După reconcilierea franco-germană din anii 90 (care a avut opozanții săi) și după reconcilierea ruso-germană din aceeași perioadă, care a făcut posibilă reunificarea Germaniei, se pare că urmează acum reconcilierea ruso-americană, care încheie, practic, definitiv ecourile celui de-al doilea război mondial, așa-numitul război rece.
Atâta vreme cât, după 1990, extinderea NATO spre est a continuat, pericolul confruntării ruso-americane a fost din ce în ce mai acut, culminând cu inițiativa de a aduce Ucraina în NATO, ceea ce, dacă ar fi avut loc, ar fi însemnat, practic, înfrângerea Rusiei în confruntarea lentă din epoca războiului rece.
SUA nu a crezut niciun moment că Rusia ar putea fi înfrântă pe propriul teren, dar a forțat acest episod al integrării Ucrainei în NATO pentru a avea un avantaj de negociere cu dubla fațetă a Europei unite de după 1990, nucleul franco-german la vest și Ostpolitikul germano-francez la est.
SUA a reușit performanța de a se reinstala în centrul Europei, profitând de incapacitatea militară a Europei vestice și de miopia politică a elitei europene, care a înghițit propaganda pericolului rusesc, cel puțin aparent. E un fapt geopolitic obiectiv, de care trebuie ținut seama.
UE nu este mulțumită cu rezultatul negocierilor ruso-americane. În mod evident, o Ucraină co-tutelată de Rusia și SUA, plus o perspectivă de antantă ruso-americană în exploatarea resurselor arctice nu are cum mulțumi o Europă deja debusolată geopolitic, fără resurse, care și-a stricat relațiile cu Rusia și și-a alienat și Estul european, dornic să mai respire și alt aer (suveranist) în afara celui prescris de Comisia Europeană.
Multe alte aspecte vor reieși, pe parcurs, la iveală, din culisele acestor negocieri.
Să fim sinceri: rușii și americanii, seniorii învingători ai celui de-al doilea război mondial, nu puteau să lase Germania înfrântă, Franța tolerată printre învingători și Anglia depășită de propria victorie să culeagă roadele acestei etape geopolitice. E o lecție dură, dar firească.
Ucraina are cel mai mult de pierdut din acest război cinic. Dar pe cine are a se supăra? Cine a tras-o pe sfoară? Să-i lăsăm pe ucraineni să decidă singuri!
Pentru noi, românii, urmează o etapă importantă de parcurs.
Dacă tot s-au lichidat (sperăm!) consecințele celui de-al doilea război mondial, ar trebui să ne întrebăm dacă Republica Moldova mai are sens ca stat „independent”, între un Occident (din care facem și noi parte) care, teoretic, nu mai are tensiuni cu Rusia, și o Rusie care, pe de altă parte, ne clasează pe noi pe ultimul loc între țările neprietene…
