Strategia de securitate națională americană a stârnit destule reacții îngrijorate în România. Se retrag americanii, îi lasă în loc pe ruși! Cam aceasta a fost ideea de bază care a reieșit. Vin francezii să ne apere de ruși, umplând golul lăsat de americani? Este SAFE un instrument eficace pentru a crește autonomia strategică a Europei în fața SUA, descurajând în același timp poftele imperialiste ale Rusiei (această idee fixă cu imperialismul rusesc este de departe cea mai hilară – dintre toți actorii implicați în complicatul joc global, SUA, China, UE, Rusia, India etc., numai Rusia e imperialistă…)?
Ar trebui ca România să se europenizeze mai mult în domeniul apărării, încercând în același timp să nu piardă ancora de securitate americană? Aceasta este o variantă vehiculată de adepții unei dominante strategice europeniste, îndreptățite până la un punct (aceștia observă pe bună dreptate determinarea americană de a lăsa Europa din „brațele” geostrategice).
Este mai bine ca România să se alinieze dansului ruso-american (AUR și alți suveraniști), adică să continue să cultive SUA și în același timp să se apropie de Rusia care se apropie geografic de noi? Poate fi și aceasta o idee de orientare, care însă presupune decuplarea de nucleul dur european, care acum, prin actuala Comisie, este într-un conflict deschis cu administrația Trump (și probabil va fi și cu cele viitoare).
Totuși, strategia națională de securitate a SUA, publicată în noiembrie, lasă să se întrevadă câteva idei sau chei de interpretare a complicatului nod gordian al geopoliticii globale. Vom vedea că „suveranismul” nostru sincer nu este, pentru SUA, decât o perdea de fum ce ascunde interese globale americane. Invers, „europenismul” ascunde interese… mai obscure, dar care în mod evident se opun celor americane! Câteva puncte ar trebui marcate:
1. SUA nu vor distrugerea UE, nicidecum a Europei, ci vor subordonarea lor (ei) în lupta Americii cu China. Cităm:
„America încurajează aliații săi politici din Europa să promoveze această renaștere a spiritului, iar influența tot mai mare a partidelor patriotice europene oferă, într-adevăr, motive de mare optimism. Scopul nostru ar trebui să fie să ajutăm Europa să corecteze traiectoria sa actuală. Vom avea nevoie de o Europă puternică pentru a ne ajuta să concurăm cu succes și pentru a colabora cu noi pentru a împiedica orice adversar să domine Europa. America este, în mod firesc, atașată sentimental de continentul european — și, desigur, de Marea Britanie și Irlanda”.
2. În mod evident, SUA e deranjată de relația economică din ce în ce mai strânsă a Germaniei cu China. Cităm: „Războiul din Ucraina a avut efectul pervers de a crește dependențele externe ale Europei, în special ale Germaniei. Astăzi, companiile chimice germane construiesc unele dintre cele mai mari fabrici de procesare din lume în China, folosind gaz rusesc pe care nu îl pot obține acasă”.
3. Proiectul american este ca SUA să „împace” Europa cu Rusia (după ce ea însăși se va fi împăcat, deoarece… probabil a și făcut-o!), iar, împreună cu aliatul junior european și cu resursele Rusiei să poată duce lupta cu gigantul chinez. Cităm: „Este un interes esențial al Statelor Unite să negocieze o încetare rapidă a ostilităților în Ucraina, pentru a stabiliza economiile europene, a preveni escaladarea sau extinderea neintenționată a războiului și a restabili stabilitatea strategică cu Rusia, precum și pentru a permite reconstrucția post-ostilități a Ucrainei pentru a-i asigura supraviețuirea ca stat viabil”.
4. Proiectul american probabil nu convine nici Europei (care se vede din nou coborâtă la rangul de mobil al politici americane: după ce în strategia Brzezinski Europa a fost terenul fertil de pe care s-a pornit asaltul asupra Rusiei, acum ar trebui ca Europa să devină aliatul SUA împotriva Chinei) nici Rusiei.
5. Probabil că Rusia ezită între o poziție sigură în raport cu Occidentul euro-atlantic (garantată de SUA, deci o graniță sigură spre Vest) și una de siguranță spre Est și Sud. În mod normal, Rusia ar trebui să aleagă alianța cu China înainte de toate și să lase disputa inter-occidentală să se limpezească. Dacă SUA vor reuși să îmblânzească Europa, Rusia va juca, probabil, în alianța americano-europeană strict atât cât nu va periclita noua sa geopolitică siberiană. Dar însăși geopolitica siberiană a Rusiei poate indica faptul că ea nu este mulțumită cu avansul în Extremul Orient al Chinei. Nu este exclus ca Rusia să viseze civilizarea Siberiei cu mijloace americane sau europene în loc de cele exclusiv chinezești… Vom vedea.
6. Europa este împinsă într-o logică de confruntare cu China care este sinucigașă, deoarece China este singura putere care are interese congruente și un stil complementar cu al Europei. Marele Continent Eurasiatic cuprinde la extremitatea vestică UE și la extremitatea estică China. Între ele, o Rusie care ar trebui să fie punte și rezervor de materii prime. O atare alianță continentală ar fi, teoretic, inexpugnabilă. Jocul dur american împotriva UE de azi împiedică tocmai această realizare a visului eurasiatic. Europa pare deocamdată prea slabă pentru a susține polul vestic al Marelui Continent.
Încercarea a mai fost făcută în anii Axei, având Germania și Italia pe „post” de UE și Japonia în locul Chinei. Alianța aceasta a făcut ca SUA să treacă peste orice sentiment anti-totalitar (Stalin) și să lupte alături de URSS pentru a împiedica de atunci Blocul Continental (Karl Haushofer). Istoria se repetă, cu alți actori.
7. Astăzi, totuși, și UE și China sunt mai redutabile în raport cu SUA decât au fost Germania-Italia și Japonia la vremea celui de-al doilea război mondial.
8. Rusia e prea aproape de rănile provocate de NATO (SUA) pentru a nu se gândi de două ori dacă mai merită să lupte pentru interesele americane împotriva Blocului Continental. Sau măcar să-și pună, neutră, resursele la dispoziția acestui plan…
9, Acestea fiind spune, concluzia mea de etapă este că planul american va eșua pe termen lung și vom avea parte de noi reconfigurări geopolitice, dar nu în maniera dorită de Donald Trump.
Viitorul poate confirma sau infirma ipoteza mea.
