Paul Ghiţiu | 4 octombrie 2014
În ceea ce priveşte popoarele, ca personaje colective, şi asemănător cu persoanele individuale, circulă mai anecdotice sau mai serioase diverse caracterizări compuse, cel mai adesea, din câteva trăsături considerate specifice. De exemplu, despre nemţi, că tot sunt ei la ordinea zilei în România, se spune că sunt corecţi, muncitori, meticuloşi, rigizi, punctuali, distanţi. Despre ...
Ion Coja | 3 octombrie 2014
După cum s-a putut vedea, re-publicarea de curând a interviurilor date de dl Călin Georgescu de-a lungul anilor a stârnit comentarii dintre cele mai felurite. Nici pe departe încântarea cu care eu le citisem sau chiar le re-citisem. Persoane pe care „contam”, a căror reacție credeam că o pot prevedea, au comentat spusele domnului Călin Georgescu cu o înverșunare de neînțeles, ...
Liviu Madalin Neacsu | 2 octombrie 2014
Republica Populară Chineză (RPC), rezonabilă până de curând din nevoie, riscă a da naştere, în logica inevitabilului, unui stat chinez mult mai agresiv – pe măsura creşterii sale economice. Toleranţa, integrarea, deschiderea şi prudenţa de până în anul 2000 au atras de la sine 20 de ani de dezvoltare accelerată, hotărâtoare pentru propulsarea ţării pe coordonatele ...
Radu Baltasiu | 30 septembrie 2014
Cum psihologia joacă feste unui joc geopolitic foarte bine făcut de Rusia în Ucraina
Din simplul motiv că „Occidentul” nu e acolo unde îl vede dughinismul, nu e în geografia care ar strânge de gât Heartland-ul (licență mentală occidentală preluată aproape pe nemestecate de actuala gândire rusească de la Mackinder). Occidentul cel înaintat e mai întâi de toate stăpânul ...
Radu Delicote | 29 septembrie 2014
Duminică, 21 septembrie. Robert Turcescu aruncă bomba electorală, Armaghedonul toamnei: este ofițer acoperit și lucrează, aparent, în interesul țării. Aduce în discuție teme precum Dumnezeu, judecată dreaptă, izbăvire, spășire. Pentru a-și susține teoria, prezintă un livret militar cu poza, atenție!, de pe blogul său. Momentul vine după lansarea cu mare fast a candidaturii ...