M. K. Bhadrakumar 18 februarie 2026 0 Comentarii
Continuând firul de unde am rămas ultima dată când am scris articolul despre negocierile SUA–Iran pe blogul meu, intitulat „Sunt șanse minime ca Trump să declanșeze un război în Golf”, discuțiile care încep astăzi la Geneva vor fi cruciale. O delegație americană, inclusiv emisarii Steve Witkoff și Jared Kushner, se va întâlni marți dimineață cu iranienii.
Fundalul surprinzător îl constituie dezvăluirea dramatică făcută ieri de președintele SUA, Donald Trump, care a declarat: „Voi fi implicat în acele discuții, indirect. Și vor fi foarte importante.” Trump a adăugat că iranienii sunt, de această dată, motivați să negocieze.
Evident, canalul de comunicare din culise este extrem de activ. Semnificația acestui fapt trebuie remarcată cu atenție: Trump, care în ultima perioadă a alternat între amenințări și încercări de a ademeni Teheranul, se identifică acum deschis cu diplomația. Așa ceva nu s-a mai întâmplat până acum.
Israelul trebuie să fie extrem de îngrijorat. Cel mai mare coșmar al său prinde contur — un acord americano-iranian.
Au existat și unele declarații pozitive din partea iraniană. Ministrul adjunct de externe al Iranului, Majid Takht-Ravanchi, a declarat pentru BBC, într-un interviu publicat duminică, că Iranul este pregătit să ia în considerare compromisuri pentru a ajunge la un acord nuclear, dacă Washingtonul este dispus să discute ridicarea sancțiunilor. Șeful agenției atomice iraniene a afirmat lunea trecută că Teheranul ar putea accepta să dilueze uraniul său cel mai puternic îmbogățit în schimbul ridicării tuturor sancțiunilor financiare.
Pe de altă parte, după o convorbire organizată în grabă, de două ore și jumătate, cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vizită, miercurea trecută, la Casa Albă, Trump a declarat public că a insistat ca discuțiilor cu Iranul să li se ofere o șansă și a menționat un termen de o lună.
Între timp, administrația Trump s-a îndepărtat și de orice sprijin deschis pentru schimbarea regimului în Iran. Vicepreședintele JD Vance a formulat astfel poziția: „Ei bine, dacă poporul iranian dorește să răstoarne regimul, aceasta este decizia poporului iranian. Ceea ce ne preocupă pe noi în acest moment este faptul că Iranul nu poate avea o armă nucleară.”
O astfel de agendă minimalistă este exact ceea ce caută Iranul. Refuzul Teheranului de a accepta îmbogățirea zero a uraniului a fost până acum un punct major de blocaj, însă șeful programului atomic iranian a declarat lunea trecută că s-ar putea găsi o soluție prin care Teheranul să accepte diluarea stocului său de uraniu cel mai puternic îmbogățit, ca exemplu de flexibilitate pentru a răspunde preocupărilor Washingtonului că îmbogățirea uraniului în Iran ar putea reprezenta o posibilă cale către arme nucleare.
Totuși, Netanyahu rămâne ferm pe poziții. După întoarcerea de la Washington, el a repetat că un acord trebuie să includă scoaterea materialului îmbogățit din Iran. „Nu trebuie să existe capacitate de îmbogățire — nu doar oprirea procesului de îmbogățire, ci demontarea echipamentelor și a infrastructurii care îți permit să îmbogățești încă de la început”, a declarat el.
Ca semn de nemulțumire, Benjamin Netanyahu a susținut că intenționează să pună capăt ajutorului militar american acordat Israelului după ce actualul acord pe 10 ani, care prevede primirea a 3,8 miliarde de dolari anual, va expira în 2028. Reuters a relatat, citându-l pe Netanyahu: „Ne putem permite să eliminăm treptat componenta financiară a ajutorului militar pe care îl primim și propun o reducere treptată la zero pe parcursul a 10 ani. În cei trei ani care au mai rămas din actualul memorandum de înțelegere și în încă șapte ani, să o reducem la zero. Vrem să trecem împreună cu Statele Unite de la ajutor la parteneriat.”
Potrivit zvonurilor, schimbul de replici de la întâlnirea de miercurea trecută de la Casa Albă a fost destul de animat, Netanyahu devenind agitat, însă Donald Trump nu a cedat. Aceasta în pofida comentatorilor care au prezis că Trump, asemenea multor lideri mondiali de astăzi, ar fi vulnerabil la un eventual șantaj al Mossadului în legătură cu afacerea Epstein (s-a susținut că Epstein ar fi lucrat pentru Mossad; partenera sa de lungă durată, Ghislaine Maxwell, este fiica unui fost șef de stație Mossad la ambasada din Washington).
Pentru a fi corecți, însă, Trump a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-l ajuta pe Netanyahu să ducă o viață decentă de pensionar alături de familie, adresându-i în iunie o solicitare personală președintelui Israelului, Isaac Herzog, de a-și exercita prerogativa de șef al statului pentru a-i acorda clemență lui „Bibi” în dosarele de corupție după încheierea mandatului. Trump a condamnat aceste procese nu pentru că ar exista dovezi ale nevinovăției lui Netanyahu, ci pentru că președintele american îl consideră pe premierul israelian un aliat și „un RĂZBOINIC”. Joia trecută, Trump și-a pierdut calmul și l-a numit pe Herzog „scandalos”. El le-a spus reporterilor: „Poporul Israelului ar trebui să-i fie rușine” pentru că nu îl scapă pe Netanyahu de aceste acuzații.
Acum, după ce Trump a făcut mai mult de jumătate din drum și și-a pus în joc prestigiul, dacă discuțiile cu Iranul eșuează, ar putea exista consecințe imprevizibile. Trump este un om care iubește pacea, iar cererile sale s-au restrâns la angajamentul irevocabil al Teheranului de a renunța la un program de arme nucleare. Nu este o cerere exagerată.
Teheranul, în orice caz, nu urmărește obținerea unei bombe atomice. Iar Iranul dispune deja de un factor credibil de descurajare prin programul său de rachete. Ceea ce dorește cu disperare este ridicarea sancțiunilor, pentru ca economia sa să se poată integra în piața mondială și pentru ca vastele sale resurse naturale și minerale să poată fi exploatate. Nici aceasta nu este o cerere exagerată.
Totuși, lucrurile nu sunt atât de simple pe cât par. Într-o mișcare extrem de provocatoare, cabinetul de securitate israelian a aprobat ieri o propunere de a înregistra pentru prima dată suprafețe mari din Cisiordania drept „proprietate de stat”, ceea ce facilitează achiziționarea de terenuri de către coloniștii evrei. Trump s-a pronunțat în repetate rânduri împotriva unei asemenea măsuri, insistând că anexarea „nu se va întâmpla”.
Israelul pare hotărât să joace rolul de factor perturbator. Cât de departe poate merge Trump rămâne o întrebare deschisă, întrucât Netanyahu ar putea merge până la capăt, așa cum a experimentat Barack Obama atunci când Acordul nuclear cu Iranul se apropia de final în 2015. Se pare că Trump nu i-a permis lui Netanyahu să se adreseze Congresului săptămâna trecută.







