Ultimele articole din Politic
Relațiile româno-ruse din perspectiva ...
Nicolae Dolghin | 10 mai 2017
A supune dezbaterii publice rolul României şi Rusiei în întărirea climatului de încredere la Marea Neagră, chiar şi în cadrul unei manifestări a societăţii civile, ar părea o temă cât se poate de normală şi binevenită. Numai că pentru comoda societate politică românească, bine instalată (pentru a câta oară?) în iluzoriul confort fonic oferit de loja învingătorului şi obişnuită atât de repede ca alţii să-i rezolve problemele importante, tema este un fier ...Ȋntâmplari care nu sunt… kosher
Nicusor Gliga | 9 mai 2017
În 2009, BOR a organizat anul omagial al Sf.Apostol Pavel, deloc îndrăgit de urmaşii urmaşilor urmaşilor evreilor care i-au cerut lui Pilat: “Răstigneşte-L, răstigneşte-L!” Când erau în toi festivităţile specifice Bisericii, dedicate Sf.Apostol Pavel, într-unul din cele două cimitire evreieşti din Bucureşti ( ashkenaz şi sefard), au fost dărâmate câteva monumente funerare, prezentate şi de televiziuni. Membri din conducerea comunităţii evreieşti, au cerut ...Planuri de participare a armatei române alături ...
Sorin Cristescu | 28 aprilie 2017
Preocupările elitei politice româneşti pentru apărarea statului român care îşi cucerise independenţa prin grele sacrificii umane şi materiale între anii 1877 – 1880, s-au concretizat în deceniile care au urmat prin demersuri adoptate atât pe plan politic cât şi pe plan militar. Pe plan politic este bine cunoscută încheierea tratatului secret al României cu Austro-Ungaria la 30 octombrie 1883, la care a doua zi, tot în mod secret, a aderat Germania. Aceasta reprezenta în ...Interesele strategice ale României și ale ...
Constantin Corneanu | 27 aprilie 2017
Pe 15 decembrie 1941, în lecţia de deschidere a cursului despre istoria Mării Negre, istoricul Gheorghe I. Brătianu identifica două „poziţii cheie”, respectiv poziţii geopolitice decisive pe care România trebuia să le includă obligatoriu în calculele ei strategice: „1. Intrarea Bosforului şi, în general, sistemul strâmtorilor care duce navigaţia dincolo de această mare închisă; şi 2. Crimeea, care, prin porturile ei naturale, prin cetăţile ei din timpurile cele mai ...Geopolitica globală – caruselul schimbărilor
Cristi Pantelimon | 18 aprilie 2017
După vara extrem de fierbinte a anului trecut, în care lovitura de stat din Turcia a fost „avortată” (ca să folosim o expresie de origine anglo-saxonă), a devenit mai clar ca oricând că „relațiile internaționale” sau „geopolitica globală”, dacă se preferă un accent mai realist al tabloului, sunt pe cale să se transforme radical. Cel mai recent eveniment pe agenda globală, preluarea mandatului oficial de președinte al SUA de către Donald Trump, la 20 ianuarie a.c., a ...Monarhia şi războiul (1)
Erik von Kuehnelt-Leddihn | 17 aprilie 2017
Istoria modernă este doar un inventar al declaraţiilor de faliment. Nicolas Gomez Davila I Monarhia este o formă de guvernământ nu totalmente înţeleasă în America de Nord. Pentru mulţi oameni din această parte de lume, monarhia este văzută ca o instituţie depăşită, chiar copilăroasă. Monarhiile supravieţuitoare, la urma urmei, încă pot juca un rol simbolic sau chiar psihologic, însă nu un rol politic decisiv. Fiind raţionalist şi liberal (în sensul larg al ...Despre
Editoriale culturale, politice, recenzii
