China intră în jocul geopolitic din jurul Iranului

Autenticitatea declarației publice privind surprinzătoarea propunere de alianță formulată de președintele Majlisului, Mohammad Baqer Qalibaf, referitoare la un „bloc regional” construit în jurul unei axe Iran–China în Orientul Mijlociu, nu este pusă la îndoială. Qalibaf a devenit în ultimele săptămâni una dintre cele mai influente figuri de la Teheran, fiind depășit în ierarhia decizională a Iranului doar de noul Lider Suprem, Mojtaba Khamenei. Recent, Qalibaf a fost desemnat reprezentantul special al țării pentru China.

Qalibaf vorbea miercuri la Teheran, în cadrul unei întâlniri cu o delegație chineză aflată în vizită, cu doar două zile înainte de ceremonia de semnare programată pentru vineri, la Geneva, a Memorandumului de Înțelegere (MoU) dintre Iran și SUA, unde el și vicepreședintele JD Vance urmau să își reprezinte țările. (Între timp, există unele reevaluări privind necesitatea unei ceremonii oficiale de semnare la Geneva, având în vedere că documentul a fost deja semnat digital miercuri de președintele Donald Trump și președintele Masoud Pezeshkian, punând oficial capăt războiului.)

Pentru a-l cita pe Qalibaf: „Avem nevoie de blocuri [în noua situație regională și internațională aflată în formare]; afirm clar că aceste blocuri trebuie să fie create și că, într-o anumită măsură, ele au fost deja create. În orice bloc care va apărea, există două țări indispensabile și de neînlocuit în toate domeniile: China și Iranul.”

Pe scurt, nu totul merge bine în privința Memorandumului de Înțelegere. Spre deosebire de declarațiile mai degrabă neutre ale Moscovei, care a salutat acordul, agenția Xinhua a publicat miercuri o analiză explicativă care evidenția diferențele dintre Statele Unite și Iran. Xinhua comenta: „Deși acordul este considerat pe scară largă un pas important către pace, el nu rezolvă disputele fundamentale, ceea ce face ca evoluția viitoare a relațiilor dintre SUA și Iran și a situației regionale să rămână învăluită în incertitudine.”

Desigur, Beijingul are un interes profund în prevederile Memorandumului de Înțelegere care pune capăt războiului. În special, partea operațională referitoare la regimul de navigație și securitate din Strâmtoarea Hormuz privește direct interesele fundamentale ale Chinei în materie de securitate energetică. În schimb, Moscova este mai preocupată de faptul că echipa de negociere formată din Steve Witkoff și Jared Kushner își poate îndrepta acum atenția către dosarul ucrainean. Moscova insistă pentru o vizită cât mai rapidă a lui Witkoff și Kushner la Kremlin pentru o întâlnire cu președintele Vladimir Putin, care i-a transmis această solicitare lui Trump.

Cu toate acestea, presa rusă și-a exprimat deschis scepticismul cu privire la eficiența Memorandumului de Înțelegere. Cotidianul Izvestia a scris:

„Moscova a remarcat că Teheranul, Washingtonul și mediatorii au reușit, printr-un efort comun, să dezamorseze un conflict care amenința să incendieze întreaga regiune. Cu toate acestea, documentul [Memorandumul de Înțelegere] rămâne controversat, iar Israelul a declarat că nu intenționează să respecte întocmai prevederile acordului. Prin urmare, există posibilitatea ca înțelegerea să se destrame din nou. Chiar dacă Iranul și Statele Unite semnează memorandumul, drumul către un acord real va rămâne dificil... Washingtonul nu a reușit să atingă obiectivul principal al campaniei sale militare — provocarea unei schimbări de regim în Republica Islamică. Oricum ar fi, o pace imperfectă este preferabilă unui război reușit. Atât Washingtonul, cât și Teheranul înțeleg acest lucru. De aceea încearcă să stabilizeze relațiile și să ajungă la acorduri durabile, chiar dacă anumite divergențe minore persistă... Mediatorii au reușit împreună să țină sub control un conflict care amenința să cuprindă întreaga regiune. Și, deși drumul către o soluționare finală este lung și dificil, s-a făcut un prim pas în căutarea unor soluții constructive.”

Cu toate acestea, Memorandumul de Înțelegere nu va avea un impact direct asupra Rusiei. În primul rând, Moscova nu depinde de Strâmtoarea Hormuz, deși menținerea acesteia deschisă ar putea contribui la o ușoară scădere a prețului petrolului. Este adevărat că Rusia a beneficiat de creșterea prețurilor la petrol, însă un conflict prelungit în Golful Persic implică mai multe riscuri decât avantaje, atât pentru economia mondială, cât și pentru orice participant la piața globală, inclusiv Rusia.

Opinia experților de la Moscova este că nu trebuie să ne așteptăm la o scădere bruscă a prețurilor petrolului. Pe scurt, piața anticipează că închiderea Strâmtorii Hormuz rămâne o posibilitate, astfel încât acest risc va continua să fie inclus în prețul petrolului.

După actuala criză, statele din Golful Persic vor căuta și mai activ rute alternative pentru a-și reduce dependența de această arteră strategică. Arabia Saudită operează deja conducta Est–Vest către Marea Roșie, iar Abu Dhabi dispune de ruta Habshan–Fujairah către Golful Oman. Emiratele Arabe Unite accelerează construcția unei noi conducte către Fujairah pentru a-și mări exporturile ocolind Strâmtoarea Hormuz. Însă alți producători din Golf, inclusiv Kuweit, Irak, Qatar și Bahrain, rămân mult mai vulnerabili la blocajele din Hormuz.

Atât Moscova, cât și Beijingul se așteaptă la o militarizare accelerată a regiunii, deoarece țările din Golful Persic au avut ocazia să constate direct incapacitatea Statelor Unite de a le proteja împotriva atacurilor iraniene. Semnarea Memorandumului de Înțelegere nu va diminua sentimentul de urgență al statelor din regiune în ceea ce privește consolidarea apărării antiaeriene și a propriilor capacități militare. Desigur, Beijingul și Moscova, în calitate de exportatori de armament, vor încerca să obțină și ele o parte din această piață profitabilă.

Concluzia este că nici China, nici Rusia nu se așteaptă ca Memorandumul de Înțelegere să pună capăt conflictului. Mai degrabă, ele consideră că, în cel mai bun caz, cadrul creat de acest memorandum le va oferi părților implicate un răgaz temporar. Multe vor depinde de modul în care actorii principali vor folosi această perioadă de respiro: fie pentru a lucra activ la construirea unei soluții durabile, fie, dimpotrivă, pentru a se pregăti pentru o nouă rundă de escaladare.

Între timp, declarația liderilor G7 privind problemele geopolitice, emisă după summit, a dedicat o parte considerabilă evoluțiilor din Orientul Mijlociu, într-un ton oarecum tendențios, încercând totodată să armonizeze pozițiile Statelor Unite și ale celorlalți aliați din G7. Interesant este că Trump a rămas până la capătul lucrărilor obositoare ale summitului G7, care a durat două zile.

O componentă esențială a declarației G7 este acordul potrivit căruia „inițiativa multinațională, independentă și defensivă condusă de Franța și Regatul Unit poate juca un rol important în facilitarea reluării traficului maritim prin Strâmtoarea Hormuz, prin protejarea navelor comerciale, reasigurarea operatorilor de transport maritim și sprijinirea verificării eliminării tuturor minelor.”

Desigur, G7 continuă să considere Iranul o forță destabilizatoare, în timp ce, pe de altă parte, Teheranul va privi cu resentiment caracterul intruziv al E-3 (Franța, Marea Britanie și Germania). Este util să ne amintim în acest context că E-3 au contribuit la fel de mult ca Trump la dispariția JCPOA (Acordul Nuclear cu Iranul).

Pe fundalul unei situații atât de tumultuoase, nu este surprinzător că Qalibaf a lansat ideea unui „bloc regional” între Iran și China. Coincidență sau nu, ministrul chinez de externe, Wang Yi, a avut miercuri și o conversație telefonică cu omologul său iranian, Abbas Araghchi, pentru a-și exprima solidaritatea cu Iranul.

Un raport al agenției Xinhua a arătat că Wang a reafirmat faptul că „China a susținut întotdeauna revendicările rezonabile și legitime ale Iranului, precum și eforturile sale de a-și apăra propria suveranitate și securitate”. Wang a subliniat în mod special că problema navigației prin Strâmtoarea Hormuz „trebuie abordată în mod corespunzător”. El a adăugat că „China este pregătită să își consolideze comunicarea și coordonarea cu Iranul și va continua să contribuie la pacea și stabilitatea regională”.

Este remarcabil faptul că, dintre statele din Golful Persic, doar Emiratele Arabe Unite și Qatarul au fost invitate la summitul G7 — sau, poate, au acceptat invitația G7. Arabia Saudită, Kuweitul, Bahrainul și Omanul au fost absențe evidente.

Este posibil ca Wang Yi să fie destinat să joace un rol esențial de unificator în perioada de incertitudine care urmează.

https://www.indianpunchline.com/china-wades-into-the-geopolitics-of-iran/