Ultimele articole din Cultural

Trenul

În fiecare dimineață ajung la gară înainte de șapte, când încă nu e nimeni. Se așază pe singura bancă de pe singurul peron. Stau acolo cam o oră, fără să se uite la ceas, câteva minute mai puțin sau mai mult, în funcție de frig și de ploaie. Pleacă de fiecare dată mai chirciți și cu ochii mai pustii. De foarte mulți ani au coborât din tren, el și maică-sa. Să fi ...

Destinul lui Heidegger în Orient

“Într-o vreme asiaticul purta printre greci un foc ascuns şi aceştia, cu poezia şi gândirea lor, au alcătuit natura în chip luminos, turnând-o într-o formă clară şi plină de măsură”. (M. Heidegger, Aufenthalte)   Destinul lui Heidegger în Iran În 1977 Hans Georg Gadamer remarca cum Was ist Metaphysik?, prelegerea ţinută de Heidegger la Freiburg im Breisgau ...

Ignatul - ziua sacrificiului

În sistemul mitic românesc, de factură creştin ortodoxă, reprezentările precreştine ale unor scenarii ale jertfei au fost transfigurate prin sacrificiului Fiului. Totuşi, le regăsim - nu conservate, ci vii, generând o ordine proprie, structurând fundamental viaţa comunitară - în credinţele, superstiţiile şi eresurile ţăranilor români. O legătură neaşteptată între ...

Fermoarul

În fiecare seară, la şapte şi trei minute, se urcă în trenul personal, la clasa a doua. Timp de patruzeci şi cinci de minute, cât durează călătoria, nu ridică nici ochii nici mâinile din poală. Ţine pumnii strânşi, încercând să ascundă unghiile tăiate din carne şi cu pete albicioase. Mereu, iarnă sau vară, poartă aceleaşi haine: fustă gri şi pulover negru pe gât. ...

Pământul verde – America

Rolul Statelor Unite, ultima superputere care a rămas în lume, este astăzi central în geopolitica globală. Plecând de la sfârşitul secolului al XIX-lea, un continent marginal, care nu reprezentase până atunci decât o provincie secundară a Lumii Vechi, a Europei, a devenit progresiv un gigant politic şi cultural autonom, până la momentul la care, după al doilea război mondial, ...

Arhivă