Nicolae Georgescu | 31 decembrie 2016
Expresia „La mulți ani” traduce expresie latinească „ Ad multos annos” (de la annus, din am-nis, vezi soll-emnis, din soli-amnis, cercul soarelui, vezi annulus, inel, cerc). Limba noastră are, însă, moștenit din latinește, verbul „a mulțumi”, stabilit astfel după faza „a mulțăni” (în Banat se zice și azi mulțam), „a mulțămi”. Așadar, țineți cont de faptul ...
Jason Streit | 29 decembrie 2016
Cei ce argumentează în favoarea distributismului îi vor cita deseori pe Papa Leon III, Dorothy Day ori G.K. Chesterton. Acestea sunt numele către care m-am întors eu însumi când am aflat despre această filosofie. În timp, am început a mă întreba dacă nu este cu putinţă a găsi un pod între aceste faruri luminoase occidentale şi Biserica Ortodoxă. Nu pentru a diminua rădăcinile ...
Emmanuel Leroy | 28 decembrie 2016
După votul în favoarea Brexit în Marea Britanie la 24 iunie, totul s-a derulat ca şi cum agenda mondializării părea abandonată sau în orice caz s-a pomenit cu o aripa frântă.
Prin urmare, dacă însuşi perfidul Albion, matricea istorică şi ideologică anglo-saxonă, abandonează nava europeană afundată în criza migranţilor şi cea financiară, atunci s-ar putea spune cel ...
Piotr Savitski | 27 decembrie 2016
Există mai multe argumente pentru a denumi Rusia și nu China „ținutul de mijloc” (Zhong Guo în chineză). Cu trecerea timpului aceste argumente devin mai evidente. Pentru Rusia, Europa este doar o peninsulă a Vechiului Continent aflată la vestul graniţelor sale. Pe acest spațiu, Rusia însăşi ocupă zona principală, torsoul.
Suprafaţa totală a statelor europene, împreună, ...
Cristi Pantelimon | 27 decembrie 2016