Al treilea război mondial încă se pregătește

Singura modalitate prin care SUA se pot menține la cârma treburilor globale este un război mondial, adică unul pe scară largă, în care SUA să fie arbitru și nu participant direct.

Imaginația strategilor americani nu e foarte bogată, de aceea se repetă scheme de acum un secol - de exemplu înarmarea Germaniei și pregătirea ei de luptă împotriva URSS-ului.

Astăzi, inamicul desemnat la prima vedere e Rusia, fiindcă Rusia este în acțiune, dar vizată în special e China, marele rival strategic al Americii.

Un lucru trebuie subliniat: pentru americani nu contează cine va învinge în luptă.

Înarmarea Europei, pe care ei o concep pentru apărarea împotriva lui Putin, poate foarte bine să ducă la ruina Europei. Cu atât mai bine! Important e războiul și arbitrul (SUA) din umbră, nu rezultatul acestuia.

De asemenea, înarmarea Japoniei, care nu se poate face decât împotriva Chinei, nu înseamnă că americanii chiar vor/speră ca Japonia să învingă (așa cum nu speră ca Ucraina să învingă în lupta cu Rusia). Strategia e mai cinică: important e să provoci războiul.

Iar statele care produc sau cumpără arme (celebrul 5% din PIB), odată saturate de tehnologie militară, pot fi ușor conduse unele contra altora.

Cazul ucrainean e școală. O Ucraină bine înarmată va fi mereu o țintă pentru Rusia. Dar la fel și o Polonie sau un stat baltic. Tensiunea crește, istoria europeană, cu atâtea tragedii în spate, asta așteaptă: înarmarea între vecini. Motive de război se pot găsi oricând!

Iată ce scrie CEO-ul Palantir într-o carte de o sinceritate tipic americană despre politica de înarmare a aliațior SUA:

1. Germania

„O rezistență față de noi investiții în domeniul militar a fost, desigur, deosebit de răspândită în Germania. Günter Grass, romancierul și autorul cărții Toba de tinichea, s-a opus în mod celebru reunificării Germaniei de Est cu Germania de Vest, argumentând că un stat german unificat ar putea deschide posibilitatea unui nou Auschwitz. În 1991, el scria: „Nimic – nici sentimentul apartenenței naționale, oricât de idilic ar fi zugrăvit, nici certitudinea bunăvoinței generațiilor născute după război – nu poate modifica sau șterge experiența pe care noi, criminalii, împreună cu victimele noastre, am trăit-o ca Germania unită.”

Totuși, neutralizarea de facto a țării în ultimii cincizeci de ani a avut consecințe. Retragerea unei Germanii puternice și afirmative a contribuit, fără îndoială, la invazia Rusiei în Ucraina din februarie 2022. Vladimir Putin a calculat corect că nu va plăti un preț semnificativ pentru această acțiune. După decenii de autoflagelare, armata Germaniei ajunsese să semene mai degrabă cu o caricatură a unei forțe armate autentice”.

2. Japonia

„Același lucru se poate spune, în mare măsură, și despre Japonia. Cea mai bogată democrație din regiune ar avea nevoie, chiar și astăzi, de sprijinul Statelor Unite pentru a respinge — cu atât mai puțin pentru a supraviețui — unei invazii de amploare (...)

Greșeala nu a fost desființarea armatei imperiale japoneze și adoptarea unor garanții juridice menite să împiedice reconstituirea ei în perioada imediat următoare războiului. Greșeala a fost menținerea aceleiași politici timp de trei sferturi de secol, în ciuda transformării ordinii mondiale, inclusiv a ascensiunii unei Chine tot mai puternice și mai asertive, precum și a unei Rusii redevenite ambițioase.

Dezarmarea și lipsirea Germaniei de o capacitate militară semnificativă au reprezentat o reacție excesivă, pentru care Europa plătește acum un preț greu. Un angajament similar, și într-o mare măsură teatral, față de pacifismul japonez va amenința, dacă va fi menținut, să modifice și echilibrul de putere din Asia”.

Evident, „patriotismul” bubble gum de tip MAGA are un rol aici...

Concluzia e simplă, pe măsura istoriei recente!