Eu cu cine NU votez? Mic ghid pentru alegerea unui candidat/partid.

Pentru prima dată după circa 18 ani, peisajul politic, sau ofertanţii politici, arată o mai mare diversitate reuşind să acopere oarecum toate opţiunile, preferinţele, necesităţile politice, filozofice, spirituale, economice sau sociale. Putem găsi, în câteva partide, la nivelul conducerii, figuri onorabile, oameni cu principii sănătoase, cu o gândire structurată pozitiv, cu realizări. Din păcate, din diverse cauze, noi nu suntem tocmai pregătiţi pentru a citi corect oferta şi pe ofertanţi. Mai mult chiar, suntem captivi, de 25 de ani, într-un proces de amăgire, de fermecare, de vrăjire prin care să ni se atenueze simţul critic, intuiţia, spiritul deductiv, verticalitatea şi consistenţa cu care facem alegerea, astfel încât să funcţionăm ca nişte mecanisme ce reacţionează într-un mod selectat după ce ni s-a introdus un anumit impuls. De aceea cred că, pentru a ne dezvrăji şi a alege cu raţiunea proprie, cât mai liberă şi mai în cunoştinţă de cauză, e bine să ne reamintim împreună ceea ce trebuie să avem în vedere atunci când alegem un candidat sau un partid. În cele de mai jos voi încerca să ne reamintim câteva dintre reperele necesare pentru o judecată şi o alegere corectă, repere care, probabil din cauză că în politica din România funcţionează mai ales escroci, falsuri, mafii, fie ei oameni, fie partide , vor suna ca o sumă de învăţăminte despre ceea ce nu trebuie să facem. Aşezarea lor în această listă este absolut aleatorie, astfel că puteţi să o reordonaţi după cum doriţi.

Refuzaţi şabloanele

Un prim element ar fi acela de a refuza şabloanele, care vi se oferă gata mestecate, bune doar de înghiţit de fraieri; ele nu sunt decât intoxicări, aşa zise „concluzii de bun simţ” destinate manipulării noastre. Exemple:

–          Avem prea multe partide, e nevoie de două mari şi tari care să alterneze la guvernare.

Imaginaţi-vă, fără să vă dau eu nume, două dintre cele care au fost în aceşti ani la guvernare şi cum v-au reprezentat ele, cât de mulţumiţi aţi fost. Şi întrebaţi-vă de unde aţi mai alege altceva.

–          Mai bine îi votăm tot cei care sunt acum la putere, sau pe cei care au fost, că şi-au făcut

plinul, iar dacă vin alţii o iau de la început. Unu: cine începe să fure nu îşi face plinul niciodată. Doi: dacă îi alegeţi tot pe ăia nu aveţi nicio şansă, dacă îi alegeţi pe unii care nu au fost la guvernare aveţi 50% şanse să fie altfel.

–          Politica să o facă cei bogaţi că nu mai au de ce să fure. Depinde de cum şi-au făcut averea şi

în ce „confrerii” sunt prinşi. În plus, nu ştiu cum este la alţii, dar în România nu am avut niciun caz de bogat intrat în politică care să facă ceva pentru popor şi nu pentru el.

–          Chiar dacă la vârf sunt (şi) persoane dubioase, jos, la bază, cei mulţi, membrii simpli de

partid, cei care decid, sunt de bună calitate. Unu: într-un astfel de partid nu ei decid. Doi: cine se aseamănă, se adună; cel puţin în zona care contează, care decide central şi local. În rest, cei câţiva aiuriţi cinstiţi care stau şi ei în siajul unor partide nu au nicio putere, nu vor fi ascultaţi şi nu vor ajunge, aproape niciodată, în posturi importante.

–          Să fure, da’ să facă ceva şi pentru noi. Când, dacă toată ziua sunt ocupaţi cu furatul? Ce

motiv ar avea, dacă sunt siguri că îi alegeţi din nou.

Nu-i votaţi pe mincinoşi; cine a minţit o va face din nou.

Nu-i votaţi pe cei care fură; vor fura din nou.

Nu-i votaţi pe cei cărora le lipsesc, dintre principiile de bază/valorile fundamentale/crezul politic,  referirea la o autoritate spirituală superioară omului, la identitate naţională, la suveranitate, la familia clasică, la respectul pentru alte naţiuni, popoare, state, la grija faţă de orice semen al nostru, la grija faţă de planetă, deci de generaţiile viitoare.

Nu-i votaţi dacă le au dar atunci când au fost la guvernare nu le-au respectat.

Nu-i votaţi pe copiii, soţii, nepoţii, verii, unchii, bunicii, cumnaţii celor ce sunt deja în politică, ai persoanelor dubioase, ai foştilor activişti şi securişti. Dacă vă vor spune că nu e vina lor că sunt copiii, soţii etc., să le spuneţi că prea adesea familia s-a dovedit totuna cu „famiglia” şi că la limită, pe acest raţionament, se poate ajunge ca o familie/famiglie să acapareze un partid şi, prin el, statul. Şi că, dacă vor să facă binele, sunt, slavă Domnului, destule alte domenii în care e nevoie de ei.

Nu-i votaţi pe cei care au mai fost în politică şi nu şi-au ţinut promisiunile, pe cei care numai se plâng de ceilalţi, sau pe cei care se împăunează cu meritele (în caz că există totuşi unele) ale celor dinaintea lor.

Nu-i votaţi pe activişti – nu au mamă, nu au tată, sunt nişte mercenari care se înrolează în slujba celui care îi plăteşte (mai bine).

Nu-i votaţi pe gargaragii, pe nesimţiţi, pe obraznici, pe golani, pe mitocani.

Nu-i votaţi pe şmecheri – poate că nimic nu e, în spaţiul public, mai coroziv decât şmecheria. Iar tipul politicianului actual este, în majoritate covârşitoare, cel al şmecherului.

Nu-i votaţi pe „progresiştii cu orice preţ”, care neagă şi dărâmă tot fundamentul pe care s-a construit această lume şi încearcă să o înlocuiască cu o alta cu susul în jos: comunişti, socialişti, marxişti, maoişti, anarhişti, neoliberali, neoconservatori, corect politici etc.

Nu-i votaţi pe cei care se declară patrioţi dar se manifestă ca nişte duşmani ai poporului şi ai ţării, oricât de naţionalişti de ocazie s-ar arăta, oricât de mândri că sunt români s-ar declara, oricât de luptători pentru binele neamului s-ar prezenta.

Nu-i votaţi pe cei care încearcă să vă prostească, pe cei care vă vor proşti, inculţi, dezinformaţi, roboţei ascultători.

Nu-i votaţi pe cei care vă manipulează, dezinformează, insultă cu aroganţa lor atotştiutoare.

Nu-i votaţi pe cei care încearcă să vă cumpere. Nu e corect, nu e bine, deveniţi părtaţi la hoţie şi minciună. Aşa s-a îmbolnăvit societatea, aşa a decăzut poporul. Plus că ei nu fac decât să vă restituie o parte micronică din ceea ce vă fură zilnic şi prin gestul cumpărării tocmai vă cer „binecuvântarea” pentru a vă jefui şi mai temeinic.

Nu-i votaţi pe cei fără idei, soluţii, proiecte şi care, în locul acestora, „vă fac din vorbe”.

Nu votaţi afişe, panouri, benere, show-uri de televiziune mascate în emisiuni de analiză politică, nu votaţi imaginile, măştile, fabricate în labloratoarele de propagandă; căutaţi oameni vii, cu substanţă, cu verticalitate, cu competenţă, cu simpatie reală pentru cei de lângă el, cu modestie.

Nu-i votaţi pe cei care afirmă că „vă dau”; de unde, de pe moşia lor sau a părinţilor lor? Ca să nu mai spunem că ori de câte ori fac această afirmaţie fiţi siguri că se pregătesc să „mai dea un tun”.

Nu-i votaţi pe cei care nu muncesc şi nu-şi fac datoria; nu i-aţi trimis acolo ca să vă spună că nu se poate.

Nu-i votaţi nici pe cei care nu vă cer să munciţi şi să vă faceţi datoria. Unu: sunt ticăloşi; vă spun doar ceea ce cred că vă place să auziţi. Doi: sunt ticăloşi; dacă am munci corect, dacă ne-am face datoria fiecare, ei nu ar mai putea să fure, i-ar împiedica corectitudinea şi cinstea noastră.

Nu-i votaţi pe cei care nu respectă legea, care ocolesc legea, care strâmbă legea, care încalecă legea, care fac legea pentru interesele lor.

Nu-i votaţi pe cei care vă compătimesc şi vă plâng toată ziua de grijă, pe cei care vă linguşesc; nu de asta i-aţi trimis acolo, ci ca să rezolve problemele şi să asigure viitorul vostru.

Nu-i votaţi pe cei care v-au uitat între alegeri.

Nu-i votaţi pe cei fără credinţă.

Nu-i votaţi pe cei care îşi manifestă credinţa doar în declaraţii; doar faptele contează.

În final, nu am să vă indic nici pe cine să votaţi, nici pe cine să nu votaţi. Sunt convins că sunteţi mai inteligenţi decât cred ei şi că puteţi redacta această listă şi mult mai bine şi mult mai lungă. Comentariile voastre o vor dovedi. Şi, duminică, votul vostru. Singurul lucru pe care îl voi face este să vă spun că eu, în acord cu gândurile exprimate aici, am să votez cu Noua Republică. De ce? Scrie mai sus.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

hehey