28 mai 2015
Uciderea pruncilor
Uciderea pruncilor a fost o practică ce a oripilat decenii la rândul spiritul umanismului modern. Chiar acolo unde se invoca logica transcendentă a sacrificiului de copil sau de prunc (ca jertfă cerută de zeu), acest spirit nu găsea scuză şi se ridica cu (altfel de) sfântă indignare împotriva barbariilor religioase ale popoarelor necivilizate, lipsite de ...
4 ianuarie 2015
În general, acceptăm astăzi că orizontul copilăriei este cel care influenţează alegerile făcute la maturitate. Oamenii de ştiinţă în slujba statului, conştienţi de importanţa „resursei umane”, au revendicat de mai multe secole că, înainte de a aparţine familiilor, copiii aparţin societăţii. Capcana socialităţii – spun sociologii, de pildă – este că, în familie, ...
20 decembrie 2014
În sistemul mitic românesc, de factură creştin ortodoxă, reprezentările precreştine ale unor scenarii ale jertfei au fost transfigurate prin sacrificiului Fiului. Totuşi, le regăsim - nu conservate, ci vii, generând o ordine proprie, structurând fundamental viaţa comunitară - în credinţele, superstiţiile şi eresurile ţăranilor români. O legătură neaşteptată între ...
19 noiembrie 2014
Am privit, obosiţi de patimile zilei de vot, şi oarecum neîncrezători, la bilanţurile votării. Şi nu sunt nici puţine, nici neimportante. În primul rând, este remarcabilă implicarea, mai mult pasional şi mai puţin raţional, în alegerea unui preşedinte al României. Din câte se pare, românii cred că mai pot să facă politică. Nu ademenirea promisiunilor sau darurilor de ...
21 iunie 2014
Se discută de multă vreme despre oportunitatea predării religiei în unitățile de învățământ de stat. Opozanții susţin excluderea acestei discipline (în chiar sensul propriu al termenului) din programa şcoalară, de vreme ce ea „denaturează” firea bunilor noştri mici sălbatici, făcându-i să adopte, fără manifestarea propriului discernământ, religia predată. Se uită, ...