Războiul din Ucraina nu va fi urmat pur și simplu de o pace „eternă”, adică perfectă. Politic, va urma un nou război, care se va duce pentru viitorul politic al continentului, al statelor europene și, de ce nu, al lumii moderne.
Din punct de vedere al tectonicii politice, acest război ucrainean este echivalentul primului război mondial, în partea sa finală, care a opus forțele democrațiilor vestice (capitaliste și imperialiste, la propriu, mai ales Franța și Anglia) celor ale autocrațiilor central-europene și estice, adică Germania și Rusia. Chiar dacă s-au aflat multă vreme în război, Germania și Rusia au pierdut ambele partida, ceea ce le-a arătat că modelul lor de organizare politică trebuia reformat și, de fapt, compatibilizat!
Astăzi, se află în conflict imperialismul american (cu rădăcini în Europa vestică dar și în cea estică) cu noua putere continentală care se înfiripase în Europa, în jurul axei germano-ruse, dar și cu noua stea a politicii globale continentaliste, China.
Nu este de nicio importanță cine va câștiga această partidă. Rusia va clama victoria, SUA se va declara neînvinsă, Germania va suferi, ca de obicei când Europa este în război. Important este să constatăm că, politic, lumea euro-atlantică, dar și Rusia, se află într-un moment de cumpănă.
Pentru a ajunge la ideea titlului, facem pe scurt trimitere la încercările din perioada 1919-1932 din Germania de a clădi o sinteză politică națională bazată atât pe revoluționarismul național, cât și pe iacobinismul de stânga al bolșevismului, cu accent pe ideea de luptă de clasă. Aceste extreme se regăsesc azi la noi, în formele atenuate, desigur, ale AUR și USR.
În Germania de după primul război mondial, sinteza național-bolșevică a țintit răsturnarea sistemului de la Versailles, prin ancorarea în ideea națională a adversarului ideologic aparent cel mai crud, anume ideea bolșevică. Lloyd-George, prim-minsitru britanic în epoca cețoasă a Republicii de la Weimar, declara că o Germanie comunistă este pericolul cel mai mare pentru democrațiile vestice… Înțelegem acum că lupta împotriva „ciumei roșii” de acum un secol nu era decât o luptă pentru conservarea unui status-quo imperialist, așa cum am aflat noi înșine în urmă cu câțiva ani când din nou „comunismul” amenința redutele vestice din România. Lecția trebuie învățată odată!
Similar, în actualul sistem al Eurosistemului, forțele politice cu adevărat vii ale țării, care sunt AUR și USR prin caracterul lor revoluționar, trebuie să se coordoneze pentru a ataca un monolit europenist care nu va mai avea viață ușoară după încetarea războiului din Ucraina. Important va fi ca referențialul celor două energii revoluționare, naționalistă și „userist-bolșevică” (în sensul unui progresism nu lipsit de elementele luptei împotriva oligarhiei consacrate a țării) să redevină NAȚIUNEA.
Din perspectiva AUR, pare că această condiție este îndeplinită. USR-ul nu va fi partid politic până nu-și va corecta înălțimea ideologică la nivel național. Dacă va rămâne partidul unei abstracte tendințe de stânga, cu rădăcini transnaționale, el nu se va putea implanta în solul românesc. Dimpotrivă, dacă își va folosi tăișul iacobin împotriva corupției (trans)naționale, militând pentru un egalitarism echilibrat în teorie pe baza unei intransigențe practice ce rămâne a fi dovedită, USR va deveni un real partid național util și frecventabil.
Spre deosebire de PSD și PNL, care se zbat sub temperatura politică a momentului, prin aceea că și-au pierdut fervoarea revoluționară, fervoare ce singură poate da acces la cheile puterii politice în perioada post-kieveană, AUR și USR pot face, cu condiția acestui mariaj aproape imposibil, dar perfect explicabil ca strategie și filosofie politică, o figură importantă în politica națională.
Un element care poate ajuta acest aliaj să funcționeze se referă și la aportul pe care noua putere globală care se prefigurează a-și face loc în Europa, China, îl va avea în plan politic.
USR și AUR sunt ambele compatibile cu proiectul politic chinezesc, care, pe de o parte, refuză sistemul global și globalist-imperialist al vestului, pe de altă parte, accentuează latura națională și tradițională a construcției politice și se concentrează pe o sinteză dură de socialism de stat, care vine numai bine unui USR autohtonizat, adept al progresului social.
Dimpotrivă, AUR va trebui să renunțe la cântecul de sirenă al unui trumpism care, depășit, nu știm dacă va mai da roade în SUA – necum în Europa continentală! Așadar, ambele partide, revăzute, se pot califica în epoca post-belică. Fără trumpismul sforăitor și respectiv fără internaționalismul caduc, AUR și USR pot asigura bazinul politic al unei Românii care, deocamdată, merge pe pilot automat, pilotul automat al unei guvernări strict contabile, de tip PSD-PNL.
