Vance semnează la Baku parteneriatul strategic dintre Statele Unite și Azerbaidjan și lansează coridorul TRIPP prin Armenia. Între timp, de la Islamabad la Kabul, rețeaua transafgană a BRICS redesenează conectivitatea eurasiatică. Două viziuni ale lumii, o singură miză: cine controlează infrastructura controlează comerțul mondial.
Partea I — Vance în Caucaz: revenirea americană
Semnătura de la Baku: un parteneriat care redesenează regiunea
Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, a semnat astăzi la Baku, împreună cu președintele azer Ilham Aliyev, o cartă de parteneriat strategic pe care ambele părți o descriu drept începutul unei „faze complet noi” în relațiile lor bilaterale. Acordul acoperă cooperarea în domeniul apărării, vânzarea de arme, securitatea energetică, combaterea terorismului și inteligența artificială. Vance a anunțat trimiterea de nave militare în Azerbaidjan pentru a proteja apele teritoriale ale Mării Caspice.
Acordul fusese prezentat pentru prima dată în cadrul întâlnirii dintre Aliyev și președintele Trump la Casa Albă, în august 2025, unde liderul azer a încheiat, de asemenea, un acord de pace cu prim-ministrul armean Nikol Pașinian, punând oficial capăt unor decenii de conflict în Karabah. Aliyev a descris semnarea drept „reflectarea muncii intense desfășurate de guvernele azer și american în ultimele șase luni” și a declarat că „este o mare onoare pentru noi să fim partenerii strategici ai celei mai puternice națiuni din lume”.
Azerbaidjanul nu mai este, așadar, considerat un simplu furnizor de hidrocarburi, ci un nod strategic între Europa, Asia Centrală și Orientul Mijlociu. După cum a remarcat Rauf Mammadov, specialist în politica energetică la Jamestown Foundation din Washington, „în termeni de ierarhie a priorităților, faptul că Azerbaidjanul se poziționează ca o insulă de stabilitate orientată spre Occident între Rusia și Iran este important”.
Etapa armeană: nuclear, drone și cipuri
Semnătura de la Baku are loc la finalul unui turneu fără precedent în Caucazul de Sud. Vance este primul vicepreședinte american în funcție care vizitează Armenia — unde s-a întâlnit cu prim-ministrul Pașinian pe 9 februarie — și primul care merge în Azerbaidjan din 2008, când Dick Cheney a vizitat Baku.
La Erevan, Vance și Pașinian au semnat un acord de cooperare nucleară civilă care ar putea reprezenta până la 5 miliarde de dolari în exporturi americane inițiale, plus încă 4 miliarde în contracte pe termen lung pentru furnizarea de combustibil și mentenanța reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMR) bazate pe tehnologie americană. Armenia intenționează să înlocuiască centrala nucleară învechită de la Metsamor, construită de sovietici, cu reactoare americane — o alegere care ar marca ruptura definitivă de dependența sa energetică față de Moscova.
Statele Unite au anunțat, de asemenea, vânzarea de tehnologie de drone de supraveghere în valoare de 11 milioane de dolari și acordarea de licențe pentru exportul de cipuri Nvidia de foarte mare putere destinate centrelor de date armene aflate deja în construcție. „Sunt cipuri care pur și simplu nu există în majoritatea țărilor din lume”, a subliniat Vance, calificând aceste acorduri drept „avantajoase pentru ambele economii”. Armenia, aflată istoric în orbita Moscovei, și-a înghețat participarea la pactul de securitate condus de Rusia (CSTO) și se reorientează către Washington și Bruxelles.
Coridorul TRIPP: 43 de kilometri care schimbă geopolitica
Punctul strategic central al întregului turneu este TRIPP (Trump Route for International Peace and Prosperity), un coridor de 43 de kilometri care ar traversa sudul Armeniei, în regiunea Syunik, legând Azerbaidjanul de enclava sa Nahicevan și, de acolo, de Turcia. Proiectul include o cale ferată, un gazoduct, un oleoduct, o linie electrică și infrastructură de fibră optică.
Particularitatea acordului este că Statele Unite au obținut drepturi exclusive de dezvoltare și administrare a coridorului pentru 99 de ani prin intermediul unui consorțiu, Armenia păstrându-și suveranitatea asupra teritoriului. Pașinian a declarat că lucrările de construcție ar trebui să înceapă în a doua jumătate a anului 2026, după finalizarea parametrilor tehnici și a operațiunilor de delimitare a frontierei dintre Armenia și Azerbaidjan. Departamentul de Stat a denumit proiectul „Trump Route for International Peace and Prosperity (TRIPP)”, legându-l explicit de promovarea eforturilor de pace ale președintelui Trump.
TRIPP nu este un coridor obișnuit. Odată finalizat, va fi conectat la Coridorul de Mijloc transcaspic, o rută comercială de 6.500 de kilometri care ocolește Rusia și leagă China de Europa prin Asia Centrală și Caucaz.
După cum a remarcat senatorul Steve Daines, acest coridor va permite transportul „resurselor esențiale de petrol, gaze naturale și minerale critice din Asia Centrală — aceste cinci țări — către Europa și Occident, mai degrabă decât către Rusia și China”.
Coridorul ocolește, de asemenea, Georgia, al cărei guvern Georgian Dream a adoptat în ultimii ani o poziție antioccidentală, apropiindu-se de Rusia și China. Absența Tbilisiului din turneul lui Vance — Georgia declarând că așteaptă „cu răbdare” o apropiere — este cel mai grăitor fapt politic.
Miza: mineralele critice și competiția cu China
Turneul lui Vance trebuie analizat împreună cu inițiativa privind mineralele critice lansată pe 4 februarie la Washington, cu reprezentanți din 55 de țări, inclusiv Armenia, Azerbaidjan și Kazahstan. Washingtonul construiește în prezent un bloc comercial preferențial pentru minerale critice, cu prețuri minime coordonate, pentru a sparge dominația Chinei asupra materialelor esențiale pentru producția de vârf.
După cum a remarcat Joseph Epstein, director al Turan Research Center din cadrul Institutului Yorktown, „este semnificativ că Vance este cel care efectuează această vizită. El reprezintă partea cea mai izolaționistă a Casei Albe și totuși promovează acorduri care slăbesc influența rusă și iraniană — iar firul conducător îl reprezintă mineralele critice”.
Este semnificativ faptul că China nu a comentat public TRIPP. După cum a observat analistul Yeghia Tashjian, „Beijingul a învățat că este contraproductiv să intre în confruntare directă cu Statele Unite pentru fiecare proiect de infrastructură. În loc să se opună public, China preferă să acționeze prin canale diplomatice și stimulente economice”. China investește în calea ferată Baku–Tbilisi–Kars, în energiile regenerabile din Azerbaidjan și în Inițiativa Belt and Road în Caucazul de Sud, construindu-și astfel propria rețea paralelă.
Partea a II-a — Cealaltă jumătate a jocului: coridoarele BRICS din Asia Centrală până în Pakistan
În timp ce Vance construiește arhitectura americană în Caucaz, un proiect la fel de ambițios, dar de semn opus, prinde contur în cealaltă parte a Eurasiei. Pe 4 februarie — chiar în aceeași zi cu inițiativa americană privind mineralele critice — președintele kazah Kassym-Jomart Tokaev și prim-ministrul pakistanez Shahbaz Sharif au confirmat la Islamabad lansarea unui coridor de transport multimodal destinat să conecteze țările CSI la porturile pakistaneze Gwadar și Karachi, oferind regiunii acces direct la Oceanul Indian.
Traseul: de la Minsk la Karachi, prin Afganistan
Ruta este ambițioasă: Belarus – Rusia – Kazahstan – Uzbekistan – Afganistan – Pakistan. Două variante ale segmentului afgan sunt dezvoltate simultan, în cadrul unei competiții constructive între Uzbekistan și Turkmenistan pentru tranzitul prin Afganistan.
Varianta estică, „coridorul Kabul”, susținută de Uzbekistan, prevede o linie feroviară de aproximativ 650 de kilometri care leagă Termez de frontiera pakistaneză (Logar–Kharlachi), trecând prin Mazar-i-Sharif și Kabul. Un acord-cadru a fost semnat la Kabul în iulie 2025 de către Uzbekistan, Afganistan și Pakistan, cu finalizare prevăzută pentru 2027. Timpul de tranzit ar urma să fie redus de la 35 de zile la aproximativ patru, cu un potențial de 15 până la 20 de milioane de tone anual până în 2040.
Varianta vestică, promovată de Turkmenistan și Kazahstan, urmează traseul Turgundi – Herat – Kandahar – Spin Boldak pe o distanță de peste 900 de kilometri. Kazahstanul a alocat 500 de milioane de dolari, iar în septembrie 2024 a fost pusă piatra de temelie pentru primii 22 de kilometri, începând de la frontiera turkmenă. Acest traseu ar putea fi integrat în coridorul Lapis Lazuli, care pornește din Herat și continuă spre Așgabat, portul caspic Turkmenbași, Azerbaidjan, Georgia și Turcia, oferind o alternativă de acces la Marea Neagră și Europa.
Kazahstanul, pivot al conectivității eurasiatice
Tokaev a reamintit la Islamabad că țara sa gestionează deja 85% din transportul terestru de mărfuri între Europa și China, prin coridorul transcaspic (Middle Corridor), și a prezentat platforma digitală „Smart Cargo” pentru gestionarea unificată a fluxurilor de tranzit. Comerțul bilateral cu Pakistanul s-a dublat în ultimul an, ajungând la aproximativ 86 de milioane de euro, obiectivul declarat fiind atingerea pragului de 1 miliard de dolari în următorii doi ani. În cadrul forumului de afaceri de la Islamabad au fost semnate peste 30 de acorduri comerciale, în valoare totală de aproximativ 170 de milioane de euro, inclusiv o comandă de 91 de milioane pentru livrarea a 600 de autobuze kazahe.
Variabila afgană: între război și comerț
Afganistanul rămâne punctul critic al întregii arhitecturi. Pakistanul și-a închis frontiera cu Afganistanul în octombrie 2025, după confruntări armate, provocând o scădere de 40% a comerțului bilateral. Ciocniri violente au avut loc și la granița dintre Afganistan și Tadjikistan.
Cu toate acestea, din 2021, mai multe țări din regiune, în frunte cu Kazahstanul, au ales să mențină relații comerciale cu guvernul taliban, mizând pe stabilizarea economică a Afganistanului prin comerț și infrastructură, nu prin arme.
Talibanii au reluat practic toate proiectele de transport regional și interregional inițiate de guvernul precedent, iar negocieri active sunt în desfășurare atât cu Uzbekistanul pentru coridorul Kabul, cât și cu Turkmenistanul pentru varianta vestică. China a convenit împreună cu Pakistanul și Afganistanul extinderea CPEC (China-Pakistan Economic Corridor) pe teritoriul afgan, adăugând astfel un nivel suplimentar rețelei.
Rusia în joc: coridorul transafgan ca extensie a Nord–Sud
Moscova consideră coridorul transafgan o extensie naturală a propriului său coridor internațional de transport Nord–Sud (INSTC) către Pakistan și India și finalizează în prezent studii de fezabilitate economică, cu estimări de 8 până la 15 milioane de tone de mărfuri anual. INSTC, coridorul de 7.200 de kilometri care leagă Sankt Petersburg de portul indian Mumbai prin Iran și Azerbaidjan, este finalizat în proporție de 75%, secțiunea feroviară Rasht–Astara (106 km) fiind deja realizată. În 2024, traficul pe INSTC a crescut cu 19%, ajungând la 26,9 milioane de tone, cu un obiectiv de 30 de milioane până în 2030. Coridorul este cu 30% mai ieftin și cu 40% mai rapid decât ruta prin Suez.
Partea a III-a — rețeaua globală: cinci coridoare BRICS contra TRIPP-ul american
Pentru a înțelege amploarea mizei, trebuie să privim dincolo de actualitatea imediată și să analizăm sistemul în ansamblu. Coridoarele transafgane și TRIPP-ul american din Caucaz nu sunt proiecte izolate: ele reprezintă piese centrale ale două arhitecturi concurente care urmăresc să redeseneze rutele comerțului mondial.
Rețeaua BRICS: infrastructura ca instrument de putere
Țările BRICS controlează 64% din transporturile feroviare mondiale, cu o rețea de peste 382.000 de kilometri, dintre care 213.000 electrificați, transportând aproximativ 8,4 miliarde de tone de mărfuri anual. Noua Bancă de Dezvoltare (NBD) a alocat 10,5 miliarde de dolari sectorului transporturilor, cel mai mare domeniu de finanțare al instituției. La summitul de la Kazan din 2024, liderii BRICS au recunoscut importanța utilizării integrate a transporturilor și au creat o comisie permanentă pentru transporturi, transformând subgrupul pentru transport și logistică într-un grup de lucru permanent, prezidat de Rusia.
Cele cinci principale coridoare BRICS aflate în dezvoltare sau deja operaționale sunt următoarele:
Coridorul internațional Nord–Sud (INSTC): 7.200 km de la Sankt Petersburg la Mumbai, prin Iran și Azerbaidjan. Finalizat în proporție de 75%. Trafic în 2024: 26,9 milioane de tone (+19%). Cu 30% mai ieftin și 40% mai rapid decât ruta prin Suez.
Ruta maritimă a Nordului (Northern Sea Route): 14.000 km prin Arctica, de la Murmansk la strâmtoarea Bering. Trafic în 2024: 37,9 milioane de tone (57,7% GNL, 21,4% petrol). Obiectiv pentru 2035: 220 de milioane de tone. Aproape la jumătate din distanța rutei prin Suez.
Coridorul maritim Vladivostok–Chennai: lansat în 2024, reduce timpul de livrare de la 40 de zile (prin Suez) la 24 de zile. Obiectiv: 50 de miliarde de dolari schimburi bilaterale între Rusia și India până în 2030.
Coridorul central transcaspic: 6.500 km de la China la Europa prin Kazahstan, Marea Caspică, Caucaz și Turcia. Kazahstanul gestionează 85% din transportul terestru între Europa și China. Acesta este coridorul pe care se articulează atât TRIPP-ul american (în segmentul caucazian), cât și rețeaua transafgană (în segmentul central-asiatic).
Coridoarele transafgane: coridorul Kabul (650 km, uzbek, finalizare în 2027, 15–20 milioane de tone/an până în 2040) și varianta vestică turkmeno–kazahă (900 km, investiție kazahă de 500 de milioane de dolari).
TRIPP vs BRICS: două logici comparate
TRIPP-ul american și rețeaua BRICS răspund unor logici opuse, dar complementare, în redefinirea hărții conectivității eurasiatice.
TRIPP este un proiect politico-infrastructural care urmărește consolidarea păcii între Armenia și Azerbaidjan, extinderea influenței americane în Caucazul de Sud, crearea unor rute alternative care ocolesc Rusia, Iranul și Georgia, și atragerea mineralelor critice din Asia Centrală către piețele occidentale. Astfel, Washington obține o prezență strategică la un nod geografic ce leagă Europa, Orientul Mijlociu și Asia Centrală, cu un coridor aflat sub gestionare americană timp de 99 de ani. Capacitatea inițială preconizată este de aproximativ 15 milioane de tone anual.
Rețeaua BRICS, în schimb, este un sistem cu coridoare multiple, conceput pentru a rezista sancțiunilor și a fi independent de punctele tradiționale de blocaj (Suez, Malacca, Panama).
Nu dispune de un centru de comandă unic, ci funcționează prin acorduri bilaterale și multilaterale, cu China, Rusia și India ca principalii investitori și cu Kazahstanul ca pivot geografic. Țările BRICS creează o infrastructură financiară paralelă — NBD ca alternativă la Banca Mondială, un sistem de plată alternativ la SWIFT — care ar putea accelera dedolarizarea fluxurilor comerciale de-a lungul acestor coridoare.
Răspunsul occidental — Global Gateway european, PGII al G7, coridorul IMEC (India–Orientul Mijlociu–Europa) — rămâne mai fragmentat și mai lent de implementat. TRIPP ar putea constitui excepția: un proiect cu un calendar concret, finanțare garantată și un interes strategic puternic din partea Casei Albe.
Nodul iranian și competiția pentru Marea Caspică
Un element care leagă Caucazul de Asia Centrală este rolul Iranului. Teheranul a calificat TRIPP drept succesor funcțional al „coridorului Zangezur” și ca o intruziune americană în regiunea armeană Syunik, la frontiera sa de nord. Totuși, protestele interne care zguduie Iranul de la sfârșitul anului 2025, combinate cu reprimarea violentă a regimului, limitează capacitatea Teheranului de a împiedica concret proiectele externe.
Din partea BRICS, Iranul este, dimpotrivă, un actor-cheie: poziția sa geografică între Marea Caspică, Golful Persic și Oceanul Indian îl face un nod natural pentru coridorul Nord–Sud și pentru linia feroviară Khaf–Herat către Afganistan. Aderarea Iranului la BRICS în 2024 a consolidat această dimensiune. Washington și BRICS concurează astfel pentru accesul la aceleași resurse și piețe, dar prin rețele care se exclud reciproc sau se suprapun, în funcție de segmente.
Concluzie — cine controlează coridoarele controlează lumea
Săptămâna 4–10 februarie 2026 a cristalizat în câteva zile o transformare care era în curs de ani de zile. Pe de o parte, Tokaev și Sharif semnează la Islamabad acordurile pentru coridorul transafgan, integrându-l în rețeaua BRICS. Pe de altă parte, Vance semnează la Baku parteneriatul strategic și lansează TRIPP ca nod occidental al Middle Corridor.
Cele două arhitecturi nu sunt simetrice. TRIPP este un proiect punctual, sofisticat politic, care leagă regiunea de interesele comerciale americane. Rețeaua BRICS este un sistem distribuit, mai vast și mai complex, care urmărește construirea unei infrastructuri comerciale globale independente de Occident.
Pentru Europa, mesajul este dublu și îngrijorător. Washington arată că mai știe să își exercite influența prin economie și infrastructură, dar o face pentru propriile interese, construind rute care servesc diversificarea energetică americană și accesul la mineralele critice din Asia Centrală, ceea ce nu corespunde neapărat priorităților europene. BRICS, în schimb, construiește o lume în care mărfurile, energia și capitalurile pot circula fără să treacă prin infrastructurile financiare și logistice occidentale.
Vechea zicală geopolitică spunea că „cine controlează mările controlează comerțul”. În secolul XXI, versiunea actualizată este: cine controlează coridoarele — feroviare, energetice, digitale — controlează lanțurile valorice globale. Și în acest joc, Caucazul și Asia Centrală nu mai sunt periferie: ele sunt centrul.
http://euro-synergies.hautetfort.com/archive/2026/03/16/la-guerre-des-corridors-du-caucase-a-l-asie-centrale-washington-et-les-bric.html
