Ieri, luni 8 septembrie 2025, Parlamentul francez a dat un vot de neîncredere guvernului Francois Bayrou. Faptul îl obligă pe primul ministru la a-și depune azi demisia Președintelui Emmanuel Macron, liderul „Coaliției doritorilor” să intre în război cu Rusia. Asta după ce Guvernul român, satelit macronian, trecuse fără emoții de nu mai puțin de patru moțiuni de cenzură doar cu o zi înainte. Un protector serios are o opoziție serioasă; un protejat ridicol are o opoziție ridicolă. Opoziția metropolei este, totuși, autentică. Opoziția coloniei este un fals.
Francois Bayrou este un fel de Ilie Bolojan francez. Om de centru, altminteri ponderat și rezonabil, dar fără har, Bayrou a rămas mereu minor în lumea partidelor politice franceze, deși ambițiile sale au fost mereu majore. Când Emmanuel Macron, contestat pentru politicile sale aventuriste, a rămas fără sprijin popular și, pierzând majoritatea parlamentară, a decis să dea o adevărată lovitură de stat prin refuzul de a desemna ca prim ministru pe unul dintre liderii partidelor câștigătoare ale alegerilor (Franța nu și-a permis să meargă până la anularea rezultatului alegerilor naționale, așa cum cu succes a sugerat României), dl Bayrou, de multă vreme aflat în sala de așteptare, nu a putut rezista tentației și a acceptat darul otrăvit. Nu era primul care să o facă. Era al cincilea în ultimii doi ani. Iată de ce acest guvern, ca și cele patru care l-au precedat ar fi trebuit să poarte de fapt numele de „Guvernul Macron”; ca, de altfel, și Guvernul Bolojan.
Prin urmare, nu Guvernul Bayrou a căzut la Paris, ci Guvernul Macron. După cum, nu Guvernul Bolojan a supraviețuit la București, ci Guvernul Macron. Nu este pentru prima oară în istorie când liderii francezi pierd în Franța și câștigă în România.
Pentru ce a fost acuzat și dărâmat guvernul francez? Pentru politica sa de austeritate, sintetizată într-un proiect de buget care includea curbe de sacrificiu. Franța are un deficit bugetar de peste două ori mai mare decât cel permis de normele UE și o datorie publică peste nivelul PIB. Nu sunt convins că în acest deficit a fost evidențiată și imensa cheltuială făcută pentru susținerea războiului din Ucraina; ceea ce și României i se recomandă a face.
Această situație la limita disperării îl făcuse anterior pe domnul Macron să cocheteze cu ideea confiscării activelor rusești depuse cu bună credință în Franța. Metoda este veche: când nu mai ai bani să restitui datoriile îți omori creditorii sub pretext că au comis tot felul de păcate impardonabile. A făcut-o și Regele Filip cel Frumos cu templierii. De ce n-ar face-o și Macron cel Ambițios?!
Întrucât un asemenea act de brigandaj ar fi dat o lovitură cumplită încrederii în moneda europeană, precum și economiei statelor din zona euro, și așa în criză, ideea a fost ușor catifelată în discursul public. Dar, ce să vezi? Recent a apărut informația potrivit căreia din volumul activelor rusești înghețate au dispărut cam două treimi, iar Președintele Franței, stat care garantează depozitele, nu are cum justifica faptul. În plus, elanurile sale militariste se bucură din ce în ce mai mică susținere în rândurile militarilor; cel puțin al celor în retragere care au dreptul să își exprime opiniile în public și care știu bine că brava armată franceză nu este capabilă să îndeplinească proiectele napoleoniene ale unui șef de stat deopotrivă neo-cezarist și neo-bolșevic.
Este limpede că, în atari condiții, dl Macron nu poate părăsi puterea, odată cu guvernul său, după cum nu poate admite că a pierdut și războiul cu Rusia, din Ucraina; după ce pierduse războaiele din Africa. Va încerca, deci, să facă un alt guvern fără bază parlamentară. Ținând seama de fragmentarea politică pe care el însuși a încurajat-o și de starea opiniei publice, va fi foarte greu, însă, să găsească pe un alt supraviețuitor de câteva luni. Alternativa va fi, deci, ori să iasă din joc prin demisie, cu toate riscurile personale aferente, ori să rămână la Elysee pentru încă o vreme, dar ca o „rață șchioapă” – „lame duck”, în engleză, expresie prin care este desemnat un lider rămas doar de decor, fără puteri reale.
În trecut, revoluțiile izbucnite la Paris au contaminat și România. Scânteia care a declanșa explozia pe malurile Senei aprindea focul și pe Dâmbovița. Va fi la fel și acum? Cu certitudine, concurenții Franței vor încerca să profite. Dar românii? Condițiile unei reacții în lanț sunt create, iar Președintele român ilegitim și guvernul userist n-ar trebui să doarmă bine. Mă tem doar că pulberea românească este udă, după câți nemernici de la noi și de aiurea au urinat cu boltă pe ea. Vom vedea… „Aux armes citoyens!”
