Articole din 2013
”Altfel” despre România (II)
Monica Popa | 3 iulie 2013
Revenim la cele discutate anterior de istoricul Lucian Boia, în legătură cu această ţară şi locuitorii ei, întorşi pe toate feţele şi ipostazele istorice, care de cele mai multe ori, afirmă acelaşi autor, s-au aflat la marginea culturii majore. De ce Lucian Boia are o asemenea reprezentare? O altă afirmaţie, foarte generală şi în acelaşi timp greu demonstrabilă, ne poate edifica. „Din secolul al XIV-lea până astăzi, românii par să bată ...Soluţia ortodoxă la criză: restaurarea ...
Ovidiu Hurduzeu | 2 iulie 2013
Înainte de a ne da cu părerea în materie de „economie“, ar trebui să înţelegem care este, de fapt, esenţa ei. În acest scop, invit cititorul să ne întoarcem la Aristotel şi la distincţia pe care filozoful grec o face între oikonomia şi khrematistike. Oikonomia se referă la „gospodărie“, la „legea casei“: oikos (casă, cămin) + nomos (lege, rânduială). În viziunea lui Aristotel, oikonomia este ...Intelectualul valah şi feuda culturală
Adrian Majuru | 1 iulie 2013
Mica vanitate, orgoliul rănit al intelectualului valah au avut un rol important în procesul răsturnării ierarhiilor sociale şi naşterii unui model obligatoriu de promovare a „valorilor” comuniste. Se ştie care au fost cele mai reprezentative personaje, al căror obicei de „perfidie a râgâitului intim” la nivel oficial a declanşat inversarea de valori sociale şi culturale, însă de unde pleacă acest neajuns de istorie ...Mesaje din Sirius (XIV) Puţintică istorie: ...
Grigore Traian Pop | 30 iunie 2013
Chiar şi-n timpul imperiului comunist, chestiunea Basarabiei a animat, mai mult decât s-ar putea bănui, relaţiile dintre România şi U. R. S. S., pe de o parte, şi chiar dintre aşa-zisele ţări frăţeşti, pe de alta. Aproape inexplicabil este modul în care liderul comunist Gheorghe Gheorghiu Dej l-a înduplecat, în 1958, pe Nichita Sergheevici Hruşciov să-şi retragă trupele de ocupaţie din România. (Câteva crame din judeţul ...Eminescu despre conduita românului modern
Constantin Schifirnet | 28 iunie 2013
Eminescu manifestă un interes constant pentru cunoaşterea evoluţiei civilizaţiilor, pentru studiul raporturilor dintre civilizaţii precum şi al afirmării acestora în cadrul naţional. În viziunea lui Eminescu, nu există o civilizaţie generală, abstractă, ci fiecare popor construieşte un tip specific de civilizaţie. A fi modern înseamnă pentru Eminescu recunoaşterea opţiunii fiecărui stat naţional de a avea o civilizaţie proprie, fiindcă adevărata ...Cărţile Estului (III) Balcanii de pe harta ...
Lucia Postelnicu-Pop | 27 iunie 2013
Care este secretul succesului de care se bucură Ismail Kadare, nominalizat de patru ori la premiul Nobel pentru literatură, distins cu prestigiosul International Man Booker Prize, şi asta în condiţiile în care a trăit şi a scris într-un regim totalitar lipsit de orice fisură? Răspuns corect şi la îndemână: talentul. Răspuns confirmat fără sfială de scriitorul albanez: „Regimul totalitar nu te obligă să nu ai talent, nu te împiedică ...Teatru, ritual şi (alte) legende pe scena ...
Gazdag Erzsebet | 26 iunie 2013
În vara anului 2012, cetatea transilvană – Mediaş - a cunoscut deschiderile ritualizante ale unei premiere absolute a teatrului din Hanovra „theater am barg/ Christiane Hess”, cu toată fascinaţia livrată de spectacolul „Vrăjitoare, Păgâni, Sfinţi” în cadrul evenimentelor „Orgelsommer 2012” de actriţa germană Christiane Hess, prin legende aduse cu generozitate din arealul nord german. Fără o recuzită complicată ...Despre
Editoriale culturale, politice, recenzii
Postări recente
-
Europa și viitorul războiului din Eurasia
23 aprilie 2026 -
Semnificația geopolitică a căderii lui Viktor Orbán
21 aprilie 2026 -
Iran și Ucraina — două fronturi ale unui singur război ...
20 aprilie 2026 -
Sfârșitul suveranismului e departe, al Occidentului e ...
18 aprilie 2026 -
Super-Continentul… ne-euro-atlantic
16 aprilie 2026
