Definiția cea mai clară, cultural, geografic și geopolitic a Eurasiei a fost dată de lingvistul rus Nikolai Trubețkoi („Moștenirea lui Ginghis Han” – 1925).
Acest eseu sclipitor trebuie să ne dea și nouă, azi, de gândit. În 1925 România lucra, teoretic, la sincronizarea cu Vestul, în vreme ce Rusia, vecina noastră incomodă, vedea, prin savantul rus, originea statului de la est de noi în filosofia aristocratică, eroică și militaristă a imperiului celebrului cuceritor asiatic. Toată forța energetică ce a stat la baza constituirii Rusiei era, așadar, tributară acestui model estic de tipar politic.
Nu Rusia Kieveană, zice Trubețkoi, este centrul simbolic al statului rus, ci misiunea unificatoare pe care Ginghis Han o îndeplinește în raport cu marea masă de pământ a Eurasiei, acea întindere urașă ce pleacă din Basarabia (zice savantul rus – noi vom traducem Sudul Basarabiei, Bugeacul) și merge până în Extremul Orient. Eurasia NU cuprinde, însă, Asia – un lucru esențial, de care trebuie să ținem seamă și azi.
Această imensă limbă de pământ care se întinde de la Est la Vest cuprinde patru tipuri de structuri geografice: în Sud este zona muntoasă, urmează stepa, apoi, mai la nord, pădurile și, finalmente, neprimitoarea tundră. Doar stepa este propice procesului de unficare a acestei mase de pământ.
Din punct de vedere al sistemului hidrografic, apele curg perpendicular pe aceste linii Est-Vest, adică de la Nord la Sud. Nicio formațiune statală constituită în jurul acestei direcții, Nord-Sud, nu avea șanse să unifice toată Eurasia.
Rusia kieveană avea fix acest handicap: ca punte între Baltica și Marea Neagră, era un nucleu statal minor, sortit eșecului (a se compara cu viziunea geopolitică a României interbelice, în care, la geografii și gepoliticienii români Istmul Ponto-Baltic era alfa și omega destinului nostru geopolitic…).
Așadar, lupta dintre formațiunile statale ce urmau cursul Nord-Sud și cele care urmau cursul Est-Vest era deja decisă de structura geografică a Eurasiei. Ginghis Han era cel destinat să unifice Eurasia și să dea un sens peren statului rus până azi.
Interesantă pentru zilele noastre (a trecut un secol de la scrierea lui Trubețkoi) este raportul dintre Eurasia și Asia propriu-zisă: China, Persia, India.
Trubețkoi crede că, în ciuda importanței pe care Ginghis Han a dat-o Asiei, raportul dintre cele două structuri nu a fost unul favorabil. Asia, ca element civilizațional bine definit, a suferit din cauza cuceririi eurasiatice.
Rusia care ar fi cucerit China, traducem noi azi, ar fi dezechilibrat statul civilizațional chinez. Dar așa a și fost. Afghanistanul este și el mărturie.
Această idee poate fi, însă, azi, răsturnată: cum se va comporta Eurasia dacă va fi cuprinsă în expansiunea civilizațională și geopolitică a Asiei? Dacă preeminența Rusiei asupra Chinei sau Indiei ar fi dăunătoare, vom avea de urmărit dacă nu cumva preeminența Chinei asupra Rusiei nu va fi benefică.
Viitorul va spune dacă va fi așa, dar, deocamdată, lucrurile sunt, cel puțin până la acest moment, favorabile acestei sinteze.
Așadar, noua sinteză nu este Eurasianistă, ci Asianistă, cuprinzând și Eurasia în energetismul chinez, ceea ce va dezechilibra complet sistemele statale europene, obișnuite să-și conceapă destinul geopolitic exclusiv în raport cu Vestul. Nu există provocare geopolitică mai mare decât această schimbare de ax civilizațional.
