China și cei 16+1 pitici

Serbia

Din punct de vedere istoric, Serbia întreține, la rândul său, relații bune cu China; de altfel, mai multe conferințe 16 + 1 au avut loc la Belgrad. Finalizarea, în 2014, a podului peste Dunăre din Belgrad, denumit „Podul prieteniei chino-sârbe” sau „Podul Pupin”, reprezintă un proiect deosebit de simbolic pentru cele două țări.

Această construcție, care poartă numele inventatorului sârb Michael Idvorsky Pupin, a fost finanțată prin împrumuturi acordate de banca chineză Exim Bank și construită de compania China Road and Bridge Corporation (CRBC).

Datorită poziției sale geografice, Serbia reprezintă un important punct de legătură între centura economică a Drumului Mătăsii, pe de o parte, și Drumul Maritim al Mătăsii al secolului XXI, pe de altă parte. Țara se află în centrul noilor linii feroviare construite de China, care vor traversa Ungaria, Serbia și Macedonia înainte de a ajunge în portul Pireu din Grecia. Prin urmare, proiectele vor fi, fără îndoială, benefice pentru regiune.

Astfel stau lucrurile și în cazul construirii unei linii de tren de mare viteză de 400 km între Belgrad și Budapesta, care va reduce durata actuală a călătoriei de la opt ore la mai puțin de trei ore, precum și în cazul unei autostrăzi care va lega Belgradul de Muntenegru.

China finanțează, de asemenea, un studiu de fezabilitate privind propunerea Serbiei de a construi un canal care să lege Dunărea de Marea Egee: canalul Morava.

Acest proiect a fost conceput la sfârșitul secolului al XIX-lea pentru a lega portul grec Salonic de principala axă de transport fluvial Rin – Main – Dunăre. Pentru realizarea acestei conexiuni de 651 km, este necesară amenajarea râului Axios, care traversează Grecia și Macedonia (unde poartă numele de Vardar), precum și a râului Morava din Serbia. În cele din urmă, cele două râuri trebuie conectate printr-un canal de legătură.

Proiectul este controversat în Serbia, însă, de ceva timp, elitele sârbe par să fi reușit să convingă Beijingul de interesul pe care acesta îl prezintă pentru China. Într-adevăr, canalul ar scurta cu aproximativ 1.200 km ruta dintre Marea Egee și Europa de Nord, ceea ce l-ar transforma într-una dintre rutele ideale pentru schimburile comerciale chino-europene.

Xi Jinping s-a deplasat, de asemenea, în Serbia în 2016; aceasta a fost prima vizită a unui președinte chinez în această țară după 32 de ani. În ajunul sosirii sale, el a comentat astfel, în principalul ziar sârb Politika, importanța simbolică a acestui eveniment: „Timp de secole, Serbia a fost un loc în care civilizațiile Orientului și Occidentului s-au întâlnit, interacționând și împărtășind marile progrese ale civilizațiilor umane.”

La sosirea sa, Xi Jinping a amintit, printre altele, cooperarea strânsă dintre China și Iugoslavia în lupta împotriva nazismului pe fronturile de est și de vest, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Xi Jinping consideră că, prin participarea sa la cea de-a 70-a aniversare a victoriei în „războiul antifascist mondial”, organizată în noiembrie 2015 la Beijing, președintele sârb Tomislav Nikolić „a transmis un mesaj puternic cu privire la voința [celor două] țări de a menține ordinea internațională postbelică, pentru a proteja pacea mondială și a construi un viitor mai bun pentru omenire”.

Cu ocazia acestei întâlniri din 2016, China și Serbia au transformat acordul de parteneriat strategic semnat între cele două țări în 2009 într-un „parteneriat strategic global”. China investise deja peste 860 de milioane de euro în proiecte de infrastructură și energie din Serbia. Cea mai importantă investiție a fost achiziționarea, pentru 46 de milioane de euro, a oțelăriei centenare din Smederevo de către grupul chinez Hebei Iron and Steel (HBIS) – o preluare care a salvat compania și cei 5.000 de angajați ai săi de la o închidere parțială.

China și Serbia au semnat, în total, 21 de acorduri privind comerțul, dezvoltarea infrastructurii și alte domenii. Președintele sârb l-a decorat pe președintele chinez cu cea mai înaltă distincție a țării, Marele Ordin al Republicii Serbia, pe care Vladimir Putin îl primise, de asemenea, cu ocazia vizitei sale la Belgrad din octombrie 2014.

Nedorind să alimenteze diviziunile din Europa, Xi Jinping a declarat că sprijină aspirațiile Serbiei de a adera la UE.

România

În capitala României, București, a avut loc în 2013 cea de-a doua întâlnire între liderii țărilor din cadrul formatului 16 + 1. În 2015, China și România au încheiat un memorandum de înțelegere pentru dezvoltarea în comun a centurii economice a Noii Rute a Mătăsii, în cadrul Comisiei interguvernamentale româno-chineze pentru cooperare economică. În mai 2017, candidatura României la AIIB (Banca Asiatică de Investiții în Infrastructură) a fost acceptată.

Dintre cele zece coridoare paneuropene definite în Creta în 1994 (a se vedea p. 284), trei traversează România, de-a lungul unor axe nord-sud și est-vest: Coridoarele 4, 7 (Dunărea) și 9. Pentru această țară importantă la Marea Neagră, dezvoltarea infrastructurilor portuare și de transport constituie un aspect esențial al politicii naționale, după cum arată un document guvernamental care definește prioritățile țării până în 2030.

Orașul Constanța găzduiește un port important la Marea Neagră, situat la vărsarea Dunării. Acest fluviu, cu o lungime de 2.860 km, constituie o axă majoră pentru schimburile comerciale dintre Asia și Europa. România și-a manifestat intenția de a moderniza acest port pentru a-l adapta tuturor modurilor de transport – fluvial, feroviar și rutier – în vederea conectării sale cu porturile de la Marea Baltică și cu cele de la Marea Adriatică.

Având în prezent o capacitate de peste 100 de milioane de tone pe an, precum și instalații destinate petrolierelor de 165.000 tpl (tone deadweight / tone de capacitate de încărcare) și vrachierelor de 220.000 tpl, mărfurile pot fi transferate de pe navele maritime pe navele fluviale, pentru a fi transportate ulterior, prin conexiunea Rin – Main – Dunăre, către țările membre și nemembre ale UE.

29% din Dunăre se află pe teritoriul României, unde fluviul este denumit „Autostrada albastră”. Folosind această rută, mărfurile transportate dinspre Canalul Suez și destinate Europei de Vest și de Nord nu mai trebuie să traverseze întreaga Mare Mediterană.

Energia se află, de asemenea, în centrul politicilor de dezvoltare ale României, care este una dintre puținele țări ale UE ce dispun de zăcăminte care îi garantează un grad ridicat de independență energetică. România a exploatat la scară largă petrolul brut încă de timpuriu: primele foraje comerciale datează din 1857. Agenția Internațională a Energiei estimează, de asemenea, că România deține cantități importante de gaze și petrol de șist.

Țara este un exportator net de energie electrică. Mixul său energetic se bazează pe un amestec de combustibili fosili (55%), energie nucleară (20%) și surse regenerabile (25%). Cu toate acestea, instalațiile sale sunt învechite: mai mult de jumătate dintre centralele pe cărbune sunt exploatate de peste 30 până la 40 de ani. Pentru a-și păstra independența energetică, statul român trebuie, prin urmare, să le înlocuiască treptat. Aici intervine din nou energia nucleară.

Programul nuclear românesc a început la mijlocul anilor 1960. Centrala de la Cernavodă, situată la 160 km est de București, pe Dunăre, nu departe de țărmul vestic al Mării Negre, a început să fie construită în 1980. Cu toate acestea, a trebuit să se aștepte până în 1996 pentru ca prima unitate, cu o capacitate de 706 MWe, să fie conectată la rețea, iar până în septembrie 2007 pentru cel de-al doilea reactor.

România a fost prima și singura țară europeană care a optat pentru tehnologia canadiană CANDU. Unul dintre avantajele acestei tehnologii este că poate funcționa direct cu uraniu natural. Prin urmare, nu este necesară îmbogățirea minereului. Or, România își extrage și produce propriul uraniu în trei zone: Bihor, Banat și Crucea (Bucovina).

Guvernul român negociază, prin urmare, cu China General Nuclear Power Corporation (CGN) construirea a încă două reactoare de tip CANDU-6, care ar permite centralei să atingă o capacitate de 1,4 GW. Este vorba despre o investiție de 7 miliarde de euro, ceea ce ar face din acest proiect cea mai mare inițiativă de cooperare dintre China și o țară din Europa Centrală și de Est (PECO). O scrisoare de intenție a fost semnată în 2013, în timpul vizitei lui Li Keqiang la București. Cu acea ocazie au fost încheiate numeroase acorduri bilaterale, printre care și un memorandum de înțelegere privind utilizarea pașnică a energiei nucleare.

De menționat că Compania Nucleară Națională a Chinei (CNNC) și compania canadiană SNC-Lavalin, care deține tehnologia reactoarelor CANDU, au încheiat de mult timp un acord de cooperare. Aceasta din urmă a construit deja un reactor CANDU de mari dimensiuni în China, iar CNNC tocmai a semnat un acord pentru construirea a încă două reactoare de nouă generație. Bazându-se pe această experiență, cele două companii colaborează pentru construirea de reactoare în țări terțe.

România ar putea fi, așadar, una dintre aceste „țări terțe”, participând la un acord „win-win-win” (avantajos pentru toate cele trei părți) pentru China, Canada și România. Capacitatea reactoarelor CANDU de a menține o reacție în lanț în pofida unei concentrații scăzute de material fisionabil le permite să utilizeze combustibili alternativi. De exemplu, uraniul rezultat din reprocesare poate fi utilizat pentru a obține cu 30–40% mai multă energie sau chiar combustibilul uzat provenit direct din reactoarele cu apă ușoară. Poate fi utilizat, de asemenea, un amestec de uraniu și plutoniu (MOX) provenit din arme nucleare dezafectate sau din combustibil reprocesat.