Evenimentele geopolitice în curs cele mai dramatice, mai cu seamă războiul din Iran din ultima lună, fac să se precizeze, retroactiv, și celelalte episoade la fel de dramatice din ultima vreme (Ucraina) și, în plus, aruncă o lumină și asupra posibilelor evoluții viitoare ale scenei internaționale.
Despre războiul din Ucraina se poate spune acum cu certitudine că a fost urmarea unei erori strategice a SUA, care a crezut că scenariul Brzezinski se mai poate încă desfășura.
Americanii au împins prea departe credința că Rusia, aflată într-o perioadă de relativă slăbiciune, poate fi „recuperată” prin umilire.
E clar că SUA se temeau mai tare de UE decât de Rusia, iar intrarea Ucrainei în UE (pe care Rusia nu o respingea complet) ar fi făcut din UE o putere de prim rang pe continent, iar din Rusia o aliată de voie-de nevoie a aceleiași Uniuni Europene.
Proba că lucrurile stau așa este chiar momentul actual, în care este evident că SUA preferă Rusia și nu UE ca partener – și din considerentul că Rusia e aliata Chinei (ceea ce SUA nu are cum accepta pe termen lung), dar și pentru că UE și SUA sunt concurente în plan economic, în vreme ce Rusia și SUA nu.
Așa cum nu și-a dorit alianța UE-Rusia peste câmpiile Ucrainei, SUA nu dorește nici alianța UE-China peste resursele Rusiei.
După cum se poate observa, în ambele registre, Rusia trebuie curtată de americani!
Dar cum poate fi curtată Rusia de SUA?
Evident, prin cedarea unei influențe în Ucraina, dar și în Estul Europei, acolo unde Rusia a mai fost îmbiată de forțele anglo-americane după al doilea război mondial.
Problema spinoasă este că în ambele zone, Rusia se lovește de influența din ce în ce mai mare a UE, pe care nu o poate înlocui prin mijloace pașnice.
Perspectiva poate fi foarte bine întoarsă: UE, la rândul său, nu mai vrea ca SUA s-o tuteleze, inclusiv în relația cu Rusia.
Faptul că UE nu a mișcat un deget în războiul din Iran seamănă direct cu un divorț de SUA, iar Rusia nu poate, alături de China, să nu înregistreze ca pozitiv un astfel de eveniment.
Se duce, așadar, o luptă acum între UE și SUA pentru atragerea Rusiei de partea taberei proprii. Care tabără, așa cum observăm, trebuie lărgită pentru a deveni cât mai atrăgătoare: Argentina, Venezuela, Ungaria, Cuba, ar trebui să fie trofee americane. La fel Consiliul pentru Pace…
De fapt, SUA, care nu mai poate duce moștenirea propriului său imperiu global, se află în cea mai proastă poziție geopolitică dintre toți actorii importanți – chiar și UE, deși nu are anvergura geopolitică și strategică a SUA, stă aici mai bine, fiindcă nu se află în plin proces de retragere strategică, ci, dimpotrivă.
Faptul că SUA se ancorează în Ungaria lui Orban este doar o aparență de politică anti-UE. De fapt, Orban e foarte bine tolerat de UE, cu toate derapajele sale iliberale, fix pentru momentul când UE însăși va avea nevoie de astfel de derapaje în relația cu Ucraina, cu Rusia sau chiar cu China. Iar acel moment nu este departe.
UE știe foarte bine că nu va putea rămâne multă vreme patria renăscută a „lumii bazate pe reguli”, care a fost alungată de Trump chiar din capitala sa globală, SUA.
Deocamdată, UE joacă un joc „globalist” pentru a se putea despărți de o administrație americană incomodă, dar viitorul ne va arăta o altă Uniune, sau măcar alte state ale Uniunii, care se vor transforma în Ungarii iliberale imediat ce istoria le-o va cere.
Interesant este că, undeva în subsolul evenimentelor, se scrie o notă dramatică, cu ajutorul celor care, în siajul unui internaționalism deja mort în anii 80, mai cred în „democrație” și „drepturile omului” din pur patos și atașament revoluționar troțkist.
Aceste forțe sunt și anti-Trump și anti-Putin și anti-Xi Jinping și anti-Orban și anti-Le Pen și anti-Erdogan și anti-Iran și anti-Venezuela. Sunt anti-tot. Internaționalismul de școală nouă mai are, chipurile, o icoană în UE. De aceea el se leagă de fosta tânără speranță Macron, de „eroul” Zelenski sau de icoana imaculată (?) a lui Nicușor Dan.
Prea puțin…
Cei care, din spatele „internaționalismului neproletar” mai speră în valorile umanismului redesenat global și critică prestațiile tuturor celor de mai sus se află, evident, în criză. Lumea aceea a apus. „Occidentul” lor e mort. Îi ia locul Europa și statele sale, îi ia locul SUA ca putere incapabilă de a mai alimenta globalismul, îi ia locul China, care practică un „globalism tradiționalist” de altă factură, îi ia locul o Rusie care nu mai are nicio dorință de a mai juca partida internaționalistă.
Vedem cum în SUA cei care l-au criticat pe Trump pentru abordarea „dictatorială” în politică critică SUA pentru că vrea să aibă în Ungaria un cap de pod împotriva tendințelor globaliste ale UE. Cu alte cuvinte, Trump este criticat tocmai pentru ceea ce face bine, anume realismul în politică și dorința de a evita capcana neotroțkismului internaționalist. Acest Trump trebuie „păstrat” de europeni, de ruși, de chinezi!
