
Geopolitica a consacrat diferența dintre puterile maritime și cele continentale. Puterile maritime nu sunt doar cele care pun accentul în special pe flotă. Adevărul e că puterile maritime sunt în mai mare măsură puteri financiare. Motivul e simplu: nu poate fi dominată o zonă, o țară sau un continent cu ajutorul unei flote, ci exclusiv cu ajutorul unei armate terestre. Dar orice zonă poate fi controlată prin bani, prin influența financiară.
În Tratatul cvadruplei alianțe semnat la Viena după războaiele napoleoniene în 25 martie 1815, după ce declarau care este scopul alianței (a nu se confunda cu Sfânta Alianță, care va apărea în septembrie același an!), anume acela de a împiedica revenirea spiritului napoleonian în Europa (Napoleon era țintit în mod foarte direct și precis), cei patru (Austria, Prusia, Rusia și Anglia) se angajau ca, pentru realizarea acestui scop, să întrețină fiecare o armată de 150.000 oameni complet echipați (art. 2).
Tratatul din 25 martie avea, însă, un articol „secret adițional și separat”, în care se stipula faptul că, deoarece e posibil ca „circumstanțele” să nu-i permită regelui Angliei să respecte angajamentul din articolul 2, acesta (George al III-lea) urma să plătească 30 de lire pentru fiecare infanterist… lipsă.
Apropos de Sfânta Alianță, cu adevărat una continentală și îndreptată împotriva spiritului democratic, ea nu va mai avea adeziunea Angliei…
Situația aceasta se va menține, cum știm, până azi. De aceea, în războiul din Ucraina, care e de factura războaielor puterilor maritime și financiare împotriva celor continentale (Europa și Rusia sunt victimele la pachet), „maritimii” vin cu banii și logistica, dau nu și cu oamenii, încât senatorul american Lindsey Graham spunea textual că e o foarte bună afacere ca SUA să omoare ruși ieftin, cu ajutorul ucrainenilor.
Perfidul Albion are un urmaș mai mare și mai sincer…
Pe termen lung, pacea dintre puterile maritime și financiare, pe de o parte, și cele continentale, pe de altă parte, e o iluzie. Sau o afacere…