Estul și Vestul. Cât de unită este Europa Unită?
(Avertismentul Academicianului Cătălin Zamfir) (1)
Modelul „global-național” în Vest și „mondialist-neoliberal”, în Est
„Toate câte sunt pe lume au și aceste trei stepene: urcarea, starea și coborârea”, obișnuia să spună acum peste 300 de ani Stolnicul Constantin Cantacuzino. E firesc, ne spune Stolnicul, cu înțeleaptă melancolie, ca toate să treacă. Cel ce învață să citească semnele vremurilor va constata, însă, că multe dispar în chip nefiresc, nu fiindcă le-ar fi trecut vremea, ci prin efectul strămutării lor într-un orizont dominat de cultura declinului, a distrugerii (cancel culture, cu termenul american), adică de formule, strategii, politici și stiluri de viață ruinătoare. Sintagma „cultură a declinului” sună straniu, dar conținutul ei este real, așa cum vom vedea în succintele reflecții asupra unei cărți de mare surpriză a Academicianului Cătălin Zamfir despre criză. Modernitatea, în general, a strămutat stilul de viață la scara popoarelor într-un orizont dominat de cultura declinului. Generații întregi, societăți, popoare, civilizații se lasă atrase uneori pe durate prea lungi de duhul unor manifestări cu totul ruinătoare, care prefațează colapsul unei orânduiri, anunță intrarea într-o eră a nimicirii. Cartea recentă a Academicianului Cătălin Zamfir ne oferă o cheie pentru explicarea riguroasă a strămutării întregului Răsărit în orizontul unei crize ruinătoare care se perpetuează. Dacă societatea est-europeană nu va ieși dintr-un asemenea orizont al îndrumărilor ruinătoare declinul se va agrava cu riscul alunecării pe panta unei formidabile distrugeri ireversibile pe raza Estului european apropiat denumit de experți UE8, adică Uniunea Europeană la raza celor 8 țări foste comuniste care au fost integrate în UE27, adică în Noua Europă denumită Uniunea Europeană. Integrarea în UE, prezentată ca „proces salvator”, este povestea scrisă cu cerneala oficială sau a zilei. În realitate fenomenul este unul grav, ne spune Academicianul Cătălin Zamfir în cartea sa. Procesul acesta poate fi înțeles în cheia unuia mai cuprinzător care descrie nașterea metasistemului politic mondial marcat de un dualism asimetric, o măcinare din care nu va putea ieși în absența unei transformări structurale la scara întregului. Condiția lumii noastre și criza agravată în tot Estul, dar mai cu seamă în România, decurg, ne spune Academicianul Cătălin Zamfir, din alternarea a două modele de societate în Vest și în Est: „global-național” în Vest și „mondialist-neoliberal”, în Est. ”Dincolo de diferențele dintre tarile occidentale, precizează autorul, se poate distinge un model comun al acestor țări”. În viziunea și în practicile occidentalilor unitatea de ultimă referință este țara încât societatea internațională trebuie percepută ca una compusă din țări. Prin urmare, într-o Europă politic unită descoperim o Europă economic fracturată și un sistem de gândire duplicitar, profund scindat. Pentru unii Europa este ce spune „țara”, pentru alții Europa este ce spune Comisia Europeană. Occidentalii gândesc Europa în termenii „țărilor” în timp ce experții de la Bruxelles îndrumă esticii să gândească Europa în termeni… europeni. Ce avantaj decurge din folosire „țării” ca unitate cognitivă și ca termen pivot al strategiei de dezvoltare? Să vedem ce ne spune Academicianul Cătălin Zamfir în cartea sa.
„Țările sunt cheia strategică a lumii”. Comunitatea interesului național
”Țările sunt sistemele cu coerența cea mai ridicată, independente, cu propriile interese pe care le promovează in relațiile cu celelalte tari. Țările sunt cheia strategică a lumii” (ibidem, p 24 – s.n. I.B.). Acest model dominant în Occident folosește comunitatea interesului național și deci țara ca unitate de acțiune și categorie de gândire strategică pentru că este sistemul cu cea mai mare coerență. Când se distruge această unitate și deci când „țara”, ca noțiune și categorie pivot, este eliminată din gândirea strategică rezultatul este dezastruos. Modelul de societate „impus” în Est, însă, a fost cel „mondialist-neoliberal”, ne spune autorul în cartea sa. „Ipoteza pe care o supunem atenției este că diferențele substanțiale dintre Romania (inclusiv Bulgaria) si celelalte tari in tranziție se explică mai mult prin politica mondialist-neoliberală adoptată in Romania spre deosebire de celelalte țări in tranziție care au adoptau un model mai apropiat de cel al Occidentului european” (ibidem, p 36). În România și în tot estul UE8, precizează autorul, a fost introdus în societate un model distinct, am putea spune pervers, constând din înlocuirea comunității naționale (a interesului național) cu o comunitate difuză de ONG-uri (prin care este asigurată promovarea intereselor trans și supranaționale). În felul acesta s-a produs implicit și o disoluție a comunității cognitive la scara întregii UE8. Un asemenea proces a provocat, altfel spus, dizolvarea capacității de autocunoaștere a societății. Rețeaua aceasta controlează circuitele banilor cu care se cumpără influența, discursul public și percepția socială, astfel încât acolo unde partidul de la guvernare are mâna prea scurtă intervin ONG-urile. În România, un asemenea proces a mers până la emergența unui partid-rețea, adică rezemat pe rețeaua oengistă, adăugăm noi. Un asemenea partid-rețea este, de pildă, USR. Cazurile dezagregării Complexului energetic Oltenia, unul dintre cei mai mari producători de energie din România, cu 11 000 de angajați și o putere energetică de peste 3 GW (care zeci de ani a contribuit la siguranța energetică națională), al blocării lucrărilor la autostrada care traversează Transilvania pentru că amenință o specie de gândaci și deci, chipurile, ecosistemul, distrugerea mineritului, în condițiile în care este relansat în Germania, lichidarea Companiei Naționale a Uraniului spre a fi înlocuită de importuri etc., sunt exemple referitoare la puterea ONG -urilor și de fapt a finanțatorilor din spate (care fac parte din nucleul ocult al sistemului corporatist-plutocratic) de a dicta strategii bazate pe interesul corporatist în locul celui național.
Cum poate fi ruinat jumătate de continent? Dictatura rețelelor
Aceste exemple arată și efectul dizolvant pe care-l exercită rețeaua ONG-urilor asupra Comunității naționale și deci asupra interesului național. Un asemenea sistem a delegitimat puterea Americii în lume ceea ce explică revoluția lui Trump împotriva unui asemenea angrenaj care poate submina statul cel mai puternic amenințând cu blocajul întregii societăți și cu substituirea puterii statului printr-o nouă formulă de dictatură, cea a formațiunilor în rețea, cu rază planetară și cu centru separat și chiar opus centrului național de gândire și direcționare. Triumful viziunii mondialist neoliberale în Est este garantat de sistemul de la suprafață, compus din rotativa electorală a partidelor și din rețeaua ONG-urilor. Pentru a evidenția efectul negativ al aplicării modelului mondialist neoliberal în Est și, în particular, în România, autorul cărții pe care o prezentăm omagial la pragul unei vârste onorabile utilizează un pachet de indicatori multidimensionali sub forma unor serii temporale de lungimi variabile, de la momentul interbelic până la cel actual. În primii 10 ani ai tranziției, arată autorul cărții, PIB-ul în România scade la 79% față de nivelul acestuia în 1989. Față de celelalte țări care „au reușit în toți acești ani o reformă cu creștere”, în România a fost „o reformă cu declin economic marcat” (ibidem, p 39). Sistemul fanariot impus României prin actuala concepție de guvernare, în dublet cu o guvernare bazată pe puterea rețelelor (ong-urilor), vor adânci decalajul ba chiar vor compromite pe o durată greu de estimat șansele de revenire ale României economice. Și mai concludent este indicatorul performanțelor specific țărilor în tranziție (UE8) raportat la cel din Uniunea Europeană. În toate țările în tranziție (UE 8) nivelul performanțelor, măsurat prin PIB pe cap de locuitor în 2017, abia atinge pragul de 83% față nivelul acestui indicator în UE 17, iar în România situația este încă mai gravă căci PIB-ul pe cap de locuitor în 2017 abia atingea 63% față de cel din UE 17. Prin urmare, putem spune că modelul de schimbare aplicat în UE8 a condus nu la dezvoltare sustenabilă ci la o subdezvoltare durabilă. Autorul consideră că în toate țările din UE8 s-a realizat mai degrabă „o reformă cu declin economic”, în România mărimea declinului fiind cel mai grav. Unele sectoare, precum industria și agricultura înregistrează, în cursul tranziției, adevărate prăbușiri atestate de declinul grav al contribuției lor în PIB. Între 1989 -2016, contribuția în PIB a industriei scade de la 46% la 21%,, agricultura înregistrează un declin încă mai grav (de la 14% la 4%). Modelul aplicat în analiza sa de către autor este unul cu efecte de-a dreptul neptice (brusc trezitoare). De aceea am spus că această carte, alături de alte câteva datorate unor economiști și sociologi de marcă (2), este una crucială pentru că asemenea lucrări ne scot dintr-o paradigmă care era aproape somnambulică, cum ar spune sociologul francez, Gabriel Tarde. Aceste lucrări sunt trezitoare invitându-ne să cunoaștem în profunzime cauzele crizelor cu efect ruinător. Asemenea cărți pot fi așezate în seria documentelor ilustrative pentru un fel de „revoluție neptică” (trezitoare), care, în sociologia zilei, rămâne ascunsă. În ultimii 30 de ani, subliniază autorul cărții pe care o comentăm, a survenit în tot Estul o transformare care a provocat distrugeri substructale ireversibile, cum s-a întâmplat, de pildă, cu industrialismul național românesc.
„Capitalismul periferial”. Dezaxarea Estului
Putem concluziona, pe baza cărții că, în urma schimbărilor politice din Est, asistăm la al doilea ciclu istoric al victoriei capitalismului de tip occidental, după primul, care a fost al victoriei împotriva sistemelor feudale. Această a doua victorie a condus, însă, la o dezaxare a Estului nu doar la o răsturnare axială pur și simplu, cum ar spune Lovinescu, adică la o răsturnare a axului de gravitație dinspre răsărit spre apus. Prin transformările de după „revoluție” a fost introdus în tot Estul un model de societate și de economie pentru care marii experți americani și afro-asiatici propun conceptul de „capitalism periferial”. Acesta este un capitalism care induce o subdezvoltare durabilă și sărăcie perpetuă. Așa cum arată Academicianul Cătălin Zamfir, un asemenea capitalism explică și acel fenomen foarte curios al duplicității electorale. Despre ce este vorba? Cartea ne lămurește. Politicienii se prezintă în fața electoratului cu promisiunea bunăstării și după alegeri vin cu realitatea sărăciei. Aceasta e o fatalitate dat fiind că cei care vin cu aceste promisiuni, n-ar avea cum să aducă bunăstare fiindcă economia care produce bunăstare a fost distrusă, încât întrebarea este aceasta: cine au fost și sunt lichidatorii? Cine poate relansa curentul refacerii economiei naționale? Partidele, statul, capitaliștii, corporațiile? De ce persistă declinul și politicile ruinătoare? Sigur, cauza instalării și persistenței declinului economic trebuie căutată și în nesăbuința tehnocrației românești și deopotrivă în inabilitatea, incapacitatea elitei guvernante românești de a propune un răspuns creator în al doilea moment al „tranziției”. Distrugerea creatoare (Schumpeter) de la momentul unu (care a constat în eliminarea sistemului colectivist de tip centralizat) a fost urmată de o distrugere ruinătoare (Bădescu, „Teoria distrugerii substructale”, 2023) la momentul doi al tranziției (acela al adoptării unui sistem de tip capitalist periferial). Adică s-a produs, mai întâi, o adaptare reușită la schimbarea cadrului, dar adaptarea n-a mai fost urmată la momentul doi de un răspuns creator, de relansare a motorului economic și social. Ne-am mutat din lupta cu obediența răsăriteană spre consimțământul la obediența occidentală. Așa arată tranziția la suprafață.
În adâncime, procesul este indus de expansiunea metasistemului politic mondial, constând, așa cum rezultă din excelenta analiză a Academicianului Cătălin Zamfir, dintr-un „termen ascuns” (puterea banilor și deci a marilor corporații) și doi „termeni la vedere”: partidele și ONG-urile. În analiza sa referitoare la momentul startului reformelor de după decembrie 1989, fostul prim ministru dl Petre Roman reproduce formularea oficialului occidental care i s-a adresat așa după ieșirea din toate aranjamentele estice (Pactul de la Varșovia, CAER): „de acum încolo sunteți cu noi”. Probabil că oficialul occidental a vrut să spună „sub noi”. Pentru că, în clipa de față, economia națională a României, precum arată toți indicatorii prezentați cu acribie și o remarcabilă intuiție de către Academicianul Cătălin Zamfir în cartea sa, nu numai că este sub țările occidentale, ci este de-a dreptul distrusă.
Imperiul urcă, națiunea coboară
Această distrugere substructală (cu derulare ascunsă și cu motivații perverse) a fost inițiată și derulată pentru a face loc înaintării marilor corporații transnaționale și multinaționale și unui sistem croit la două niveluri: un nivel ascuns (semnalat de alternarea geo-economică a celor două modele: globalist-național în Vest și mondialist-neoliberal în Est) și al doilea la vedere (rețeaua de ONG-uri care subalternizează puterea civică. Vom prelua în finalul acestei postări o provocatoare diagnoză de pe Facebook aparținând unei tinere, Alexia Călin). Prin urmare, metasistemul produce o dublă subalternizare: a puterii politice prin jocul echipelor politice de la vârful partidelor și a puterii civice prin ONG-uri. Domnul academician arată în cartea Domniei sale că după reformă, economia și toată societatea românească au intrat în recul, 15 ani de recul, adică s-a mers înapoi față de 1989 vreme de 15 ani; cum spune Eminescu „Vai de biet român săracul că tot dă înapoi ca racul”. Repet: s-a mers înapoi. Vreme de 15 ani am tot coborât de la nivelul lui 1989. Vedem ce sugestii ne oferă comparația între cele două sisteme politice, cel nou, introdus de revoluție, și cel vechi, anterior, din care am vrut să ieșim pe bună dreptate, pentru că a condus inclusiv la decalajele cunoscute, dar din care am ieșit ca să intrăm într-o epocă de subdezvoltare durabilă. Este suficient să examinăm tabloul României în clipa de față: sistemul de irigații este distrus, marile repere industriale de prim rang, precum IMGB-ul, o întreprindere competitivă la scară mondială, au fost și ele distruse. Mergeau acolo 40.000 de muncitori în fiecare zi, 40.000 de lucrători din București. Republica la fel, Vulcan etc. Dacă vizităm locurile lor, vedem că toate aceste mari cetăți ale economiei naționale au fost distruse. Bucureștiul industrial a fost dezaxat, încât capitalismul axial occidental nu ne-a cuprins și pe noi căci, iată, nu suntem în axul dezvoltării. Cartea domnului academician Cătălin Zamfir este o carte de cotitură, de turnantă, este într-un fel o eliberare a gândirii din lanțul unor sisteme categoriale care ofensează pur și simplu gândirea liberă și bunul simț. Să recapitulăm ideea axială a cărții academicianului Cătălin Zamfir. Opțiunea pentru viziunea mondialist-neoliberală a condus la situația de acum a unei societăți fără industrialism național (industria, câtă este ține de corporațiile transnaționale), cu multă sărăcie în locul bunăstării (sărăcia atinge circa 20% din populația României) etc. Modelul analitic propus de autor este cuprinzător, cu o putere explicativă remarcabilă. Dinamica puterii este inteligibilă în trei termeni: termenul ascuns semnalat, în această interpretare, de cele două modele sau viziuni – global-național în Vest și mondialist-neoliberal, în Est – (acestea nu sunt nemijlocit vizibile și pot fi cunoscute inferențial) și cei 2 termeni la vedere: partidele politice și rețeaua ONG-urilor. În planul de la suprafață survine, subliniem încă odată, un al treilea termen, alocat puterii civice, exercitată prin și de rețeaua ONG-urilor.
Așadar, pentru a controla din amonte reacția populației pe durata dintre momentele ciclurilor electorale (dintre alegeri), metasistemul a dezvoltat o a doua platformă de distribuție a puterii civice și anume rețeaua ONG-urilor.
Cartea Academicianului Cătălin Zamfir poate fi așezată, repetăm, în biblioteca operelor neptice, a lucrărilor cu funcție trezitoare. (Ilie Bădescu și Ciprian Bădescu).
1) Cf. „România în criză”, Editura Academiei, 2023. Subcapitol din volumul „Triumful biografiei”
2) Cf. cărțile semnate de Academicianul Tudorel Postolache (Vers un ideal pratiquable, Editura Academiei, București, 2016), Ilie Șerbănescu (”România, o colonie la periferia Europei, 2016), Florin Georgescu (Capitalism și capitaliști fără capital, Editura Academiei, 2021), Academicienii Emilian Dobrescu (autorul teoriei privind dinamica economiilor slab structurate, cf. Tranziția în România. Abordări econometrice, 2002) și Gheorghe Dolgu (cu cea mai completă monografie asupra crizei din 2008, apărută la momentul declanșării respectivei crize), sau abordări din unghiul sociologiei noologice și al economiei, civilizațiilor (cf. Ilie Bădescu și Ciprian Bădescu, cu cele patru volume din ciclul „Creație și ruină”: „Distrugerile substructale” (I), „Duhul satului”. (II), „Economia și lumea. Introducere în teoria crizelor substructale” (III). „Copilul și lumea. Capitalul genealogic în declin” (IV), primele trei editate în 2022 și 2023, 2024 la Editura Mica Valahie)
