Anti-americanismul tipic “structurii ruseşti” reprezintă o continuitate a ideilor slavofililor. Aceştia din urmă au considerat că individul nu-şi poate asuma integral identitatea rusească până când nu scapă de amprenta Vestului, eliberându-se de maniera europeană (Vest europeană) a viziunii de sine care a devenit normă după Petru cel Mare. Însă Europa de azi nu mai este Europa epocii slavofililor, nici a primilor eurasianiști. Europa se distinge de Vest, adică de sfera de influenţă a Statelor Unite. A deveni rus, în prezent, înseamnă a te elibera pe sine la toate nivelurile de influenţa vestică şi americană. Occidentalismul nu este doar o poziţie intelectuală, dar şi, simultan, o boală contagioasă şi o trădare a pământului strămoșesc. Din acest motiv noi trebuie să luptăm neîncetat cu Occidentul. Luptând împotriva Vestului, ruşii se afirmă pe ei înșiși ca ruşi, aparţinând culturii ruse, istoriei Rusiei, valorilor ruseşti.
Samuel Huntington a descris într-o manieră realistă obstacolele pe care în mod inevitabil suporterii unei Lumi Unipolare şi fanaticii Sfârşitului Istoriei le vor întâmpina. Când ultimul inamic formal al Statelor Unite, Uniunea Sovietică, a dispărut, unii şi-au imaginat că Occidentul a ajuns la capătul propriei dezvoltări liberal-democratice şi că astfel va intra în “paradisul pământesc” al societăţii tehno-mercantile. Aceasta a fost ideea lui Francis Fukuyama când a scris faimoasa lucrare despre Sfârşitul Istoriei. Huntington a avut meritul de a arăta toate elementele care contrazic optimismul ce era profesat în mediile globaliste de comunicare. Analizând aceste fenomene, el a ajuns la concluzia că ele pot fi incluse într-o singură denumire: civilizaţii. Acesta este cuvântul cheie.
Însă acest cuvând înseamnă de asemenea reapariţia unui concept premodern într-o formă post-modernă. Civilizaţia islamică, spre exemplu, a existat înaintea modernităţii. Însă în epoca modernă, colonizarea şi secularismul au delegitimat utilizarea acestui termen; în prezent doar “grupurile etnice” musulmane sunt recunoscute. După decolonizare, au apărut state-naţiuni care au “populaţie musulmană”, însă numai odată cu Revoluţia Iraniană (unde găsim câteva trăsături caracteristice Revoluţiei Conservatoare şi Tradiţionalismului) a putut fi observată emergența propriu-zisă a unui stat musulman, unde Islamul a fost recunoscut politic drept sursă puterii şi a legii. Teoretizând tranziţia de la Stat la Civilizaţie, Huntington a formulat un nou concept ştiinţifico-politic, menit astfel a prelua (şi a capta atenţia către) o nouă dimensiune a politicii internaționale care s-a născut după căderea URSS-ului. În continuarea acelui moment, mediile atlantiste descoperă că vor întâmpina un inamic care, spre deosebire de Uniunea Sovietică, nu se bazează pe o ideologie formulată explicit, dar care cu toate acestea a început să pună la îndoială şi să submineze fundamentele “Noii Ordini Globale” liberale centrate pe America. Inamicul îl reprezintă astăzi civilizaţiile, nu doar ţările sau statele – un punct de cotitură.
Dintre toate civilizaţiile, doar civilizaţia occidentală s-a prezentat pe sine drept universală, pretinzând astfel a fi “civilizaţia” (la singular). În termeni formali, astăzi nimeni nu o reproduce, mai degrabă marea majoritate a bărbaţilor şi femeilor care trăiesc în afara spaţiului European sau American resping această dominaţie, şi continuă să fie înrădăcinați în tipuri cultural-istorice diferite. Aceasta explică actuala renaştere a civilizaţiilor. Huntington concluzionează, pe această temă, că dominaţia planetară a Occidentului va întâmpina noi provocări. El a recomandat atenţie şi prudenţă la adresa acestui pericol, pregătirea individului pentru reapariţia anumitor forme premoderne în era post-modernă şi încercarea protecției proprii în fața acestor forme pentru a garanta securitatea civilizaţiei occidentale.
Fukuyama era un globalist optimist. Huntington este un globalist pesimist, care a analizat riscurile şi a măsurat pericolul. Putem extrage o lecţie eurasianistă din analizele acestuia. Huntington a avut dreptate când a spus că civilizaţiile vor reapărea, însă a greșit fiind deranjat de lucrul acesta. Dimpotrivă, noi ar trebui să ne bucurăm de resurecția civilizațiilor. Ar trebui să le aplaudăm şi să le susţinem, pregătind catalizarea acestui proces, și nu să devenim observatori pasivi.
Ciocnirile dintre civilizaţii sunt aproape inevitabile, însă misiunea noastră trebuie să fie reorientarea ostilităţii, care nu va înceta să crească, împotriva Statelor Unite şi civilizaţiei Occidentale, și nu împotriva civilizaţiilor vecine. Trebuie să organizăm un front comun al civilizaţiilor împotriva acelei civilizaţii care pretinde a fi singura civilizaţie. Acest inamic comun prioritar este globalismul şi Statele Unite, care reprezintă principalul lui vector. Cu cât oamenii Pământului vor fi convinşi de aceasta, cu atât confruntările dintre civilizaţiile non-occidentale pot fi reduse. Dacă trebuie să existe o “ciocnire” a civilizaţiilor, trebuie să fie între Occident şi “restul lumii”. Iar eurasianismul este formula politică ce se potriveşte acestui “rest.”
Există un alt punct al lui Huntington cu care, evident, nu putem fi de acord: atunci când cere şi susţine întărirea relaţiilor transatlantice dintre Europa şi Statele Unite. Noua generaţie de lideri europeni a răspuns pozitiv acestei chemări – lucru pe care îl putem regreta. Destinul Europei nu se găseşte de partea cealaltă a Atlanticului. Europa trebuie să se definească pe sine ca o civilizaţie distinctă, liberă şi independentă. Trebuie să fie o Europă europeană, nu americană şi atlantică. Trebuie să se construiască pe sine drept imperiu democratic postmodern, prin redobândirea rădăcinilor culturale şi sacre, ca parte a viitorului său dar şi ca ceva ce rezidă în propriul trecut. O Europă care nu se ridică împotriva Statelor Unite şi-ar trăda rădăcinile şi în acelaşi timp și-ar condamna viitorul. Europa de asemenea nu aparţine Spaţiului Eurasian. În mod cert, poate şi ar trebui să fie eurasianistă în sensul în care aderă la această “idee universală că nu există o civilizaţie universală, singulară”, dar nu trebuie să se integreze pe sine în spaţiul geografic al Eurasiei. Ceea ce îşi doresc ruşii este ca Europa să fie ea însăşi, adică europeană. Eurasianismul nu constă în impunerea propriei identităţi asupra altora, ci mai degrabă în ajutarea tuturor identităţilor diferite să se afirme, să se dezvolte organic, şi să prospere. Filosoful rus Konstantin Leontiev a spus că noi trebuie întotdeauna să apărăm “multiplicitatea înfloritoare.” Acesta este motto-ul preferat de eurasianişti.
Trad. Ovidiu Preda
sursa: http://katehon.com/
Pingback: Huntington, Fukuyama și eurasianismul
Pingback: Huntington, Fukuyama și eurasianismul | www.giurgiuonline.com