Două săbii într-o teacă

Vizita președintelui Igor Dodon la Moscova este una extrem de importantă. Principalele elemente ale acestei vizite sunt deja cunoscute. Evident, în joc sunt interesele naționale ale Moldovei, pentru că noi, nu rușii, avem nevoie de piața rusească, noi lucrăm la ei și nu invers (deci avem nevoie de condiții optime pentru migranții economici), noi suntem vital interesați să depășim conflictul transnistrean și să restabilim unitatea teritorială a țării. Iar dacă la Moscova există întelegere și bunăvoință pentru a ne ajuta sa rezolvăm aceste probleme de o importanță cu totul aparte, merită toată aprecierea atât Dodon, cât și Putin.

Personal am o singură rezervă legată de această vizită. Am în vedere declarațiile președintelui moldovean referitoare la anul 1812, prin care dânsul își exprimă regretul că în anul respectiv Moldova n-a fost ocupată integral, până la Milcov, de către imperiul țarist (firește, verbul ”a ocupa” n-a fost utilizat de către șeful statului, el îmi aparține). Dar și cadoul președintelui rus cu harta Moldovei medievale face parte din aceeași categorie de gesturi simbolice. Desigur, gesturile respective reprezintă o reacție simetrică la discursul unionist, devenit în ultima vreme unul tot mai zgomotos (cu Băsescu, Ghimpu, Șalaru, Ana Guțu, Vitalia Pavlicenco etc.). Adică, dacă există proiectul (virtual, ipotetic, neverosimil, fezabil, nu contează) de creare a României Mari în hotarele Moldovei medievale, de ce n-ar exista un altul, cel al Moldovei Mari? Controversa este una veche de când s-a iscat “chestiunea Basarabiei”, revendicată ba de către turci, ba de către ruși, ajunsă ba în imperiul țarist, ba în componența României interbelice, ba în URSS. Altfel zis, dacă prin discursul politic unionist se atentează la independența, unitatea teritorială și, prin urmare, la siguranța națională, de ce un astfel de discurs n-ar primi o ripostă viguroasă din partea moldoveniștilor? Why not? – vorba englezului.

Astfel, recenta vizită la Moscova poate fi văzută și ca o nouă etapă în confruntarea dintre cele două tabere beligerante, rusofilii românofobi și românofilii rusofobi, care vor continua să se alimenteze reciproc prin contestarea reciprocă și să primească sprijin unii de la Moscova, alții de la București. Și asta în detrimentul interesului vital al țării de a atinge un nivel optim de stabilitate internă și de echilibru geopolitic în calitate de stat independent. Vechea agendă, care dinamitează, înveninează, sfâșie spațiul public și societatea în ansamblu, rămâne în picioare. În acest sens, nihil novi, cum ar zice strămoșii noștri comuni (ai românilor și ai celor care se autoidentifică moldoveni deopotrivă). Prin urmare, ținând cont de ponderea geopolitică a Rusiei pe de o parte și a României pe de altă parte, precum și de noua conjunctură internațională, factorii de decizie de la București ar trebui să recepționeze cu toată seriozitatea mesajul transmis pe 17 ianuarie de către liderul rus Vladimir Putin. Și să nu-și facă nimeni iluzii în legătură cu apartenența României la NATO și UE.

În raporturile ei cu Rusia România rămâne a fi extrem de vulnerabilă. La ora actuală Republica Moldova are de partea sa o putere mondială, Rusia. Altfel zis, în cazul dat, Dodon are un aliat de anvergură globală – Putin, în timp ce România, în pofida apartenenței sale la UE aflată în curs de destrămare vertiginoasă, și la NATO, care nu se va băga nici s-o pici cu lumânarea de partea României, dacă Rusia ar hotărî să o pună la respect într-o formă sau alta, rămâne descoperită și vulnerabilă. E de reținut și „factorul Trump”, care cel mai probabil va promova o politică diferită de cea a administrației precedente și va renunța la conflictele cu Rusia, dar și iminenta victorie a unor forțe politice eurosceptice și antiatlantiste în cel puțin câteva state vest-europene de primă importanță (amintesc faptul că forțele suveraniste respective militează pentru ieșirea țărilor lor din UE, din NATO, din zona euro, din regimul de liber schimb, dar și pentru o relație de prietenie și parteneriat cu Rusia) ca să înțelegem că datele problemei se schimbă în mod radical, iar status quo-ul existent în ultimii 25 de ani rămâne în trecut.

Astfel încât, pentru a depăși aceste tensiuni și riscuri inutile, Bucureștiul oficial ar face bine să dea curs procesului de semnare și ratificare a celor două tratate bilaterale cu Republica Moldova, cel de bază și, respectiv, de frontieră. Precum n-ar trebui să întârzie să se distanțeze în mod univoc de discursul unionist, reafirmându-și respectul necondiționat față de independența Republicii Moldova. Altfel, vorba veche, cine seamănă vânt, va culege furtună.

Al doilea aspect pe care l-aș menționa în legătură cu vizita președintelui Dodon la Moscova vizează reacția incendiară, furibundă, războinică a Partidului Democrat față de declarația făcută de șeful statului nostru, potrivit căreia, dacă în alegerile parlamentare va învinge PSRM, el personal va susține denunțarea Acordului de asociere cu UE. Ce a urmat? Plahotniuc emite o declarație din partea PD, în care spune, nici mai mult, nici mai puțin, că el (ei, banda de la guvernare) „va lichida politic” orice tentativă de a denunța respectivul acord și de a schimba „drumul de integrare europeană”. Tot în declarația respectivă uzurpatorii de la guvernare își propun să-l pună la respect pe Dodon prin intermediul Parlamentului, îi dau în obraz pentru faptul că face declarații de politică externă peste hotare, adică își exercită atribuțiile sale constituționale directe. Și tot așa până la capăt, numai inepții și agresivități ale unor megalomani frustrați, care și-au imaginat că ar fi cu adevărat buricul pământului și că aflarea lor la guvernare este pentru vecie.

Așadar, începând cu ziua de 17 ianuarie ceasul a început să ticăie: Plahotniuc i-a declarat război total lui Dodon. De acum încolo ceasul începe să ticăie asurzitor. Miza acestui război e simplă: ori Plahotniuc îl răpune pe Dodon, ori Dodon pe păpușar. Atotputernicul oligarh are multe pârghii de control, are rețea media, organe de forță, bani, dar, cum se zice, n-are cinste. Iar Dodon are atribuții limitate, dar are cel mai mare rating politic, fiind susținut de mai bine de jumătate de cetățeni ai țării.

Am spus-o și o repet: două săbii într-o teacă nu încap, nici doi călăreți în aceeași șa. Faceți mizele, domnilor! NU ratați șansa. Acum e momentul.

 

 

1 comentariu

  1. Intrigat

    Nu-mi spuneți că nu ştiți care-i motivul pentru care Stalin a ocupat Basarabia în 1940, reapectiv crearea culoarului Reni-Galați care i-ar fi permis s-ajungă la Ploieşti în câteva ore. Dacă Rusia şi România ar ajunge la o înțelegere care i-ar deschide Rusiei drumul până la Mediterană, cam câte parale credeți c-ar face Dodon în ochii aliatului său de anvergură globală Putin?

    Raspunde

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

hehey