Summit-ul de la Tianjin a devenit cadrul in care se văd deopotrivă realismul și erorile geopolitice ale puterilor Eurasiei. Cea dintâi eroare a unei puteri legată prin toate firele de europenismul creștin este împingerea operațiunii anti-globaliste dincolo de pragul critic de la care aceasta devine antiamericanism. O asemenea opțiune lovește în trumpism care s-a dovedit a fi deocamdată singura mișcare promotoare a unei geopolitici convergenționiste în Marele Spațiu al Pacificului. Cu momentul Tianjin, geopolitica eurasianistă este împinsă peste punctul de la care poate deveni o geopolitică subversivă. Lovitura dată trumpismului ar fi marea eroare la care par a consimți ambele flancuri, și cel occidental atlantist și cel eurasianist rusesc. O asemenea opțiune este echivalentă cu aderarea la geopolitica unui anti-europenism profund, aș îndrăzni să spun abisal, fiindcă inaugurează ciclul unui altfel de monopolarism, pe versant asianist, oricâți vor fi actorii care stau/ au stat la masa Summit-ului de la Tianjin. Antiglobalismul metamorfozat în antitrumpism și implicit în antiamericanism ar fi marea eroare a Rusiei din care i se vor trage riscuri incalculabile prin miza unilaterală pe cartea eurasianismului dogmatic. Rusia istorică (aș îndrăzni să spun, profundă) n-a fost promotoarea unilateralismului decât atunci când s-a lăsat îmbrățișată de inspirații demonice precum a fost bolșevismul sistematic sau totalitar. Trump era și încă sperăm să poată rămâne susținătorul și promotorul acelui trend geopolitic trezitor care izvorăște din abisalitatea „psihei” popoarelor. Revoluția neptică începută de Trump ar fi singura acțiune catehonică a unei mari puteri (care, la ora actuală, este a statului continent al Americii) fiindcă numai o asemenea putere poate bloca devenirea oarbă indusă de geopoliticile subversive ale globalismului extremist-hegemonic. Woke-ismul, corectitudinea politică, transumanismul, anticreștinismul, antifamilismul, etc. erau și sunt toate manifestări ale unei asemenea strategii ruinătoare la scară planetară și Trump devenise stâlpul revoluției trezitoare din somnul otrăvitor al acestor viituri tsunamice ale globalismului totalitar. Replierea globalismului, acest proteu al geopoliticii subversive, în politicile neo-globaliste ale liderilor occidentali se adaugă, cu știință sau fără știință, eurasianismului dogmatic pe cale de a se preschimba într-un adevărat tsunami planetar. Fără Trump și deci fără de formațiunea din spatele lui nu se întrezărește azi nici o forță care să pună stavilă acestui val devastator. Oferta lui Trump la întâlnire din Alaska era singura opțiune care ar fi salvat geopolitica convergenționistă ca unic fundament al unei păci constructive, creatoare. Summit-ul de la Tianjin este pentru geopolitica europenismului profund cadrul unei geopolitici ultimatiste. Aceasta poate să aducă o pace, dar este una care va suprima valul revoluției neptice a popoarelor și astfel poate să aducă sfârșitul trumpismului ca șansă a unei păci reale, cu adevărat policentrice și deci real-suveraniste. Summit-ul de la Tianjin este și începutul sfârșitului curentului suveranist la scară mondială. O geopolitică cu pivot în marele platou care se întinde între Atlantic și linia care leagă Vladivostokul de punctul nord-continental al țărmului Mării Siberiene va deceda dacă se va da curs erorii Occidentului antitrumpist și unilateralismului asianist al Rusiei. Acestea sunt cele două erori care vor marca sfârșitul real al Europei civilizaționale. Fără polul Trump-ist și deci fără de prezența Americii la masa de biliard a planetei putem proroci în chip sever sfârșitul geopoliticii katehonice și deci, implicit, startul apocalipsei istorice a europenismului abisal. Cu Trump și geopolitica trumpistă a Americii s-ar fi repurtat o victorie reală pentru pacea mondială și deci pentru victoria reală asupra globalismul disolutiv. Prin ignorarea lui Trump și deci a Americii se produce doar o deplasare a centrului evoluționar al globalismului din Euramerica în Eurasia. O simplă schimbare de culoare. Globalismul verde, confundat de analiștii sfertodocți cu America profundă, va deveni globalismul galben de mâine, pe care mulți îl vor confunda cu China profundă. În realitate, globalismul este o putere în sine și este o putere nemiloasă cu orice formă de suveranitate și a indivizilor și a comunităților mici și mai mari și a popoarelor și a statelor-civilizații, cum este China ea însăși, cum devenise Europa unită până la emergența subimperiului bruxellez care se iluzionează că este pol de putere. Lipsit de legitimitate nu poate deveni pol de putere. Trump și trumpismul a re-legitimat ideea forțelor unui suveranism mondial real care să readucă pacea socială fără de care nu este posibilă pacea geopolitică și nici triumful statelor-civilizație. Țările mici și mijlocii, la rândul lor, n-au nici o șansă fiindcă în absența unei formațiuni, precum cea oferită prin revoluția trumpistă, vor fi înghițite de valurile geopoliticilor globaliste precum chitul leviatanic înghite pești mari și mici în abisul oceanic. Iluzia că se vor salva prin atașarea la iureșul Sudului global este tragi-comică. Nu există așa ceva în geopoliticile mondialiste. Imperiul globalist este același indiferent de culoare, că va fi verde ca până acum, cu așa numitul Occident colectiv liberalist, roșu, cum a fost cu bolșevismul, sau galben, cum va fi cu eurasianismul asimetric. Că va primi sau nu Nobelul pentru pace, în vederile mele, Trump îl merită indubitabil și simbolic îl și deține, indiferent de cei ce vor decide la Stockholm în această privință. Judecând după decizia de a-i acorda Nobelul pentru pace unuia ca Obama ne face sceptici în privința celor ce vor pune bilele în urna acestui premiu devenit așa de prestigios prin faptul că de cele mai multe ori alegerea s-a dovedit inspirată. Pentru o clipă, și în plan geopolitic clipa poate însemna doar o clipă dar poate fi egală și cu o sută de ani ori o mie de ani (cât a fost clipa constantiniană după Mediolan), pentru clipa lui, deci, Trump a fost stâlp de lumină la țărmul mării fără hotar ferm a istoriei universale. Grație lui navigatorii lucizi ai lumii au putut zări țărmul și astfel au dobândit șansa de a evita să se izbească zdrobitor de țărmul în sine salvator. Vor naviga spre țărm sau se vor scufunda în întunericul unei istorii oarbe, iată marea alternativă care este oferită lucizilor planetei. Noțiuni, precum, cea de „ordine post-americană” izvorăște din confuzia frecventă dintre americanism și globalism, așa cum s-a făcut, ieri, între rusism și bolșevism ori, în România, între ceaușism și bolșevism sau și mai grav între naționalism și fascism. O asemenea noțiune este un reflex al globalismului viclean care mizează pe devierea vectorului anti-globalist spre a deveni vector anti-americanist. În fond, la ora actuală, singura putere care a îndrăznit să înfrunte geopolitica unicului imperiu mondial existent azi, cel globalist, este America. A vorbi despre ordine post-americană echivalează cu a legitima ideea restaurației globaliste pe versantul ei asianist. Imperiul globalist beneficiază azi de o țesătură incredibil de complexă și de vicleană încât este greu să ne imaginăm că există vreo putere echipolentă care să i se opună la scara planetei (exceptând cazul în care s-ar aplica linia propusă de Trump la întâlnirea din Alaska). Operația dedolarizării a devenit, pe acest fond, una pe muchie de cuțit. Aceasta nu este atât de profund anti-globalistă pe cât este de anti-americanistă. De aici și dificultatea ciocnirii cu imperiul globalist. Va trebui să admitem, împreună cu marele savant american, Imm. Wallerstein, că acest imperiu, cu numele său real, „sistem mondial modern”, este în faza crizei sale sistemice, de sfârșit de ciclu. De aici și dificultatea analizei realiste și primejdia în care se află omenirea astăzi. Un asemenea imperiu nu va părăsi scena ușor. Oricum, confuzia pe care o fac unii între corporațiile americane, precum IBM, și instrumentele globaliste, extrem de ofensive azi, este efectul unei mediocre cunoașteri a lucrurilor. Asemenea corporații nu sunt ale imperiului ci ale statului american. Abordarea de-a valma a marilor organizații corporatiste și/sau bancare ca și cum ar fi toate americane este o greșeală de analiză geostrategică din care nu rezultă decât o confuzie și mai mare. Ideologii și deci analiștii de mucava ar trebui să tacă pentru a se auzi vocea inteligentă a marilor specialiști din asemenea corporații, precum cea deja numită, și poate așa se va lumina calea spre decizii bune. România are nevoie de vocea acestor specialiști și ca atare trebuie să-și înfunde urechile la vocile de sirene viclene ale ideologilor anti-americanismului care s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie, fiind toate otrăvitoare.
