Ultimele articole din Social

Arta de a sta de două ori la (aceeaşi) coadă

Sub semnul impulsurilor obsedante, traduse, în notă psihanalitică, prin efectul somatoform al repetării prin cereri ritualiza(n)te, mărirea taxelor şi impozitelor cu 16% obligă la un alt exerciţiu simptomatologic de a reveni cuminte, la (în) şirul, mai mult sau mai puţin ordonat, al contribuabililor – pacienţi. Un exerciţiu, de altfel, dublu nevrotizant, ...

O anamneză sociologică – tradiţia

Conform abordărilor obişnuite în ştiinţele socio-umane (şi nu numai) astăzi, tradiţia, antiteza inovaţiei, este un fel de proces de conservare a trecutului, de stagnare în trecut – sau rezultanta acestui proces, o stare de înapoiere, o restaurare forţată a ceea ce, pentru că „a fost” deja, nu mai „este”. În concepţia istorică, ...

Influenţa regimului comunist asupra familiei creştine

            Familia, Biserica şi Şcoala au fost întotdeauna matca formării moral-religioase a omului. Aportul mamelor, profund ancorate în Biserică şi dedicate în întregime familiei, a fost covârşitor pentru menţinerea coeziunii familiei, pentru creşterea copiilor în spiritul dragostei faţă de ...

Manifestul unei anti-anti-art

Rezonând la alianţele hibride uşor de revăzut în spaţiul politic, economic sau cultural, variantele alternative (în multiplicare exponenţială), ca substituent al realităţii date, operează, adesea, nuntiri dintre cele mai spectaculoase. Acesta este şi cazul remodernismului - variantăinclusivă mai degrabă decât exclusivă, preocupată de proiecte conective, ...

Muzeul Ţăranului Român şi homosexualii

COMUNICAT AL ONG-URILOR CREŞTINE CARE AU PARTICPAT LA PROTESTUL PAŞNIC DE LA MUZEUL ŢĂRANULUI ROMÂN   «Memoria şi identitatea ţăranului român nu au nimic în comun cu homosexualitatea»   În ceea ce privește evenimentele petrecute miercuri, 20 februarie 2013, la Muzeul Țăranului Român, dorim să facem ...

Arhivă