În vreme ce noi așteptăm „de la 3 până la 5 ani” (N. Dan către Le Monde) să vedem dovada ingerințelor Rusiei în alegerile de anul trecut, rușii se gândesc să fondeze o nouă capitală în Siberia, care să se alăture Moscovei și Sankt-Petersburgului.
O nouă mișcare spre Est, spre Siberia, un fel de reluare a traseului cvasi-mitologic al lui A. Nevski, un nou impuls de redescoperire a mongolismului rusesc, care a dus la crearea forței spirituale a Rusiei moderne, din care și-a tras suflul inclusiv Petru cel Mare, o revenire la planurile de tip Trans-siberian, de data aceasta legând India și Iranul de Nordul Siberiei, o sinteză de ordin geopolitic și spiritual între Rusia, India și China, în fine un loc care să-i atragă pe muncitorii nord-coreeni, iată ce înseamnă această imensă remodelare a energiilor Rusiei, care nu mai vede un real interes în relația cu Europa de Vest – în afară de a respinge acest ultim atac al Occidentului pentru controlul resurselor Rusiei.
Declarația aceasta de intenții a lui Serghei Karaganov, unul dintre artizanii politicii eurasianiste a Rusiei de azi, trebuie să ne atragă și nouă, popor estic, atenția.
Polul de putere al lumii se mută din Vest spre Est și Sud.
E momentul să ne gândim noi înșine dacă vrem să rămânem un apendice insignifiant al unui Vest depotențat, debusolat, ignorat și lipsit de resurse sau ridicăm privirea geografic și istoric și ne gândim că, bunăoară, în contactul cu energiile rusești ale începutului statalității lor, în secolul XV, un nepot al lui Ștefan cel Mare ar fi putut ajunge țar al Rusiei…
Aceste reorientări strategice nu sunt simple mișcări tactice. De data aceasta, avem un efort de redescoperire identitară și refondare statală ce vizează un nou început politic.
Statul român modern? Conceput ca pupil minor al Franței la 1856 (împotriva Rusiei), distrus, practic, în primul război mondial de Puterile Centrale care se doreau conectate cu Asia (calea de fier Berlin-Bagdad), ținut în șah de aceleași puteri centrale în epoca interbelică, abia în trena „siberiană” a URSS-ului învingător în confruntarea cu Europa (acea Europă germană care se termina brusc la noi și pe umerii noștri!) am putut să avem un Stat în toată puterea cuvântului. Atâta putere cât am avut…
Azi suntem din nou în interbelic. Un interbelic 2.0.
Să luăm exemplul Ungariei vecine. De ce Ungaria nu mai acceptă rolul de servant al noii Germanii (Europa…) și se alătură sinergiei eurasiatice? Oare nu e cazul să ne facem și noi alte calcule?
