Koenraad Elst | 8 aprilie 2026
Admiratorii lui Mahatma Gandhi nu au obiceiul de a confrunta faptele incomode legate de sfântul lor favorit. Criticii săi, în schimb, ne reamintesc cu bucurie câteva fapte despre Mahatma care par să-i submineze aura de înțelepciune și superioritate etică. Una dintre dovezile decisive ale lipsei de realism, considerată de unii drept stupidă, a lui Gandhi — citată de detractorii săi ...
Aleksandr Dughin | 7 aprilie 2026
Mulți analiști avansează în prezent ipoteza că al treilea război mondial a început deja și că ne aflăm în prima sa fază. Că acest lucru este adevărat sau nu, vom afla în viitorul apropiat, dar să presupunem deocamdată că această ipoteză este întemeiată și să încercăm să-i examinăm contururile geopolitice.
Semnificația celui de-al treilea război mondial constă ...
Adrian Severin | 6 aprilie 2026
Bazele militare americane din Golf au fost prezentate statelor gazdă ca mijloc de descurajare a tentației puterilor regionale (Iranul, respectiv urmașul vechiului Imperiu persan, era în mod special vizat) de a declanșa vreun război împotriva lor, precum și ca garanție de securitate oferită lor în cazul unei agresiuni externe. În schimbul securității astfel câștigate, statele ...
Laurent Guyenot | 6 aprilie 2026
Din Evul Mediu în Orientul Mijlociu
Dwight Eisenhower își intitulase memoriile din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial Cruciadă în Europa, ceea ce este ironic dacă ne gândim că Europa, care lansase atâtea cruciade spre Orient, devenea acum ținta unei cruciade conduse de noul Occident. Distrugerea Iugoslaviei de către NATO în 1999 se înscrie și ea în acest tipar de cruciadă, ...
Cristi Pantelimon | 5 aprilie 2026
Războiul din Iran este „avantajat” de faptul că a început după cel din Ucraina. În ce sens?
Am văzut toți că războiul din Ucraina a fost tratat în presa internațională (în special anglo-saxonă) ca fiind de natură morală: just dinspre Ucraina, injust dinspre Rusia.
Dar, în acest moment, războiul din Iran a fost greu să mai fie „just”-ificat de conceptul acesta ...