25 august 2017
Regizor al unor filme de mare succes (între care Ce mai știi de Dolly Bell -1981; Tata în călătorie de afaceri – 1985; Vremea țiganilor – 1988; Arizona Dream – 1993; Underground – 1995; Pisica albă, pisica neagră – 1998; Viața e un miracol – 2004; Promisiunea – 2007), actor, cântăreț, după ce se exersase în scris în câteva dintre scenariile sale, Emir Kusturica, cel ...
14 iulie 2017
Fără îndoială că basarabeanul Alexandru Vakulovski (născut în 1979, în plină epocă brejnevistă, la Antoneşti/Suvorov, azi Ştefan Vodă, orăşel în care tatăl său preda limba şi literatura română) ştie să fie vizibil în orice face şi spune. Prozator, poet, dramaturg, eseist, traducător, editor, gazetar, bloger efervescent (revista on line Tiuk, fondată împreună cu ...
23 iunie 2017
Când Emil Cioran afirma că bulgarii au avut un Ev Mediu, în vreme ce noi doar viețuiam, în tot acest timp, în afara istoriei, se referea, cu siguranță, și la erezia bogomilică a vecinilor noștri de la sud de Dunăre, cu ecouri în tot spațiul bizantin și balcanic, în Rusia kieviană, dar și în Italia, prin cathari, în Franța, prin albigenzi, și chiar în Germania. Însă în ...
17 mai 2017
Pe la începutul anului 1991, când războiul se furișa ca un șarpe în fosta Iugoslavie, revista Globus din Zagreb publica, sub titlul „Cele cinci vrăjitoare care au violat Croația”, un articol în care cinci femei cu nume de prestigiu în lumea literară și academică erau incriminate ca „trădătoare”, pentru că „au contribuit la mușamalizarea adevărului privind agresiunea ...
25 aprilie 2017
Modalitatea directă de a-l descifra mai lesnicios pe scriitorul maghiar László Krasznahorkai (născut în 1954, la Gyula) nu este cea obişnuită, adică de a-i lua la rând toate cărţile, de altfel puţine, ci de a ne referi mai cu seamă la romanul intitulat Satantango, cel care i-a adus celebritatea.
Profitând de faptul că unele scrieri ale lui László Krasznahorkai au fost ...