Războiul din Iran este fix ceea ce prezicea acum trei ani Xi Jinping (în dialogul de despărțire de Vladimir Putin), anume o răsturnare istorică ce nu s-a mai văzut de un secol.
Israelul a fost delegatul imperialismului talasocratic britanic, apoi al globalismului maritim american și în general al universalismului occidental (francez inclusiv) în Orient. Dar situația de pe teren a impus în ultima vreme o altă balanță a puterii regionale.
Israelul tinde să devină un județ într-un Imperiu Eurasiatic, ceea ce va schimba fundamental raportul de forțe dar și universul conceptelor politice și juridice la nivel european și mondial.
Internaționalismul iudaic al științei juridice din perioada interbelică s-a manifestat în formulele cunoscute ale normativismului juridic (H. Kelsen), pe care le-a respins un Carl Schmitt. Nu numai juriștii evrei erau, însă, adepții unui internaționalism juridic normativist. Un Georges Scelle (1878-1961), jurist francez fără rădăcini iudaice, era adeptul (revoluționar) al unui concept statal complet lipsit de personalitate juridică în dreptul internațional („Precis de droit des gens” – 1932). Practic, pentru Scelle, care nu tocmai întâmplător era un durkheimian (Emile Durkheim, sociolog clasic francez, care a inspirat în cea mai mare măsură ideea „socialului”, în locul comunitarului, era și el evreu), subiectul dreptului internațional este individul uman abstract, nu statul.
Astăzi, Israelul luptă aparent de partea unui comunitarism care vine până la un punct în contradicție cu rădăcina occidentală (americană, britanică și franceză) a dreptului internațional modern universalist. Dar este o luptă adevărată? În realitate, Israelul practică o dublă măsură: e comunitar numai în dreptul său și e „internaționalist” în raport cu acțiunea celorlalți vis a vis de Israel. În felul acesta, Israelul se așază pe sine ca Centru al lumii, deși, în pretinsa lume suveranistă pe care chipurile o cultivă (și care ar presupune egalitatea statelor suverane), el nu este decât o parte, teoretic egală cu celelalte.
Pe cine reprezintă Donald Trump? Și în cazul Americii, avem aceeași dublă măsură, între suveranism și globalism.
Ca președinte al Imperiului American global, el este un globalist. Ca adept al unei reveniri la concepțiile comunitariste în drept, anti-universaliste, el este prietenul Israelului și al tuturor statelor care sunt constituite pe criterii etnic-comunitare, chiar dacă nu exclusiv monocrome (Iranul nu este etnic omogen, dar este în mod evident „anti-modern” și anti-universalist ca aspirație juridic-teoretică).
Trump este dual și contradictoriu: nemaiputând apăra „ordinea bazată pe reguli”, inspirată de universalismul vechi de un secol al lui Wilson (apropiat de rădăcinile universaliste ale Franței și de anti-comunitarismul britanic tipic imperiilor maritime), Trump este obligat să adopte o retorică „suveranistă” acolo unde apără un interes global american. Ca și Israelul, SUA este Centrul Lumii.
Ca și în cazul Israelului, retorica suveranistă ascunde un interes global (american) ce rezultă din ideea Destinului Manifest.
Problema care se cere rezolvată este: care este forma comunitară care se poate „suveraniza”? Poporul? Care popor? Imperiul? Statul civilizațional? Marele Spațiu al lui Carl Schmitt? Cum se pot delimita acestea?
Frământările geopolitice globale nu se vor liniști prea curând.
Israelul va fi obligat, probabil, să se manifeste la adevărata sa dimensiune comunitară, într-o lume globală a suveranismului comunitar sau de altă factură (imperial, iranian, rusesc, statal-civilizațional, deci rus sau chinez etc).
Universalismul occidental (american, francez sau englez, individualist, cu sau fără rădăcini iudaice, raționalist și modernizant) se prăbușește. Odată cu el, se prăbușește Ideea de Occident…
Occidentul moare, pe scurt, prin ultimii săi reprezentanți autoproclamați, SUA și Israelul.
Lumea se schimbă dramatic!
