CUM SE CITEȘTE CONSTITUȚIA ROMÂNIEI ALTFEL DECÂT CA O CARTE TEHNICĂ
1. REGULA: Președintele României NU POATE DIZOLVA PARLAMENTUL. Asta înseamnă că între atribuțiile Președintelui nu intră, în mod normal, și aceea de a dizolva Parlamentul.
2. EXCEPȚIA: Președintele României, prin derogare de la regulă, POATE DIZOLVA PARLAMENTUL atunci când sunt îndeplinite anumite condiții. Asta înseamnă că Președintele are atribuția de a dizolva Parlamentul de îndată ce constată întrunirea condițiilor stabilite de Constituție. El poate aprecia numai îndeplinirea condițiilor (două voturi de încredere refuzate în decurs de 60 de zile), iar nu și oportunitatea efectelor pe care Constituția le leagă de îndeplinirea lor.
CONCLUZIE: Constituția nu îi conferă Președintelui României drepturi, pe care le exercită cum vrea, ci atribuții, pe care este obligat să le exercite în condițiile prevăzute de ea. Drepturile sunt disponibile; atribuțiile sunt imperative.
Așadar, Președintele nu are drept la opțiuni politice, ci obligația de a administra o procedură. Aceasta o poate face numai din poziția sa de mediator între stat, care are nevoie de guvernare, pe de o parte, și societate, care a stabilit prin vot ce partide vrea să îi guverneze statul, pe de altă parte, ca și între puterile statului, respectiv între puterea executivă, care caută să își formeze o suprastructură guvernamentală, și puterea legislativă, care acordă încredere guvernului propus, ținând seama de structura sa politică rezultată din alegeri.
În pachetul condițiilor prealabile dizolvării intră și aceea a consultării Președinților Camerelor Parlamentului și a celor ai grupurilor politice. La ce servește aceasta?
Constituția nu o spune explicit, dar logica dispoziției este clară. Consultarea îi permite Președintelui să afle dacă în Parlament nu a apărut o soluție de ultim moment vizând coagularea unei majorități apte a susține formarea unui anumit Guvern în perioada imediat următoare. Dacă apariția acelei majorități este actuală și formarea unui guvern susținut de ea este iminentă, Președintele va putea desemna expeditiv persoana sugerată de liderii Parlamentului pentru o ultimă încercare cu caracter extraordinar. Nici aceasta nu ține de preferințele lui politice sau ideologice, ci de situația de fapt evaluată de el.
Dispozițiile Constituției referitoare la dizolvarea Parlamentului urmată de convocarea alegerilor anticipate, trebuie citite și în lumina scopului în care au fost adoptate - interpretarea teleologică. Când le-a redactat, legiuitorul constituant a avut în vedere, fapt evident, asigurarea echilibrului între nevoia de a evita instabilitatea politică subsecventă unor dizolvări prea facile și de aceea prea frecvente ale legislativului, și nevoia de a evita blocajul politic, subsecvent amânării la nesfârșit a formării unui guvern.
Având în atribuțiile sale și pe aceea de a veghea la respectarea Constituției, Președintele României trebuie să realizeze acest echilibru inclusiv ținând seama de termenele în care acționează, raportat la cele expres reglementate. Dacă Parlamentul nu poate fi dizolvat înainte de două încercări pentru care sunt suficiente două luni (luni care includ și o nominalizare), nu poți accepta că o nominalizare poate dura o lună și jumătate sau că un guvern demis poate rămâne în funcție peste șase luni. Două luni au fost socotite ca permițând stabilitatea. De trei ori mai mult, înseamnă blocaj. Atunci când blocajul formării Guvernului conduce la lăsarea fără efect a unei moțiuni de cenzură adoptare de Parlament, este mai mult decât un blocaj și în nici un caz stabilitate. Este criză politică.
Dacă Președintele, din cauza unor presiuni externe sau unor șantaje interne, este în imposibilitatea de a-și îndeplini aceste atribuții, trebuie sesizată Curtea Constituțională pentru a constata situația și a le transfera provizoriu unui președinte interimar; adică, în ordine, Președintelui Senatului sau Președintelui Camerei Deputaților.
Evident, invocarea unui „ordin extern” sau a unei „promisiuni” făcute unor puteri străine, de a nu îndeplini atribuțiile constituționale, constituie un act patent de încălcare a jurământului de credință față de stat, popor și ordinea constituțională depus de Președinte. Aceasta justifică suspendarea sa în vederea demiterii prin referendum, dacă nu chiar solicitarea ca organele de urmărire penală să verifice întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de înaltă trădare.