Războiul din Ucraina nu se dezminte. Va schimba lumea.
Xi Jinping a spus-o direct, după întâlnirea cu Vladimir Putin de după declanșarea ostilităților, când a prevăzut schimbări nemaiîntâlnite de un secol. Asemenea schimbări nu s-au mai văzut, într-adevăr, de un secol, de când, stimulată de invitația Angliei, SUA a pășit pe teritoriul european ca putere care a dictat pacea de la Paris. Următorul pas decisiv a fost făcut după al doilea război mondial, când, din cauza vechiului antagonism ruso-german și franco-german (practic, blestemul Europei moderne), continentul european a fost pe jumătate ocupat militar de SUA.
Elementele care au dictat atunci ocuparea militară a Europei lipsesc azi.
Germania și Rusia aveau legături economice din ce în ce mai strânse. Franța și Germania reușiseră să îngroape securea războiului; mai mult, se vorbea despre partajarea nucleară, adică despre posibilitatea ca cele două state să se angajeze împreună în gestionarea militară a bombei atomice.
Nici relațiile Franței cu Rusia nu erau deloc proaste.
În plus, China, puterea cea mai impunătoare a Eurasiei, începuse să se lege de subcontinentul european prin giganticul proiect al Noului Drum al Mătăsii.
În aceste condiții, prezența militară americană pe continentul european era superfluă. Doar un război ar mai fi putut să justifice așa ceva; și am avut războiul din Ucraina.
Problema este că, odată început, acest război nu putea fi pierdut de Rusia decât dacă întregul continent european s-ar fi mobilizat împotriva ei. Caz în care, s-ar fi ajuns, cel mai probabil, la un război atomic. Dar ce sens ar fi avut acest scenariu apocaliptic?
SUA au știut de la bun început că războiul e pierdut și de aceea nici nu au asistat Ucraina la capacitate maximă. Problema americană era să vadă dacă unitatea Europei se clatină și, mai ales, dacă Europa și Rusia se pot antagoniza pe termen lung. Dar, dacă strategii americani gândeau astfel, nici europenii nu erau naivi.
Războiul se va termina cu victoria simbolică a Rusiei. În partea occidentală, nu avem responsabili. SUA au ridicat în aer porumbelul păcii, iar europenii se pregătesc de același lucru.
Momentul este critic pentru NATO, iar pasul decisiv pe care americanii îl pot face acum este să pregătească momentul post-NATO.
A privi Eurasia ca un întreg este dureros, dar, probabil, SUA percep acum o atare realitate.
Groenlanda este un Taiwan imens în fața masei eurasiatice.
SUA se pregătesc de apărare în acest fel, securizându-și (ca de obicei) căile maritime (în cazul acesta traversarea prin N-V dinspre Pacific spre Atlantic). Căile de comunicație sunt vitale pentru orice talasocrație. S-a văzut în scurtul și dramaticul episod al Venezuelei.
Bugetul imens al SUA pentru apărare pentru anii următori, care a crescut cu 50%, în condițiile în care a început, de fapt, retragerea de pe diferite aliniamente europene, spune multe. SUA se vor baricada.
Între timp, așa cum era de așteptat, Franța a preluat inițiativa apărării europene. E. Macron declară că sistemele antiaeriene franceze sunt superioare Patriotului. Vom fi invitați și noi să le cumpărăm – și le vom cumpăra, cel mai probabil.
Rămân, evident, câteva necunoscute.
Marea Britanie joacă un joc ambiguu. Laburiștii fac loc Chinei în insulă (sunt deja proteste pentru imensa ambasadă a Chinei de la Londra), conservatorii mai privesc spre Washington. Dar insula britanică e prea izolată și prea mică pentru un război atât de mare. Fără Eurasia, nici ea nu poate reprezenta mare lucru.
În plus, într-o mișcare de sufocare, China deja a pus piciorul în Canada, care recunoaște, prin vocea primului ministru, Mark Carney, că e timpul noii ordini mondiale (cea a Chinei). Când s-a vehiculat ideea aderării Canadei la UE (probabil se va mai auzi), era vorba despre același lucru. Eurasia bătea în poarta SUA, prin intermediul UE.
Polonia a fost mereu calul troian al talasocrațiilor între Germania și Rusia. Va mai fi? Nu știm câtă vreme. Cu o Românie în care fragila putere europeană rezistă bine, Polonia va ezita să mai joace rolul indus de Washington. Va fi din ce în ce mai greu.
Toate aceste reașezări vor lua timp, poate decenii. Dar americanii privesc cu anticipație de decenii și se pregătesc. Nici ceilalți nu stau degeaba. Când un strateg rus declara în anii 90 că extinderea SUA și NATO spre Est va epuiza America, probabil că rușii se așezaseră deja la pândă, alături de tovarășii chinezi! Acum a început Stalingradul de rit nou.
Războiul din Ucraina este urmarea primului război mondial, în care puterile europene ajunseseră la apogeul dezbinării. Incapabilă să se unească sub sceptrul lui Napoleon și sub ambiția lui Hitler, Europa se va federa în jurul înțelepciunii milenare chineze și a resurselor Rusiei. În caz contrar, ea va fi strivită sau măcar bine înmuiată de valurile Atlanticului!
