„În momentul de față avem, cumva, în sondaje, o simpatie pentru AUR undeva la 40%. Dar multe din atributele acestei categorii de oameni nu sunt deloc îngrijorătoare. Adică a fi naționalist nu e o chestiune, cum să zic, e o chestiune absolut legitimă. A dori păstrarea tradițiilor sau ceva de felul ăsta e legitim. A pune în discuție anumite funcționări ale Uniunii Europene este legitim și anumite moduri de a lua decizii sunt legitime” (Nicușor Dan)
Mărturisesc că n-am crezut niciodată în „europenismul” lui Nicușor Dan. N-aș putea spune exact de ce, dar mi s-a părut întotdeauna că, odată ce s-a lansat în viața publică, a fost genul de personalitate care a jucat un rol atribuit cu acribie matematică. Cu studiile făcute în Franța, membru al „societății civile”, primar, președinte.
O asemenea carieră nu se poate naște dacă „purtătorul” nu este mai întâi de toate român și abia apoi „european”!
Cu ultimele declarații despre naționalism și votanții AUR, Nicușor Dan revine acasă și își crește marja de manevră politică enorm.
Pe fondul reinstalării suveranismului/patriotismului la nivel global, el are un rol istoric, anume acela de a recupera pentru ideile firești pe care le-a invocat recent un public care rătăcea inutil în eterul unui europenism care nu mai are sens.
Să fim bine înțeleși: europenismul nu va muri și nici naționalismul nu va acoperi complet tabloul politic al continentului. Dar actualul europenism trebuie regândit și remodelat, ca să corespundă noilor condiții istorice.
În favoarea lui Nicușor Dan lucrează pentru aceasă misiune extrem de grea, paradoxal, tocmai ingenuitatea sa aproape nefirească (ce ascunde, cu siguranță, convingeri pe care nu le poate mărturisi… încă): el va trebui să se maturizeze (mai are de învățat!) alături de acest popor care, așa cum spunea un mare român exilat după al doilea război într-o Germanie ce se refăcea cu greu – Dumitru Cristian Amzăr – n-a fost definitiv modelat de niciun curent ideologic și cultural, nici de la Est, nici de la Vest…
Nicușor Dan trebuie să știe că sincronismul, pe acest filon care este evident, este o pretenție fără prea mare relevanță și că singura noastră șansă este să ne menținem așa cum am fost, „neatârnați”.
În vremurile care vor veni, această neatârnare trebuie să-și recapete înțelesul grav, acela de a fi noi înșine fără să ne încordăm dar și fără să ne pese de ce cred unii și alții!
