După Războiul Rece, sistemul global a fost construit în mare parte în jurul unei arhitecturi de putere centrate pe SUA. Această arhitectură nu se baza exclusiv pe superioritatea militară; ea depindea și de producerea consimțământului prin justificarea legii, a dreptului internațional, a finanțelor globale, a instituțiilor multilaterale și a discursului unei „ordini bazate pe reguli”. Puterea hegemonică a SUA se baza nu doar pe capacitatea sa de a folosi forța, ci și pe un cadru normativ care făcea această utilizare în mare parte invizibilă și o legitima. Cu toate acestea, în ultimii ani, practicile de politică externă ale SUA au arătat că acest cadru se erodează rapid și că puterea intră într-o nouă fază.
Astăzi, multe acțiuni prezentate drept „succese” militare sau politice, la o examinare mai atentă, indică o legitimitate în declin, mai degrabă decât o extindere a dominației. Hegemonia este un fenomen care, din punct de vedere istoric, se consolidează doar prin obținerea consimțământului; atunci când este impusă exclusiv prin forță, nu este sustenabilă. Dacă o putere alege să suspende statul de drept, să dezactiveze instituțiile și să normalizeze utilizarea brută a forței pentru a-și atinge obiectivele, aceasta indică o stare de declin, mai degrabă decât un vârf al puterii. În acest context, acțiunile actuale ale SUA ar trebui înțelese ca manifestări ale unei apărări a hegemoniei, mai degrabă decât ca o expansiune hegemonică.
Din punct de vedere militar, nu este surprinzător faptul că Statele Unite pot obține rezultate împotriva unor adversari inegali. Însă atunci când aceste rezultate militare sunt confundate cu puterea politică, analiz este eronată. Puterea politică nu înseamnă doar obținerea de rezultate, ci și construirea unui sistem care să asigure sustenabilitatea acestor rezultate. Actualele câștiguri ale SUA vizează mai mult întârzierea prăbușirii sistemului existent decât stabilirea unei noi ordini. Prin urmare, conceptul de „succes” s-a schimbat: a câștiga nu mai înseamnă extinderea influenței, ci mai degrabă încercarea de a compensa pierderea autorității.
Nemulțumirea crescândă față de dreptul internațional este unul dintre cele mai evidente semne ale acestui proces. Deși legea a servit adesea interesele celor puternici, ea este, de asemenea, principalul instrument care le permite să își mențină puterea cu costuri minime. Într-un mediu în care legea este suspendată, iar regulile sunt stabilite arbitrar, puterea trebuie să exercite o coerciție mai mare. Deși acest lucru poate crea uneori o marjă de manevră pe termen scurt, pe termen lung duce la un sistem mai incert, costisitor și instabil pentru toată lumea. Eforturile americane de a slăbi legea nu numai că pun la îndoială normele globale, ci și propria lor poziție hegemonică.
Această imagine sugerează că puterea devine din ce în ce mai scumpă. Caracteristica comună a puterilor în declin este aceea că acestea trebuie să cheltuiască resurse tot mai mari pentru a obține același rezultat. Mai mult personal militar, bugete de securitate mai mari, propagandă sporită și mecanisme de control intern consolidate sunt consecințele naturale ale acestui proces. Astăzi, Statele Unite dau impresia unui actor care trebuie să exercite mai multă coerciție pentru a-și menține poziția actuală, mai degrabă decât pentru a-și extinde puterea. Acest lucru sugerează că agresivitatea sa este mai degrabă de natură defensivă decât expansionistă.
Cea mai clară observație în această privință este că America nu mai este un actor care se întărește prin victorie, ci unul care acționează ca un învingător pentru a compensa pierderile sale. Acțiunile prezentate ca succese nu reflectă o ascensiune istorică, ci mai degrabă simptomele dezintegrării. Atunci când puterea trebuie să se dovedească în mod constant, ea este deja contestată. Practicile Statelor Unite de astăzi accelerează degradarea vechiului sistem, mai degrabă decât construiesc o nouă ordine mondială.
Prin urmare, întrebarea nu este dacă America câștigă sau nu o anumită acțiune, ci ce înseamnă să fii forțat să întreprinzi acele acțiuni. Constrângerea nu este o expresie a puterii, ci o declarație a limitelor sale. Iar această declarație este acum atât de evidentă încât nu mai poate fi ascunsă.
Trad. C. Pantelimon
http://euro-synergies.hautetfort.com/archive/2026/01/05/jongler-et-faire-semblant-de-gagner-la-nouvelle-phase-de-la-puissance-ameri.html?fbclid=IwY2xjawPJkM9leHRuA2FlbQIxMQBzcnRjBmFwcF9pZBAyMjIwMzkxNzg4MjAwODkyAAEe8mS9G7Q11YP9a2ZcDbuuNqFJzBJ0cfsSDUbErJMbrMBXaCIVezpQ0exau1o_aem_xJvmYcAfeU91nlYtFeac3w
Pingback: Infobrasov.net - Ziarul brasovenilor de pretutindeni