Articole din 2026

Poate gaullismul să devină confucianismul ...

Există astăzi puține controverse în a spune că Europa – ba chiar Occidentul în ansamblu – este moartă din punct de vedere spiritual și ideologic. De mult a apus presupusul triumf al hegemoniei liberale, ilustrat cel mai bine de „Sfârșitul istoriei” al lui Fukuyama, în urmă cu doar trei decenii. Nici măcar nu mai este pe aparate: se află la morgă, în așteptarea autopsiei. În mod ciudat, mulți din clasa conducătoare a Europei par să nu fi realizat încă acest lucru ...

SUA va pedepsi Europa eliberând-o

Sună straniu, dar lucrurile stau, într-adevăr, așa. Cea mai simplă analogie care ne poate ajuta să înțelegem situația geopolitică a Europei este perioada de după 1989, când partea de est a continentului european a fost, efectiv, eliberată de URSS, iar statele din zonă, în plin avânt „suveranist” (eliberate fiind de armata și influența sovietică) s-au repezit să-și caute noi stăpâni, la Washington, Paris, Berlin sau Bruxelles. Se va spune că acele state erau mult mai ...

Dezvoltarea ca destin colectiv; comunitarismul ...

Nu-mi dă pace o frază pe care am citit-o la un analist chinez tânăr, Mao Keji - e important că e tânăr, fiindcă reprezintă, cum s-ar spune, viitorul. Keji spune că și-a dat seama, trăind în China începuturilor modernizării rapide din ultima vreme (modernizare care avea aspectele sale negative: poluare etc.), că „problemele pe care le pune dezvoltarea nu se pot rezolva decât prin și mai multă dezvoltare”. E tulburător pentru că noi, europenii, am ajuns de mult la ...

Groenlanda, mon amour! Doctrina Monroe a Eurasiei

După ce Insula britanică a dat semne că vrea să se (re)alăture Continentului (mișcare tectonică în geopolitica planetară), încheindu-și, practic, definitiv, cariera de putere maritimă, singura putere maritimă rămasă în fața masei Eurasiei este SUA. În aceste condiții, Groenlanda va juca rolul pe care-l joacă acum nesigura și (pe viitor) „islamizata” Anglie, care, la pachet cu Franța, altă putere nucleară pe viitor islamizată, va reprezenta un „pericol” pentru ...

Spre legea junglei înainte marș!

După ce am explicat pe larg de ce diversele pretexte puse în circulație nu acoperă caracterul ilegitim și neprovocat al operațiunii militare speciale întreprinse de administrația Trump în Venezuela, precum și că violarea dreptului internațional pentru atingerea unor obiective pretins morale sau securitare este inoportună, întrucât în lipsa ordinii de drept securitatea tuturor actorilor lumii – locali, regionali și globali, mici, mijlocii și mari – este pusă în pericol, ...

Doctrina Monroe de azi e doctrina Brzezinski

Se face mare caz azi de doctrina Monroe, adusă, chipurile, la zi, de președintele Trump. Analiza unei doctrine de la 1823 fără analiza urmărilor practice ale acelei doctrine (de două secole vechime, iată) este complet lipsită de sens. Doctrina Monroe din 1823 a fost îndreptată împotriva Sfintei Alianțe și a intențiilor ei de a bloca independența coloniilor Spaniei. Așadar, la 1823, SUA erau puterea progresistă îndreptată împotriva Europei tradiționale, pe care azi ...

Să limpezim câteva confuzii legate de ...

Am constatat că mulți români, mai ales dintre aceia care încă au îndoieli că în decembrie 2024 ar fi avut loc o lovitură de stat în România și încă se mai întreabă dacă persoana ciudată care ocupă fotoliul prezidențial în Palatul Cotroceni este un președinte legitim sau nu, au urmărit cu maximă atenție tot ceea ce s-a petrecut în ultimele câteva decenii în îndepărtata Venezuelă, astfel încât știu, fără urmă de îndoială, că odiosul Nicolas Maduro și ...

Venezuela a ucis SUA

În istoria relației SUA cu America Latină, ceea ce s-a întâmplat în Venezuela nu este deloc unic: în puțin mai puțin de o sută de ani, din 1898 până în 1994, guvernul SUA a intervenit cu succes pentru a schimba guvernele din America Latină de cel puțin 41 de ori în total, intervenția directă având loc în 17 din cele 41 de cazuri. Ceea ce este fără precedent, însă, este îndrăzneala, natura prpdalnică fără rușine a intervenției. Trump nu pretinde că este ...

Despre

Editoriale culturale, politice, recenzii

Postări recente

Arhivă