Ludwig von Mises a fost cel mai mare economist capitalist al secolului XX alături de Milton Friedman şi a făcut parte din Şcoala Austriacă de economie. Dacă din secolul XVIII până în secolul XX, mai exact până în anii 1980, Biblia capitalismului a fost cartea “Avuţia naţiunilor” de Adam Smith, din anii 1980 Biblia capitalismului a devenit cartea “Acţiunea umană. Tratat de teorie economica” de Ludwig von Mises. Cartea a fost publicată prima dată în 1949 şi e important să ne aplecăm atenţia asupra ei deoarece lumea aşa cum arată astăzi se datorează acestei cărţi.
Cartea se vrea a fi un tratat de praxeologie şi atinge probleme acute din mai multe domenii, cum ar fi antropologia, psihologia, religia şi sociologia. Praxeologia lui Mises nu este deloc pusilanimă; economistul nu se fereşte să arate adevarata faţă a capitalismului şi din acest motiv cartea trebuie citită de orice iubitor de înţelepciune. Mises a fost un agnostic neo-darwinist. Economistul Şcolii Austriece susţine că praxeologia este apriorism combinat cu interpretarea fenomenelor istorice. Dar ce este istoria pentru Mises? Pentru Mises, “istoria nu poate fi nicicând altceva decât distorsionare a faptelor; ea nu poate fi niciodatată cu adevărat ştiinţifică, adică neutră din punct de vedere valoric şi îndreptată numai spre descoperirea adevărului” (p. 50). Deducem de aici că sistemul capitalist, ca şi cel comunist, nu se fundamentează pe experienţa istorică. În acest mod capitalismul pune un accent deosebit pe individualismul metodologic şi pe distrugerea comunităţilor. După 1990 oamenii din estul Europei au crezut că, odată scăpaţi de comunism, Biserica nu va mai fi în pericol. Dar realitatea nu stă deloc astfel. Capitalismul erodează creştinismul mult mai grav decât comunismul pentru că în comunism violenţa era la vedere şi oamenii puteau să se apere, ştiau exact care este răul, pe când în capitalism răul este ascuns şi acţionează mult mai eficient ca o forţă secularizantă. Iată ce scrie Mises despre principalul scop al capitalismului: “Nimeni nu se încumetă să nege că naţiunile, statele, municipalităţile, partidele sau comunităţile religioase sunt chestiuni reale, care determină cursul evenimentelor reale. Departe de a contesta semnificaţia unor astfel de întreguri colective, individualismul metodologic consideră că una din principalele sale sarcini este de a le analiza devenirea şi dispariţia, modificările structurale şi modelul de funcţionare” (p. 43). Mai pe scurt spus, individualismul metodologic al capitalismului are ca principal scop distrugerea creştinismului.
Acest fapt este logic dacă ne gândim că pentru Mises “ego-ul este unitatea fiinţei care acţionează. […] Strădaniile psihologiei de a dizolva ego-ul şi de a-l demasca, sub cuvânt că este o iluzie, sunt sortite eşecului” (p. 45). Dar Mises nu ştie ce scrie aici. Carl Jung nu a scris niciodată că ego-ul trebuie dizolvat, ci că trebuie limitat şi transformat. Ego-ul este important deoarece pe el ne bazăm pentru identitate, percepţie, decizie şi adaptare la mediu, dar nu este fundamental. Omul este mai mult altruist decât egoist. Capitalismul este o patologie, iar societatea capitalistă creează relaţii umane patologice pentru că principiul egoismului, al interesului personal şi al maximizării profitului nu sunt pricipiile care formează natura umană. Într-o familie nu eşti egoist, nu eşti lacom şi nu îţi urmăreşti propriul interes; dacă acţionezi în acest sens înseamnă că eşti un om bolnav şi familia ta nu va dura, se va destrăma mai devreme sau mai târziu. La fel este cu societatea capitalistă: fiind construită pe egoism, ea creează relaţii interumane bolnave şi în final va colapsa.
Omul este făcut pentru cooperare şi comunitate, nu pentru individualism şi nici pentru colectivism. Individualismul şi colectivismul sunt cele doua feţe ale aceluiaşi rău: incapacitatea de a discerne între Bine şi Rău şi negarea libertăţii metafizice a omului. Mises scrie: “Omul nu alege niciodată între virtute şi viciu, ci numai între două moduri de acţiune pe care noi le numim virtuoase sau vicioase” (p. 46). Şi mai departe el neagă libertatea metafizică a omului: “Fiecare individ este produsul unei lungi descendenţe zoologice evolutive care i-a conturat moştenirea fiziologică. Voinţa sa nu este liberă, în sensul metafizic al termenului. Ea este determinată de acest fundal şi de toate influenţele cărora el însuşi şi înaintaşii săi le-au fost supuşi” (p. 47).
Ludwig von Mises nu se opreşte aici. El face eroarea de a scrie că ideea conform căreia profiturile ar fi o consecinţă a exploatării muncitorilor este de origine marxistă. Aceeaşi eroare a făcut-o şi H. R. Patapievici într-o conferinţă ţinută la Constanţa în vara anului 2024. Dar ţin să le amintesc acestor doi capitalişti că nu Marx a fost primul care a enunţat această idee, ci Adam Smith, părintele capitalismului industrial. În “Avuţia naţiunilor” Adam Smith scrie că omul de afaceri capitalist urmăreşte în primul rând să ofere salarii cât mai mici muncitorilor pentru ca el să facă profit cât mai mare.
Dar ce scrie Mises despre societate? El scrie că producţia, egoismul şi interesul personal creează societatea şi neagă faptul că societatea s-a născut din adâncimile insondabile ale sufletului, din iubire şi din altruism. Pentru Mises omul este un robot. Dar neuroştiinţele din ultimii 30 de ani îl contrazic pe economist; astfel, creierul e construit biologic pentru cooperare şi omul de Neanderthal a dispărut tocmai pentru că era anti-social şi nu trăia decât în grupuri mici de 40-50 de persoane, pe când Homo Sapiens călătorea şi sute de kilometri pentru a-şi face prieteni noi.
Mises, ca şi Marx, refuză religiei dreptul de interveni în treburile sociale şi politice. Acest fapt Mises îl catalogheaza drept “teocraţie”. El vrea un creştinism castrat şi domesticit, epurat de virtuţile sale sociale.
Capitalismul “este sistemul social de diviziune a muncii bazat pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie”, scrie Mises. Dar aici el comite o eroare de limbaj căci nu capitalismul susţine proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie, ci distributismul. O altă eroare de limbaj a lui Mises este cea în care afirmă că “inegalitatea veniturilor şi a avuţiilor este o caracteristică esenţială a economiei de piaţă” (p. 866). Desigur că nimeni nu vrea egalitate perfectă a avuţiilor pe care le posedă oamenii, dar nu se poate trăi nici în actuala societate capitalistă şi plutocratică în care 8 dintre cei mai mari miliardari ai lumii deţin peste 50% din bogăţiile planetei. Efectul egoismului din cadrul sistemului bazat pe inegalitate, scrie Mises, îl îmboldeşte pe om să investească întotdeauna economiile sale, dar acest raţionament este eronat deoarece niciun milionar şi niciun miliardar al planetei nu creează locuri de muncă direct proporţional cu averile pe care le au.
În niciun caz capitalismul nu a ameliorat nivelul de trai. În secolul al XVIII-lea sărăcia, mizeria şi umilinţa din Anglia Revoluţiei Industriale erau mai mari decât în Evul Mediu, iar în secolul XX doar între 1950 şi 1980 capitalismul a creat bunăstare. Din 1980 până în prezent capitalismul lui Mises creează sărăcie nemăsurată şi îmbogăţire a plutocraţiei.
Capitalismul este azi la răscruce. El şi-a atins limitele antropologice, psihologice şi economice. Nu mai poate continua, iar la următoarea criză îşi va da sfârşitul. Capitalismul a distrus creştinismul, statul naţional, societatea şi persoana umană. Conform unui raport al Morgan Stanley, până în 2030, 45% din femeile cu vârste între 25 şi 44 de ani din Statele Unite ale Americii vor fi singure şi fără copii. Avem nevoie de un nou sistem economic dincolo de capitalism şi comunism, iar acest nou sistem economic este distributismul, un sistem economic construit nu pe ego, nu pe profit şi nu pe individ, ci pe altruism, pe iubire şi pe persoană. Este diferenţă între individ şi persoană; individul este singuratic şi egoist, pe când persoana este un concept creştin construit pe iubire şi pe relaţii sănătoase cu semenii.
