Articole de Cristi Pantelimon

Național-progresismul, sinteza politică AUR-USR ...

Războiul din Ucraina nu va fi urmat pur și simplu de o pace „eternă”, adică perfectă. Politic, va urma un nou război, care se va duce pentru viitorul politic al continentului, al statelor europene și, de ce nu, al lumii moderne. Din punct de vedere al tectonicii politice, acest război ucrainean este echivalentul primului război mondial, în partea sa finală, care a opus forțele democrațiilor vestice (capitaliste și imperialiste, la propriu, mai ales Franța și Anglia) celor ...

Se termină al doilea război mondial?

După reconcilierea franco-germană din anii 90 (care a avut opozanții săi) și după reconcilierea ruso-germană din aceeași perioadă, care a făcut posibilă reunificarea Germaniei, se pare că urmează acum reconcilierea ruso-americană, care încheie, practic, definitiv ecourile celui de-al doilea război mondial, așa-numitul război rece. Atâta vreme cât, după 1990, extinderea NATO spre est a continuat, pericolul confruntării ruso-americane a fost din ce în ce mai acut, ...

Corupția ucide... Slava!

Pentru cei care aveau emoții în legătură cu modul în care occidentalii îi vor „lăsa” pe ucraineni, lucrurile încep să devină hilar de clare: e aceeași rețetă de când lumea: ea se cheamă „Corupția Ucide”. O știm și noi, pe pielea noastră coruptă... Când nu are legătură cu „drepturile omului” (în general, rețeta aceasta se aplică în cazurile minorităților naționale, religioase sau sexuale - mai rar...), presiunea și strategia de cucerire sau abandon se ...

Președintele și regimul apolitic român

Episodul alegerilor din România din 2024 și 2025 se decantează, pe măsură ce trece timpul. „Regimul” din România a decis atunci să iasă din zona acțiunii politice și să intre înrtr-o zonă de neutralitate politică fără contur precis (ceea ce se prefigura încă din vremea lui Klaus Iohannis, mult diferit de figura foarte politică a lui Traian Băsescu). În teorie, „neutralizarea” politicii (Carl Schmitt) este apanajul liberalismului care importă în plan politic ...

La ce folosea „cordonul sanitar” clasic? ...

O întrebare geopolitică simplă, aparent, care primește azi un răspuns simplificator, la nivelul simțului comun: deoarece URSS-ul era în anii 1920 în plină criză de bolșevizare, se înțelege că acest cordon sanitar teoretizat după Primul Război mondial ar fi fost util pentru împiedicarea răspândirii bolșevismului în vestul Europei. Și, într-adevăr, Ungaria lui Bela Kun sau Germania de la Weimar erau atinse de „microbul” bolșevic. În această perspectivă, România ...

Despre

Editoriale culturale, politice, recenzii

Postări recente

Arhivă