Reflecții asupra ceremoniei funerare de la Teheran

Guvernul indian a luat o decizie inspirată prin desemnarea guvernatorului statului Bihar, locotenent-generalului (r) Syed Ata Hasnain, pentru a reprezenta țara la funeraliile fostului Lider Suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei. Este o alegere neobișnuită să fie delegat un general în retragere la funeraliile unei personalități religioase atât de venerate, dar este și una bine gândită, în încercarea de a da un nou impuls relațiilor bilaterale și de a restabili echilibrul politicii Indiei în Asia de Vest.

Într-adevăr, ceremonia funerară de la Teheran se dovedește a fi un eveniment extraordinar, de un fel pe care lumea nu l-a mai văzut până acum, prin manifestarea spontană și impresionantă de respect și doliu. Ea poartă o simbolistică politică profundă, echivalând cu o condamnare a președintelui american Donald Trump și a complicelui său, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, pentru odioasa asasinare. Așa cum spunea Shakespeare: „Crima, chiar dacă nu are limbă, tot va vorbi.”

Astfel de funeralii de stat sunt evenimente internaționale la care diplomația este, de regulă, prezentă. Ceremonia de la Teheran are loc pe fundalul unei dinamici de putere ieșite din comun, atât în interiorul Iranului, cât și la nivel regional și internațional.

Din perspectiva Indiei, cea mai mare curiozitate va fi dacă generalul indian se va întâlni, întâmplător, la un moment dat, cu mareșalul pakistanez Asim Munir, care îl însoțește pe prim-ministrul Shehbaz Sharif la Teheran. Dacă o astfel de întâlnire va avea loc, probabil că vor fi schimbate câteva formule de curtoazie, ceea ce, în cele din urmă, ar putea avea un efect benefic. În orice caz, impresiile directe ale generalului Hasnain — un intelectual, umanist și militar — vor fi cu siguranță valoroase. Putem doar spera că își va așterne reflecțiile în scris.

Pakistanul traversează în ultima vreme o perioadă favorabilă pe plan diplomatic, iar mareșalul Munir va fi, fără îndoială, o prezență foarte căutată la Teheran. The New York Times și The Washington Post au publicat relatări, aparent bazate pe informări la nivel înalt ale CIA, potrivit cărora Israelul pregătea un complot pentru asasinarea președintelui Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, și a ministrului de externe, Abbas Araghchi, însă un avertisment transmis de americani ar fi împiedicat punerea în aplicare a planului.

Potrivit altor relatări, însă, totul s-ar fi petrecut, de fapt, cu două luni în urmă, în perioada premergătoare istoricului dialog direct la nivel înalt dintre Statele Unite și Iran, desfășurat la Islamabad în zilele de 11–12 aprilie, la care au participat vicepreședintele american JD Vance, Mohammad Bagher Ghalibaf și Abbas Araghchi. Se pare că serviciul de informații pakistanez a descoperit complotul israelian și i-a avertizat pe americani, iar planul a fost astfel dejucat. În această lumină pot fi înțelese și cuvintele elogioase de mulțumire adresate de Donald Trump și JD Vance autorităților pakistaneze pentru rolul lor în facilitarea discuțiilor cu iranienii. Momentul în care americanii au făcut publice aceste informații este unul intrigant.

Atât China, cât și Rusia, care pot fi considerate cvasi-aliați ai Iranului, au trimis oficiali de rang înalt pentru a-și reprezenta guvernele. În mod deosebit, prezența lui Dmitri Medvedev, vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei (și fost președinte și prim-ministru al țării), atrage atenția. Medvedev ocupă, de facto, poziția a doua în ierarhia de putere de la Kremlin și este un colaborator politic de lungă durată al președintelui Vladimir Putin.

De asemenea, Medvedev conduce Comisia Militaro-Industrială a Rusiei, o funcție de mare influență, care coordonează întregul sector al industriei de apărare. El a fost însoțit de o delegație formată din înalți oficiali, ceea ce permite ca această deplasare să fie interpretată drept o „vizită de lucru”.

În ajunul vizitei lui Medvedev, surse ruse au dezvăluit că Uzina de Aviație Komsomolsk-pe-Amur (cunoscută și sub numele de Uzina de Aviație „Iuri Gagarin”, situată pe malul estic îndepărtat al fluviului Amur, în regiunea Habarovsk din Extremul Orient Rus) a finalizat producția primei serii de 20 de avioane de vânătoare Su-35 „Super Flanker”, comandate de Iran.

Sukhoi Su-35 este un avion de vânătoare redutabil din generația 4,5, cu două motoare, proiectat pentru superioritate aeriană și dotat cu o manevrabilitate excepțională. Aeronava dispune de sisteme avionice avansate, motoare cu vectorizarea tridimensională a tracțiunii și de puternicul radar N35 Irbis-E cu antenă pasivă cu baleiere electronică (PESA). Unul dintre avantajele sale rare este capacitatea de a opera de pe piste scurte sau improvizate, ceea ce îl face mai puțin dependent de bazele aeriene mari și mai dificil de neutralizat.

Documente guvernamentale rusești divulgate la sfârșitul anului 2025 sugerau că Iranul comandase, în total, 48 de avioane Su-35, în baza unui acord de cooperare în domeniul apărării încheiat cu doi ani mai devreme. Potrivit relatărilor, Rusia accelerează livrările către Iran, acestea urmând să înceapă în cursul anului 2026.

Forțele aeriene iraniene se bazează de mult timp pe aeronave occidentale învechite, achiziționate înainte de Revoluția Islamică din 1979. Deși Iranul și-a dezvoltat unul dintre cele mai puternice arsenale de rachete din regiune, capacitățile sale interne în domeniul aviației militare rămân relativ limitate. Analiștii apreciază că intrarea în dotare a avioanelor Sukhoi Su-35 ar putea consolida semnificativ puterea aeriană a Iranului și i-ar extinde capacitatea de a desfășura operațiuni la mare distanță.

Nu încape îndoială că vizita lui Medvedev la Teheran reflectă intenția Kremlinului de a intensifica relațiile militare cu Iranul, ca urmare a circumstanțelor actuale, într-un moment sensibil în care perspectiva unei confruntări militare între Rusia și NATO nu mai este considerată un scenariu improbabil.

Aceste circumstanțe includ:

• extinderea NATO în regiunea baltică;
• implicarea directă a Washingtonului, din nou, în războiul prin interpuși din Ucraina, în special prin escaladarea și intensificarea atacurilor în adâncul teritoriului rus cu rachete cu rază lungă de acțiune;
• decizia Finlandei și Lituaniei de a pregăti terenul pentru desfășurarea de arme nucleare americane în regiunile de frontieră cu Rusia;
• creșterea tensiunilor în Marea Baltică;
• amenințările la adresa securității Belarusului, aliatul apropiat al Rusiei, aflat în vecinătatea enclavei Kaliningrad, unde Rusia dispune de capacități nucleare;
• declarațiile repetate ale unor lideri europeni care îndeamnă populația să se pregătească pentru un război cu Rusia;
• blocajul în negocierile de pace dintre Statele Unite și Rusia.

În mod semnificativ, Vladimir Putin nu mai face distincție între Statele Unite și aliații lor europeni, considerându-i deopotrivă adversari. Într-un avertisment neobișnuit de tranșant, formulat săptămâna trecută, Putin a declarat că Rusia nu va mai fi luată prin surprindere, așa cum s-a întâmplat atunci când Germania nazistă a lansat Operațiunea Barbarossa împotriva Uniunii Sovietice. În egală măsură, situația de securitate din regiunea Mării Negre s-a schimbat dramatic. Au loc zilnic atacuri asupra Crimeei, iar legăturile rutiere și de transport dintre peninsulă și teritoriul continental al Rusiei sunt perturbate. A fost declarată stare de urgență. Forțele ruse se pregătesc pentru o ofensivă militară de amploare în direcția Kievului, în condițiile în care Kremlinul urmărește o victorie militară totală și apreciază că războiul nu poate fi încheiat decât printr-o schimbare de regim în Ucraina.

Per ansamblu, în contextul în care președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, s-a apropiat de Donald Trump și pe fondul realinierilor geopolitice din regiunea Transcaucaziei din ultimele luni — în special în cazul Armeniei — importanța strategică a Iranului pentru Rusia a devenit crucială. Din această perspectivă, Rusia pur și simplu nu își poate permite capitularea Iranului. Iar la Teheran, cu siguranță nu a trecut neobservat faptul că statele occidentale au lipsit complet de la ceremoniile funerare.

https://www.indianpunchline.com/musings-on-the-funeral-ceremony-in-tehran/