Despre recentul acord de încetare a focului și contextul său regional mai larg
La întâlnirea din Egipt, Frontul Atlantic a numit armistițiul încheiat în Gaza „Pacea lui Trump”. Dar „acțiunile lui Trump” nu se opresc aici: avem și „traiectoria lui Trump” în Caucazul de Sud și „inițiativa lui Trump” în Siria. Ce înseamnă politicile și mișcările recente ale SUA în Asia de Vest, Mediterana de Est, Marea Neagră și Caucazul de Sud? Cum arată perioada în care intrăm pentru țările din regiune? Și ce ar trebui făcut? Autorul, istoricul și politologul UWI (United World International), profesorul asociat Mehmet Perinçek, ne-a împărtășit o analiză cuprinzătoare.
„Pacea” lui Trump
Privind ceea ce este denumit „acordul de pace Trump” și părțile implicate, este clar că acesta se află în întregime într-un context atlantic și occidental. Desigur, rezistența poporului palestinian și lupta Hamas au forțat frontul atlantic la masa negocierilor. Aceasta este o realizare importantă. Totuși, această așa-numită „masă a păcii” reprezintă o încercare occidentală de a prelua inițiativa în modelarea ordinii în Asia de Vest.
Trump este acolo. Tony Blair este la această „masă a păcii”. Aceiași oameni care au însângerat Irakul și Asia de Vest sunt acolo. Toți susținătorii Israelului stau în jurul acestei mese. Și alături de ei sunt forțele și țările pe care le-am putea numi „prietenii lui Trump” din Asia de Vest.
Axa Iran-China-Rusia este exclusă
După izbucnirea războiului din Gaza, pe 7 octombrie 2023, China, Rusia și Iranul au jucat un rol semnificativ în desfășurarea evenimentelor. China a organizat chiar întâlniri pentru a reduce decalajul dintre Organizația pentru Eliberarea Palestinei și Hamas. Israelul însuși a recunoscut că China a sprijinit Yemenul. Iranul, după cum știm, a luptat direct împotriva Israelului în timpul Războiului de Douăsprezece Zile, sprijinind și Hezbollah, Hamas, rezistența palestiniană și Yemenul.
Totuși, vedem că țările și puterile capabile să echilibreze amenințările occidentale și israeliene au fost excluse în mod deliberat de la masa negocierilor lui Trump. Dar acest echilibru este esențial nu numai pentru a obține un armistițiu, ci și pentru a asigura recunoașterea și sprijinul internațional pentru un stat palestinian.
Atât războiul, cât și pacea depind de echilibrul de putere dintre părțile adverse. Prin urmare, excluderea acestor țări din acord nu este o evoluție pozitivă pentru Palestina. În războiul pe care Israelul l-a pierdut pe câmpul de luptă, Tel Aviv ar putea acum să recâștige un avantaj datorită „păcii lui Trump”, în care agresivitatea lui Trump este parțial ținută în frâu sau ascunsă sub vălul diplomației.
Va dura pacea americană?
Poate că nu este o „pace israeliană”, dar este o „pace americană”. Cu toate acestea, ea nu poate aduce stabilitate pe termen lung și nici nu poate garanta securitatea și integritatea teritorială a Palestinei. Acest lucru va fi posibil doar atunci când se va stabili o forță egală cu agresiunea israeliană, susținută de Statele Unite și Europa, pentru a o contracara. Altfel, ceea ce se numește acum „pace lui Trump” se va transforma rapid în „opresiunea lui Trump”.
Presiune Atlantică în Caucaz, Siria și Palestina
Pentru moment, Trump a făcut un pas spre recâștigarea inițiativei pe care Statele Unite o pierdeau în regiune. El încearcă să facă acest lucru prin așa-numitul memorandum „Ruta Trump” în Caucazul de Sud și prin menținerea sprijinului său pentru noii deținători ai puterii din Siria. Așa-numita „pace Trump” în Gaza face parte din aceste eforturi. Toate aceste mișcări sunt interconectate.
Dar pe termen mediu și lung, acest lucru nu va aduce nici pace, nici stabilitate în regiune. Trump și Israelul insistă asupra demilitarizării complete a Hamas, ceea ce echivalează, în esență, cu eliminarea forței armate care garantează existența unui stat palestinian. Cu alte cuvinte, ei cer însăși abolirea statului palestinian.
Pe scurt, ne confruntăm cu o încercare de a stabili o nouă ordine în Asia de Vest, modelată de Statele Unite și Israel în cadrul Pax Americana. Acordurile Abraham au deschis calea pentru ca țările care anterior nu recunoșteau Israelul să îl accepte acum, ceea ce, în realitate, nu înseamnă nimic mai mult decât supunerea față de expansiunea, agresiunea și ocupația israeliană. O regiune supusă Statelor Unite și Israelului…
Dar pot ele cu adevărat să facă acest lucru în lumea multipolară de astăzi? Asistăm la apariția și convergența unor noi centre de putere în Asia și Eurasia, la nivel militar, economic și politic.
Primul Israel și al Doilea Israel
Din imaginile difuzate de mass-media, putem vedea, de asemenea, că aceasta este o falsă „pace”. Comportamentul lui Trump pe scenă, cu ceilalți lideri aliniați în spatele lui ca niște marionete pe care le controlează cu gesturi, dezvăluie artificialitatea întregului spectacol.
Chiar dacă Trump poate părea că îi restricționează pe Netanyahu și Israelul din motive tactice, încercând să se apropie de „prietenii” săi din Asia de Vest, Israelul rămâne un partener strategic pe care Statele Unite nu îl pot abandona niciodată. Scopul comun al Statelor Unite și al Israelului este de a subjuga regiunea. Obiectivul lor principal este Iranul. Dar trebuie să fim pe deplin conștienți de faptul că și Turcia este în vizorul lor.
Așa cum Statele Unite nu pot abandona Israelul, nu vor abandona SDF/PKK/YPG în Siria. Pot exista gesturi simbolice ici și colo, dar planul fundamental nu se va schimba. Pilonii imuabili ai acestui plan sunt Primul Israel și Al Doilea Israel. Acest Al Doilea Israel nu este altceva decât un stat marionetă numit „Kurdistan”.
Calmarea Turciei în Mediterana de Est
Mediterana de Est trebuie, de asemenea, analizată în acest context. Suveranitatea Republicii Turce a Ciprului de Nord (RTCN) este amenințată nu numai de Israel, ci și de Statele Unite. Statele Unite, cu bazele sale în Marea Egee, Tracia și Grecia, au desemnat în mod clar Turcia și RTCN drept ținte.
Din această perspectivă, „pacea lui Trump” este o capcană menită să calmeze, să neutralizeze și să transforme Turcia într-o marionetă, făcând-o o țintă ușoară. Ideea de a „sacrifica Iranul și de a ne salva de amenințare” nu va salva pe nimeni.
Trump își abandonează politicile inițiale
Trump se consideră acum un comandant victorios. Deși se prezintă ca un porumbel al păcii, el urmărește de fapt politici care consolidează puterea SUA în Caucazul de Sud, Siria și Palestina, transformând-o din nou într-o forță capabilă să-și impună voința la scară globală.
Dacă va reuși, ar putea foarte bine să ia o direcție diferită în relațiile sale cu Rusia față de dinainte și din timpul președinției sale și să acționeze mult mai imprudent față de Ucraina. Într-adevăr, deciziile sale recente, cum ar fi livrarea de rachete Tomahawk către Kiev și declarațiile sale deschis anti-ruse, arată că Trump s-a îndepărtat deja de poziția sa anterioară.
O escaladare a războiului din Ucraina ar avea repercusiuni negative nu numai pentru Turcia și Palestina, ci pentru întreaga regiune. Cu cât Rusia rămâne mai mult timp împotmolită în Ucraina, cu atât inițiativa sa în alte părți devine mai slabă.
Legătură puternică între Marea Neagră și Mediterana de Est
Turcia poate juca un rol constructiv în acest sens prin slăbirea influenței pe care puterile europene, și acum Trump, o exercită asupra Kievului pentru a escalada războiul. Fără a distruge această influență, pacea va rămâne evazivă.
O astfel de politică este importantă nu numai pentru viitorul Ucrainei și al Mării Negre, ci și pentru poziția Turciei în Mediterana de Est și Asia de Vest. Amenințările cu care se confruntă Turcia și RTCN sunt prea mari pentru a fi abordate singure. Desigur, Turcia se va baza pe propriile forțe, pe poporul și armata sa, dar are nevoie și de alianțe. Marea Neagră și Mediterana de Est sunt profund interconectate: perturbarea planurilor Frontului Atlantic pentru Ucraina ar însemna și perturbarea planurilor sale pentru RTCN.
Lecția procesului guvernamental Al-Sharaa
Procesul prin care a trecut Siria de la formarea noului său guvern a demonstrat încă o dată acest lucru. Inițial, Damascul a crezut că ar putea îmbuna Statele Unite și Israelul distanțându-se de Iran și Rusia. Credea că ar putea astfel scăpa de agresiunea lor. Dar propria experiență a dovedit contrariul.
Israelul a ocupat porțiuni semnificative din teritoriul sirian; regiunea locuită de druzi a căzut sub influența israeliană și a devenit o zonă autonomă de facto asupra căreia Damasc nu și-a mai putut exercita controlul. Acordul din 10 martie cu SDF a fost semnat, dar nu a fost niciodată implementat. Siria credea că adoptarea politicilor cerute de Statele Unite și Israel va aduce o ușurare, dar s-a întâmplat contrariul: distanțându-se de Iran și Rusia, a devenit mai slabă și mai vulnerabilă la atacuri.
Aceasta ne învață o lecție importantă: nu este posibil să oprim agresiunea atlantică calmând-o sau urmând dictatele sale, ci doar contracarând-o. Aceasta este calea care l-ar putea readuce și pe Trump în conformitate cu politicile sale anterioare, mai puțin agresive.
Nu este un plan tactic, ci unul strategic
Din aceste experiențe, este clar că Siria nu are de ales decât să coopereze cu Rusia și Iranul. Aceste două țări au deja o istorie și o experiență comune; Rusia are baze în Siria care datează din epoca Assad. Recenta vizită a lui Ahmad al-Sharaa la Moscova ar putea duce la măsuri care ar zădărnici planurile Statelor Unite și Israelului. Aceasta ar fi abordarea corectă. Important este ca această cooperare să nu rămână tactică, ci să devină strategică. De exemplu, politici precum „speriem SUA prin intermediul Rusiei pentru ca prima să dea înapoi în problema persoanelor fără adăpost”, folosind o parte ca pârghie împotriva celeilalte, nu ar funcționa.
Același lucru este valabil și pentru Turcia. Politica sa de echilibru declarată oficial nu mai este suficientă pentru a aborda problemele. Poziția Turciei va fi decisivă în perioada următoare. Ankara a abandonat procesul de la Astana și, ca urmare, Statele Unite și Israelul au câștigat avantaj în Caucazul de Sud, Siria și Palestina.
Din toate acestea, putem trage o concluzie clară: nu calea lui Trump, ci calea eurasiatică în Caucazul de Sud. Nu inițiativa lui Trump, ci inițiativa eurasiatică în Siria.
Și nu pacea lui Trump, ci pacea eurasiatică în Palestina.
Traducere C.P.
http://euro-synergies.hautetfort.com/archive/2025/10/20/de-la-pax-eurasiatica-de-sa-trajectoire-et-de-son-initiative-6567198.html
