O întrebare geopolitică simplă, aparent, care primește azi un răspuns simplificator, la nivelul simțului comun: deoarece URSS-ul era în anii 1920 în plină criză de bolșevizare, se înțelege că acest cordon sanitar teoretizat după Primul Război mondial ar fi fost util pentru împiedicarea răspândirii bolșevismului în vestul Europei. Și, într-adevăr, Ungaria lui Bela Kun sau Germania de la Weimar erau atinse de „microbul” bolșevic. În această perspectivă, România fusese utilă Vestului prin atacarea Ungariei bolșevice etc. O atare viziune se completează azi de minune cu propaganda anti-rusească, iar rezultatul este că, mental, avem azi senzația că celebrul „cordon sanitar” al lordului Curzon și al lui Clemenceau era o măsură de tip profilactic în fața Rusiei.
Oamenii politici, însă, sunt ultimii la care trebuie să apelăm pentru a înțelege mișcările de profunzime de tip geopolitic.
Un autor mult mai îndreptățit să fie ascultat în această chestiune este Halford Mackinder (1841-1867), celebru pentru viziunile sale novatoare din „The geographical pivot of history” (1904), dar și de mai târziu. Mackinder este cel care a apăsat mult pe termenii Heartland, World Island, Inner Crescent, Outer Crescent etc., toate aceste concepte geopolitice având legătură cu celebra dispută dintre puterile maritime anglo-saxone și puterile continentale.
Pe scurt, dacă privim mai îndeaproape argumentele sale din 1919, din lucrarea „Democratic Ideals and Realities”, care prefigura politica anglo-americană a păcii de la Paris, vom vedea că:
1. Divizarea Est-Vest a Europei este pusă la loc de cinste (a se urmări harta, în care ni se spune la legendă că aceasta este „Adevărata Europă” – nimic despre Europa Unită de azi). Mai mult, în harta lui Mackinder, Viena și Berlinul sunt trecute în Est, ceea ce este deja de la sine grăitor – reunificarea Germaniei de după 1989 este deja un pas spre unitatea europeană înțeleasă diferit decât interesele anglo-americane…
2. Cordonul sanitar format din cele 7 popoare (harta – în care se vede că granițele erau aproximative, iar România, ironic, părea mai mare decât Polonia) era, de fapt, un cordon de asigurare a Heartlandului rusesc împotriva expansiunii viitoare germane (cu accent pe pericolul prusac – berlinez).
Rușii erau văzuți ca înapoiați, mai înapoiați decât polonezii și mult mai înapoiați decât cehii (lăudați pentru menținerea unei Boemii departe de spiritul prusac, în ciuda presiunii germane).
Așadar, accentul cade pe necesitatea de a separa Germania de Rusia, pentru a nu da Germaniei posibilitatea de a se extinde pe seama rușilor (sau împreună cu ei) spre resursele Eurasiei, Heartlandului etc. De adăugat că Mackinder a „văzut” și nașterea unei superputeri eurasiatice în Insula Lumii (World Island), cu aport din partea Inner Crescentului (știm acum, China, dar ar fi putut fi Japonia, fostul dușman asiatic până ieri al talasocrației anglo-saxone). Inner Crescentul înseamnă zona de coastă din jurul Heartlandului, adică India, China, Japonia etc.
Așadar, cordonul sanitar nu ne apără „pe noi” de Rusia, nici pe vestici de Rusia, ci „apără” Rusia de Germania sau, măcar, separă cele două puteri continentale.
Nu e de mirare că, peste numai două decenii, Hitler a fost stimulat, pare-se, să atace Rusia, în vreme ce pactul Ribbentrop-Molotov a căzut ca un bolovan în curtea puterilor maritime. Războiul germano-rus a „rezolvat” pentru multă vreme problema Europei, din perspectivă anglo-americană. Această problemă a reînceput după ce Rusia și Germania au reînceput să se apropie.
În concluzie, ori de câte ori în presă e lăudată Polonia sau România în dauna Germaniei (poate, Franței), avem de-a face cu interese anglo-americane.
Apropos de Franța, deja Mackinder știa că ea, biata, este un „cap de pod” al anglo-saxonilor. La 1919. Macron…
Pe scurt, celebrele fraze ale lui Mackinder („Who rules East Europe commands the Heartland/ Who rules the Heartland commands the
World-Island/ Who rules the World-Island commands the
World”), care, real, nu au aproape nicio însemnătate pentru noi, esticii, pentru că noi suntem simpli pioni ai puterilor anglo-saxone în acest caz, se traduc cam așa: dacă nu organizăm Estul Europei așa cum vrem noi, împotriva Germaniei care vrea resursele Rusiei, vom avea o Rusie supusă Germaniei și o putere eurasiatică ce ne va depăși de departe.
Spaima de Germania și de legătura ei cu Rusia și nu grija pentru Polonia (azi, Ucraina) sau România au născut această strategie geopolitică.
Necesară aducere la zi: problema anglo-saxonilor azi nemaifiind în primul rând Germania și Rusia, ci China, tematica din strategia lui Mackinder se poate translata în Asia. Problema este că granița dintre China și Rusia este directă și nu există un posibil cordon sanitar care să poată fi trasat. Uigurii sunt o infimă problemă pentru China, deci cele două puteri asiatice își pot dezvolta împreună nucleul strategic nestingherite. Tocmai de aceea este nevoie de Rusia în strategia americană. Rusia va trebui ruptă de China „cu orice preț”, nefiind nicio cale indirectă, cum a fost cazul cordonului sanitar al micilor stătulețe șubrede ale Europei de Est.
Dacă un cordon sanitar terestru e imposibil, SUA vor încerca, desigur, să folosească insulele din jurul Chinei, dar și coastele nordice ale Europei vecine cu Rusia pentru a „păzi” noua putere asiatică. Așa se explică integrarea Suediei și Finlandei în NATO sau încercarea acelui NATO asiatic, deocamdată eșuat, dar reluat, inclusiv prin intermediul seducerii/constrângerii Indiei…
