Câteva idei privind Unirea Basarabiei

Ion Coja | Politic | 1 aprilie 2015 |

1. Indiferent de măsura în care Unirea depinde de un context internaţional favorabil, noi trebuie să avem un program al nostru, românesc, realist, pe care să-l urmărim indiferent de voinţa conjuncturală a altora. Dorinţa şi voinţa noastră de a ne uni nu este conjuncturală, nu este condiţionată decât de grija de a nu greşi! De a nu compromite ideea Unirii, printr-un eşec, printr-o greşeală, care să ne aparţină nouă, românilor. UNIREA noastră o doresc şi CEILALŢI? Este important să ne întrebăm de la bun început cine se opune Unirii noastre şi pe al cui sprijin extern putem conta! Vom observa imediat că în peisajul internaţional, planetar, majoritatea statelor se confruntă cu tendinţe centrifuge şi separatiste ale unor regiuni şi populaţii. State ca Rusia, China, SUA, Franţa, Spania, Italia, Turcia sunt confruntate cu pretenţii separatiste tot mai active, mai puternice. În temeiul dreptului ca fiecare naţiune să aibă un stat naţional, în multe părţi ale lumii se afirmă tot mai puternică dorinţa şi cererea de a se produce secesiuni teritoriale însemnate. În acest context, perspectiva noastră ca, în virtutea aceluiaşi principiu de drept internaţional, din două state să facem unul singur, mai mare şi mai puternic, este relativ singulară, este o excepţie! Concluzia care se impune: nimeni, pe plan internaţional, nu va privi cu simpatie şi înţelegere Unirea noastră. Ne vor susţine numai cei care vor avea vreun interes! Iar guvernanţii noştri, diplomaţia în mod special, trebuie să identifice care ar putea fi interesul marilor puteri în Unirea noastră. Până acum nu ştiu ca guvernanţii noştri să fi discutat acest subiect cu alte guverne din zonă sau cu interese şi influenţă în zonă. Nu-mi amintesc să existe un document oficial, programatic, care să afirme dorinţa guvernului sau a poporului român de a realiza Unirea cu Basarabia (şi Bucovina). 3. România şi ROMÂNII CARE O ÎNCONJOARĂ – câteva milioane Trebuie avut în vedere că după Unirea cu Basarabia, România rămâne mai departe un stat în jurul şi în afara căruia trăiesc foarte mulţi români. Fie în imediata apropiere a graniţelor, în ţările cu care ne învecinăm, fie ceva mai departe, în Albania, în Grecia, în Occident. Trebuie concepută o politică de stat clară, asumată deschis, oficializată prin legi şi prevederi constituţionale ad hoc, faţă de toţi aceşti români „extranei”. Pentru aceasta va trebui concepută o diplomaţie specială pentru fiecare stat în care trăiesc români. Nu avem o strategie naţională faţă de aceşti români, avem nişte instituţii bugetivore care nu au nici prestigiul necesar, nici activitatea pe care o aşteptăm de la lefegiii în cauză: indivizi care nu au dovedit prin nimic vocaţia interesului naţional. Aşadar, avem nevoie de două strategii, de două politici distincte: una pentru Basarabia, a cărei ţintă să fie Unirea, şi alta pentru românii extranei, inclusiv cei din diaspora occidentală. La rândul ei aceasta din urmă va trebui despărţită în două, deosebindu-i pe românii care trăiesc dintotdeauna, ca autohtoni, în ţările din Balcani, în Ungaria sau în Ucraina, şi românii care trăiesc relativ de puţină vreme în diaspora occidentală. Aici intră şi românii din fosta URSS, risipiţi prin deportări şi strămutări forţate. Pentru cele două categorii de români extranei trebuie să imaginăm strategiile cele mai adecvate. UNIREA BASARABIEI şi UNGARIA Interesul cel mai mare pentru a se produce Unirea noastră se pare că îl are ...Ungaria. Ungaria mizează pe ideea că România Mare, de îndată ce va apărea din nou pe harta lumii, va trezi adversitate şi resentimente în multe capitale ale lumii. Mulţi se vor întreba, cu subînţeles, dacă nu cumva este prea mare această Românie Mare! Nu se vor întreba dacă este legitimă sau nu lărgirea graniţelor, ci vor fi tentaţi să aplece urechea la ungurii care vor considera că este momentul cel mai potrivit pentru a ridica problema Transilvaniei!... Este ultima speranţă pentru năucii de la Budapesta ca, prin Unirea noastră, să capete susţinere proiectul lor politic, într-una dintre cele trei variante, ierarhizate în ordinea şanselor:

Transilvania stat separat, de sine stătător, în care ponderea maghiară ar creşte de la 5-6%, cât este în interiorul graniţelor româneşti actuale, la circa 30%. Este varianta în care Budapesta investeşte cel mai mult.
Transilvania împărţită între România şi Ungaria, după harta dictată la Viena în august 1940.
Transilvania incorporată în întregime în Ungaria, aşa cum a fost înainte de Trianon. Aceasta este varianta cea mai certată cu logica istoriei şi a dreptului internaţional.

În mod normal, într-o lume normală, care respectă principii de drept unanim recunoscute, niciuna dintre cele trei variante nu ar putea întruni recunoaşterea unui conclav internaţional cât de cât obiectiv şi responsabil. Dar prea-curvia Budapestei este bine cunoscută, este inventivă, şi caută fără încetare alte curve politice care să le susţină jocul! Ultima în care îşi pun nădejde este Putin!... Budapesta speră ca prin tulburarea ordinii internaţionale să se ivească ocazia implementării uneia dintre cele trei variante. Nu avem voie să neglijăm şansele ca propaganda mincinoasă şi neruşinată maghiară, combinată cu jocuri şi intrigi de culise murdare, să aibă câştig de cauză. Dacă a fost posibil Diktatul de la Viena – indiferent în ce condiţii, nu avem voie să coborâm garda! Nu avem voie să ne auto-liniştim, pe ideea că absurditatea diktatului de la Viena exclude orice şansă de a se repeta. Trebuie contracarată cu promptitudine orice acţiune a Budapestei. Ba mai mult, trebuie preluată ofensiva în disputa noastră cu iredentismul maghiar! Nota bene: adevărul şi dreptatea sunt de partea noastră, a interselor naţionale româneşti! Avem argumente suficiente ca să-i facem de ruşinea lumii. Ne lipseşte voinţa clasei politice, ai cărei lideri, după 1990, ştim foarte bine, sunt şantajaţi de Budapesta! Ce este sigur este că nu se vor bucura prea multe cancelarii de Unirea noastră. Trebuie din vreme contracarate efectele adverse la care ne putem aştepta. În primul rând trebuie să ieşim din pasivitatea cu care asistăm la acţiunile propagandei maghiare. Ce n-am făcut aproape deloc în anii de după Trianon trebuie făcut imediat. Nu este destul să fie de partea noastră dreptatea. Înscenarea mediatică din martie 1990 de la Târgu Mureş trebuie să ne pună în gardă pentru viitor! Deja am pierdut momente importante când am fi putut puncta decisiv! Din aceeaşi perspectivă trebuie suspectată şi Serbia. Acţiunile iresponsabile din 1989 ale Belgradului ne avertizează asupra tristului adevăr că nu putem conta pe sârbi prea mult. 5. CLASA POLITICĂ din BASARABIA şi UNIREA Este foarte important să câştigăm pentru Unire clasa politică din Basarabia, aşa păcătoasă cum e! Nu-s mai breji cei de la Bucureşti, dar aceştia contează mult mai puţin! Nu la ei este decizia Unirii! Dacă poate exista opoziţie internă la UNIREA cu Basarabia, aceasta poate veni numai de la clasa politică. Politicienii de la Chişinău au o problemă pe care trebuie s-o înţelegem. Ei îşi pun în mod legitim întrebarea: ce greutate mai avem noi, liderii din Basarabia, în cadrul României Mari. Vom mai avea acces la „ciolan”? Cum se va uita la noi Bucureştiul? Constituţia României, la a cărei modificare se lucrează acum, trebuie să aibă în vedere aceste temeri, aceste probleme. Personal, pentru multiple considerente, inclusiv cele de mai sus, am propus să fie instituită funcţia de vicepreşedinte al României, funcţie pe care s-o ocupe numai un român născut în Basarabia sau în teritoriile locuite de românii din jurul Ţării, ori membru al diasporei. Vice-preşedintele României să se ocupe de problemele Unirii cu Basarabia, de problemele Basarabiei (după Unire), şi de românii din afara Ţării, inclusiv cei din diaspora, să se asigure de eficienţa politicii de prezervare a identităţii lor naţionale româneşti. Constituţia ar mai putea include şi această prevedere: în următorii 40 de ani de după Unirea cu Basarabia şi Bucovina, parlamentarii aleşi în aceste ţinuturi să fie originari din aceste ţinuturi. Iar fiecare guvern să includă un ministru plin şi doi secretari de stat originari din afara actualelor graniţe ale României. (Mă rog, ceva asemănător, nu intrăm acum în detalii. Ideea contează şi ideea ar fi ca basarabenii şi bucovinenii să fie siguri că după Unire nu vor ajunge a cincea roată la căruţă!) De exemplu, găgăuzii trebuie din vreme convinşi în mod oficial, prin tratat legiferat, că vor avea reprezentare proporţională în Parlamentul României şi în alte structuri politice. Găgăuzii au o situaţie diferită de a ruşilor din Basarabia. Prezenţa găgăuzilor în Basarabia are un caracter „natural”! Nu este efectul politicii de rusificare a Basarabiei. În schimb ruşii din Basarabia, stabiliţi în Basarabia după 1944 şi urmaşii lor, nu pot emite emite pretenţii la o egalitate completă în drepturi. Ar însemna să legitimăm politica de rusificare. Trebuie aplicat modelul baltic. În Ţările Baltice, după 1990, rusofonilor nu li s-a permis accesul la câteva consultări electorale decisive pentru viitorul ţărilor respective. 6. REFERENDUM? Iuliu Maniu considera că nu este legitim un referendum în Basarabia privind Unirea cu România. Cel mult un referendum la care să participe toţi cetăţenii celor două state româneşti, iar decizia să fie comună, să ajungă la un singur rezultat: câţi din cetăţenii respectivi sunt PRO şi câţi sunt CONTRA? Dacă se va face referendum numai în Republica Moldova, trebuie preluat principiul după care s-au orientat balticii după 1992: cetăţenii care nu sunt originari, autohtoni, ci au ajuns în Basarabia în cadrul politicii sovietice de deznaţionalizare a basarabenilor, ei şi urmaşii lor să nu aibă voie să participe la un astfel de referendum. Argumentele pot fi mai multe, nu le mai înşirăm acum. 7. CE FACEM MAI DEPARTE? În momentul de faţă suntem pe hartă două state româneşti! Trimitem două echipe naţionale la Olimpiadă, la diverse campionate europene şi mondiale, la Eurovision... Este o situaţie excepţională, mai rar întâlnită. Trebuie văzut care sunt avantajele de pe urma acestui statut. Nu pentru a amâna Unirea, ci pentru că Unirea de la sine nu va rezolva problemele pe care le avem cu starea de sărăcie şi înapoiere. Dacă România ar avea azi potenţialul economic pe care îl deţinea în 1990, Unirea se făcea fără mari probleme... Cu cât vom fi economic şi politic mai puternici, cu atât mai mari sunt şansele ca Unirea, după ce va fi declarată, proclamată, să fie un succes! Fiecare succes economic sau social-politic al ţărilor noastre este un pas spre Unire. Lucrul cel mai important este ca în Basarabia viaţa să-şi recapete aspectul dominant românesc, de dinainte de 1812, de dinainte de 1944... Unirea în cuget şi simţiri este mai importantă decât cea politică şi se cuvine să o preceadă! Nu trebuie neglijat un aspect: în multe privinţe românii din Basarabia sunt mai ...români decât cei de la Bucureşti, din România actuală. Unele atribute ale fiinţei noastre româneşti s-au consevat mai bine în Basarabia şi Bucovina. Să nu se grăbească fraţii noştri basarabeni să „se schimbe”, după modelul nostru, al celor de dincoace de Prut! După părerea mea, exprimată încă dinainte de 1990, sediul celui mai fierbinte şi mai viu naţionalism românesc este mai degrabă dincolo de Prut! Suntem însă de câţiva ani spectatori încântaţi de apariţia, cu note specifice, a unui naţionalism al diasporei, realitate tot mai consistentă, mai reconfortantă... Date fiind cele ce se petrec în lumea de azi, întărirea românismului, edificarea Unirii noastre în spirit, a tuturor românilor, este lucrul cel mai important. Trebuie să fie ţinta noastră supremă! * Până când ni se va permite (sic!) să ne unim, stă în puterile noastre să ne cunoaştem mai bine, să sporim zestrea comună românească, să învăţăm să ne coordonăm şi să colaborăm, să învăţăm să ne suportăm unii pe alţii, să căpătăm mai multă încredere unii într-alţii. Astfel ca atunci când vom proclama UNIREA, ea să existe deja în fapt, în realitate. Prea multe să nu aşteptăm de la guvernanţi! Societatea civilă, ONG-urile dedicate acestei cauze, fiecare dintre noi, de capul său sau împreună cu alţii, putem face ca Unirea să nu fie o formă fără conţinut, ci temelia României Viitoare! Ca orice lucru omenesc, Unirea se poate face „ca lumea” sau de mântuială, de ochii lumii, pur formală, lipsită de organicitate! Este şi acesta un pericol, mai mare chiar decât prelungirea situaţiei în care ne aflăm azi! În concluzie, aş spune că încercarea Rusiei de a deznaţionaliza Basarabia, deşi a făcut atâtea victime, nu şi-a atins scopul. Martirii noştri, zeci, sute de mii la număr, nu s-au jertfit în zadar. Basarabia a rezistat. Suntem aproape de mal, de izbăvire şi de izbândă! Revenirea Basarabiei la sânul Patriei mume este inevitabilă şi ireversibilă. Rusia trebuie să se împace cu gândul acesta şi să se orienteze spre altă atitudine faţă de români, faţă de Basarabia, de România. Doamne, ajută!