Fostul ministru al educației și cercetării, domnul Daniel David, după ce și-a încununat activitatea guvernamentală „redimensionând” normele, salariile și posturile din sistemul de învățământ, reia, împreună cu o activă parte a presei și a societății civile, unul dintre refrenurile preferate cu care dorește să-și salveze bunul renume: analfabetismul funcțional. După ce acum un an l-a declarat o problemă de siguranță națională (https://www.euronews.ro/articole/romani-pierduti-printre-cuvinte-analfabetismul-functional-criza-tacita-a-tarii), astăzi domnul Daniel David reia profetic: „Dacă mai continuăm câțiva ani, mă tem, așa cum am spus și în anunțul de demisie, că vom sfârși sub obscurantism și că țara, științific, va deveni o colonie” (https://www.euronews.ro/articole/analfabetismul-functional-impact-direct-asupra-economiei-raport-ocde-doar-aproxim). Articolul citat își justifică, împreună cu fostul ministru, îngrijorarea pe baza unor exemple concrete. Este citit, de către o persoană corect alfabetizată, prospectul unui medicament recomandat a se înghiți fără a fi mestecat, de trei ori pe zi; aici intervine pericolul obscurantist: „O persoană care nu înțelege pe deplin indicațiile ar putea să facă exact opusul. Fie să ia trei pastile deodată sau să le mestece înainte de a le înghiți” (idem). S-a semnalat vreun asemenea caz în România? Nu. Dar un jurnal din SUA pomenește ceva: că adulții aliterați citesc mai greu etichetele medicamentelor decât cei literați (folosirea barbară a acestor termeni este amprenta stilistică a articolului citat).
Există asemenea cercetări în România? „Nu există astfel de statistici pentru România, însă datele de la OCDE ne arată că aproape jumătate dintre adulții României ar fi analfabeți funcțional” (idem). Salutăm că „datele de la OCDE” par a fi elaborate în afara criteriilor statistice; invocarea lor este menită să acopere, aproape mistic, un deficit de cunoaștere pozitivă. Dar, paradoxal, concluzia lor este tot dubitativ-cantitativă, căci se referă la „aproape jumătate dintre (sic!) adulții României” care „ar fi” cumva „aliterați”; or fi?
După inserția în care fostul ministru al educației și cercetării ne spune că, iată, avem date științifice ca să ne temem de căderea în obscurantism, articolul continuă despre situația unei persoane analfabete și despre dorința sa, firească, de a se instrui în scopul deprinderii scrierii și citirii. Trecerea bruscă și neexplicată de la analfabetismul funcțional, coșmarul domnului Daniel David, la analfabetismul primar nu se poate înțelege decât ca încercare de a masca un enunț nedemonstrabil printr-o realitate evidentă, un demers prea puțin științific de manipulare a cititorilor neatenți.
De altfel, continuarea e și mai aiuritoare. O specialistă în HR (pentru cei nealfabetizați în barbarisme, „resurse umane”) povestește oripilată că mulți angajați nu înțeleg ce li se cere, ce li se transmite printr-un „mail” sau prin „instrucțiuni”. Comunicarea, în situația enunțată, are totuși minim doi interlocutori: doar unul este însă acuzabil de lipsă de competență comunicațională. O fi din cauza diferenței ierarhice? „Odată scoși dintr-un tipar fix, continuă specialista, mulți oameni rămân fără soluții. Completarea unor formulare, înțelegerea de bază a legilor sau capacitatea de a urma instrucțiuni, toate ne fac adulți funcționali în societate” (idem). Citatul este semnificativ. Specialistul traduce pe înțelesul nostru alfabetizarea funcțională: putem completa formulare? Înțelegem legile (cât să le respectăm fără a le interpreta și deci fără a avea strategii de ocolire a lor)? Avem capacitatea de a urma instrucțiunile? Atunci abia ieșim din „tiparele fixe” și devenim adulți funcționali.
Încheierea pledoariei împotriva analfabeților funcționali este și sentință, apăsat rostită de un alt specialist în testare, marketing și publicitate (orice co-interesare este aici pur întâmplătoare): „Fiecare al doilea adult pe care îi vom avea peste 10 ani de zile nu va înțelege ce-i cu el. Și când spun ce-i cu el poate să sune așa foarte dur și abrupt. Dar de fapt, discutăm despre ce evaluăm noi când evaluăm de fapt literație științifică. Evaluăm capacitatea lui de a înțelege principii științifice simple. Și atunci ne vom da seama de ce nu trebuie să ne mirăm de faptul că avem atât de mulți antivacciniști. De ce nu trebuie să ne mirăm de faptul că avem atât de puțini oameni care pricep cum funcționează anotimpurile, care pricep cum funcționează fenomenele meteo” (idem). Formulele științifice utilizate de examinatorii „literației științifice” sunt de o precizie și relevanță incontestabilă: în 2036, jumătate din adulți nu vom înțelege „ce-i cu noi”, cum „funcționează” ploaia și soarele și nici măcar nu ne vom vaccina (împotriva analfabetismului, desigur, dacă nu cumva apare altceva). Semnele sunt clare, „știința” ne-o spune.
Luând în serios ceea ce poate să aibă vreo relevanță în învălmășeala de opinii, declarații, jumătăți de informații care este, de fapt, nu doar rețeta articolului în cercetare aici, dar și a campaniei împotriva analfabetismului funcțional, ne oprim la referința care suprapune alfabetizarea cu angajamentul politic. Modelul de „literație științifică” la care suntem acuzați, ca societate, că rezistăm, complăcându-ne în pseudo-știință, este dat de OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, cu misiune fundamentală de a stimula progresul economic și comerțul internațional). Binecunoscut celor care cercetează starea învățământului, chiar fără a fi specialiști HR, specialiști în teste sau miniștri, organismul respectiv impune tuturor țărilor care acceptă același model de școală. Îl cităm aici pe Mircea Platon, a cărui lucrare-raport privind deșcolarizarea României este nonșalant ignorată de foști și actuali decidenți sau profesioniști (este adevărat că este o carte consistentă, dar la „literația” domniilor lor ne-am fi așteptat ca aceasta să nu fie o piedică): «OCDE impune tuturor țărilor, din Finlanda în Portugalia și din Costa Rica în România, același model de școală. Se administrează teste PISA (a căror relevanță a fost contestată argumentat de către experți în educație[1]), pe baza rezultatelor de la testele PISA se isterizează populația unei țări și se șubrezește încrederea în sistemul de învățământ local, pe baza isteriei se cere reforma, și reforma vine, de la Banca Mondială sau OCDE, trasă la xerox, indiferent de țară. Valorile, conceptele și măsurile care stau la baza acestei reforme sunt universal identice, indiferent de sistemul cultural în care sunt plantate pe baza influenței Băncii Mondiale/OCDE: starea de bine, educația continuă, standardizarea testării cu teste grilă (online), digitalizarea, incluziune/echitate/diversitate, legătura cu piața muncii, privatizarea implicită a școlii prin transformarea ei în „furnizor de servicii” și a elevului și familiei lui în „clienți”» (https://www.scoalaclasica.com/_files/ugd/adc349_05c13ab02f4f40d0914b82a20abcfe6e.pdf).
Nu este doar un exercițiu amuzant și grosolan de manipulare a realității prin impunerea unor definiții prost înseilate. Este o abandonare a educației unor generații de copii și a implicării unor generații de adulți în favoarea unui program de standardizare populațională pe considerente economice. Cu bună știință, cu rea credință și fără conștiință.
[1] https://journals.sagepub.com/doi/pdf/10.2304/pfie.2014.12.7.872
