Ultimele articole din Cultural

Cuviosul Român Anatolie Tihai: Impresii dintr-o călătorie în Japonia

Aden, Ceylon, Singapore, Saigon, Hong-Kong, Shanghai şi Nagasaki – iată popasurile din timpul călătoriei mele cu vaporul până în Japonia, din anul 1872. I. Din Suez până la Aden Călătoria aceasta pe apă din Suez până la Aden a fost monotonă şi plictisitoare. Marea Roşie a fost tot timpul liniştită, încât, dacă s-ar fi stricat vremea măcar cât de puţin, tot ai fi ...

Cărţile Estului (XVII) Purificarea ideologică prin moarte

Nu puţini exegeţi ai operei lui Danilo Kiš se simt cam stingheriţi când încearcă să schiţeze profilul său ideologic şi literar, recurgând la una dintre cele mai facile abordări ale ultimelor trei-patru decenii: postmodernismul („modă intelectuală contemporană” – Charles Murray). Dar chiar dacă raportăm postmodernismul doar la coordonata relativismului care-i este atribuit, ...

Nodul gordian

Numele lui Ernst Jünger a atins o notorietate aproape europeană. Însă importanţa acestui scriitor ca şi filozof priveşte mai presus de toate perioada de început a activităţii sale. Fost combatant în Primul Război Mondial, el a părut un soi de purtător de cuvânt a ceea ce în zilele sale era cunoscut drept "generaţia irosită”. Ideile sale nu-şi aveau sursa în speculaţiile ...

Nodul gordian

Numele lui Ernst Jünger a atins o notorietate aproape europeană. Însă importanţa acestui scriitor ca şi filozof priveşte mai presus de toate perioada de început a activităţii sale. Fost combatant în Primul Război Mondial, el a părut un soi de purtător de cuvânt a ceea ce în zilele sale era cunoscut drept "generaţia irosită” burnt out generation". Ideile sale nu-şi aveau sursa ...

Contraste

Mama este femeia cu păr alb și ochi stinși care veghează trecerea zilelor din fotoliul roșu de lângă fereastră. Au cumpărat fotoliul în urmă cu mulți ani, pe vremea când ea încă mai râdea câteodată iar casa era plină de cactuși: mari, mici, rotunzi, alungiți, serioși, timizi, grași, slabi, cu țepi care înțepau, cu țepi care gâdilau și chiar cu țepi care transmiteau ...

Arhivă