Dacă SUA se retrag din Europa și vor să transmită ștafeta Imperiului UE asupra Germaniei, se deschid două căi pentru continentul nostru: Calea Estică sau Calea Vestică.
Germania deja știe, prin istorie, că cea de-a doua nu duce la nimic. De fiecare dată când a fost în criză, Germania a fost salvată de Calea Estică.
Chiar în 1944, ne spune interpretul lui Hitler, Paul Schmidt, la insistențele lui Ion Antonescu de a face pace cu Occidentalii, Hitler încă s-ar fi apropiat mai degrabă de… Stalin:
„În repetate rânduri, dar mai ales în primăvara lui 1944, Antonescu a intervenit în favoarea păcii cu puterile europene, dar Hitler nu voia să audă de așa ceva. El s-ar fi înțeles mai degrabă cu Stalin, deși a respins toate aluziile care s-au făcut în prezența mea în această situație. Ceea ce m-a frapat totuși este faptul că acest refuz n-a fost exprimat niciodată cu aceeași vehemență sălbatecă și fanatică cum era în cazul „plutocraților”.
Problema Germaniei este că, împinsă de destin spre Est, nu are ceea ce se numește „psihologie internațională”. Privirea prusacă asupra popoarelor Estului este privirea unui superior care nu se poate adapta celor pe care vrea sau „trebuie” să-i conducă. O intransigență care, orientată spre sine, a dus la excepționalele calități ale rasei germane, dar care, orientată spre ceilalți, a făcut ca aceștia să prefere ipocrizia înțelegătoare a britanicilor sau pragmatismul absolut al americanilor din ultimele decenii.
E cazul ca Fritz să se împace cu Estul.
E cazul ca Germania să adopte o atitudine de mare putere fără să calce în picioare sentimentele profunde ale popoarelor dintre ea și spațiul slav. Aici este cheia viitorului.
Dacă Germania va scăpa de handicapul acestui prusianism prost interpretat (culmea este că prusianismul se potrivește Estului mănușă, dacă este adaptat – vezi Oswald Spengler, „Prusianism și socialism”), atunci ea va cuceri pașnic Estul și se va întâlni cu o Rusie care nici ea nu rezonează cu „plutocrații”, ci mai degrabă cu socialiștii… nemarxiști, cu nemții, ca și popoarele mai mici dintre nemți și ruși, care, animate de un tradiționalism nematerialist, sunt mai aproape de prusianism decât de marxismul de tipar anglofil al lui Karl Marx. Reflexele oligarhic-englezești ale lui Marx nu au ce căuta în reduta noului prusianism, care valorizează, în locul luptei de clasă, ideea unei solidarități de tip comunitar animată de virtuți comune și nu de „drepturi” de clasă!
La noi, singurul Fritz vizibil în politică acum este primarul Timișoarei.
Din păcate, el ne ține pe mai departe lecția Vestului, neînțelegând pe ce teren se află. Să sperăm că va înțelege în curând!
Socialismul lui Fritz „al nostru” este de tipar englezesc. USR-ul este un partid de stânga de tipar englezesc. Nu solidaritatea națională (variantă clasică a socialismului ca ponderare spre dreptate a valorilor materiale ale societății), ci LUPTA de clasă, în varianta luptei oarbe împotriva corupției, plus revoluționarismul cu accente globaliste fac ca acest socialism să fie utopic și periculos.
