Ȋntâmplari care nu sunt… kosher

În 2009, BOR a organizat anul omagial al Sf.Apostol Pavel, deloc îndrăgit de urmaşii urmaşilor urmaşilor evreilor care i-au cerut lui Pilat: “Răstigneşte-L, răstigneşte-L!” Când erau în toi festivităţile specifice Bisericii, dedicate Sf.Apostol Pavel, într-unul din cele două cimitire evreieşti din Bucureşti ( ashkenaz şi sefard), au fost dărâmate câteva monumente funerare, prezentate şi de televiziuni. Membri din conducerea  comunităţii evreieşti, au cerut autorităţilor, respectiv guvernului Boc 1, preşedintelui Băsescu, să ia măsuri pentru oprirea recrudescenţei antisemite în România! Poliţia a făcut cercetări (dacă a făcut) din care a rezultat că nişte copii ( antisemiţi?!) au intrat în cimitir, în lipsa paznicului…Nimeni nu i-a văzut la vreo televiziune, nici pe copii, nici pe părinţii acestora… Totul s-a încheiat în coadă de peşte… a rămas doar vânzoleala mediatică privind pericolul antisemitismului în România!
În aprilie 2017, când Ambasada Israelului organiza comemorări ale holocaustului, tot nişte copii (!), potrivit ştirilor de la televiziuni, au intrat în cimitirul evreiesc sefard din Sos. Giurgiului şi au vandalizat zece morminte… Nimeni nu i-a văzut la vreo televiziune, nici pe copii, nici pe părinţii acestora… Totul s-a încheiat în coadă de peşte… a rămas doar vânzoleala mediatică privind pericolul antisemitismului în România!  (https://www.jewishfed.ro/index.php/actualitate-fcer/1883-24-aprilie-2017-comunicat-de-presa-monumente-vandalizate-la-cimitirul-evreiesc-din-soseaua-giurgiului )
Adevărul este că românii, având multe alte griji ale zilei pe cap, sunt foarte, foarte anemici la acţiuni antisemite. Doar intelectuali corecţi politic, scriu eseuri despre Corneliu Zelea Codreanu, despre legionarism, despre mişcări ortodoxiste (?) prin mănăstiri (?!)… Se foloseşte frecvent cuvântul “ortodoxist” care rimează cu “ nazist” , “ fascist”, “legionarist”, “ terorist”… O insinuare mişelească cum  că tot ce este “ ortodoxist” este sau s-ar putea sa fie “ nazist”, “fascist”, „legionarist”, „terorist” etc.  Gloanţe trase spre BOR, ai căror ierarhi, probabil speriaţi, amână sau refuză sau fac urechea toacă la cereri de canonizare a unor preoţi de mir, ieromonahi, pe motiv că au fost legionari sau au simpatizat cu legionarii, deşi n-au fost nici tâlhari şi nici criminali. Cred că nici nu mai este cazul. Miile de credincioşi, care-i caută pe acolo pe unde se odihnesc, i-au canonizat şi-i prăznuiesc deja de facto ca sfinţi, ca mărturisitori ai lui Hristos, nu ca legionari. Tâlharul cel bun de pe cruce, care a fost toată viaţa un… legionar al tâlhăriilor si crimelor, n-ar trebui, oare, scos din Rai?    
O posibilă şi plauzibilă explicaţie a acţiunilor  sub „steag fals”, cu copii, şi a implicării unor intelectuali în promovarea imaginii unei Românii antisemite o găsim aici: http://www.ziare.com/articole/despagubiri+holocaust  
Recunoştinţa este o floare rară. Nu se mai aminteşte de eşecul Conferinţei de la Evian/Franţa, 6-15 iulie 1938, când numai trei ţări, Costa Rica, Rep. Dominicană şi România (site-ul Wikipedia omite să menţioneze România https://en.wikipedia.org/wiki/%C3%89vian_Conference , aliată de nevoie cu Hitler)) s-au arătat dispuse să-i ajute pe evrei.
O pagină din istoria lumii, care istorie, pentru România este prezentată ca nefiind… kosher.
Pentru mai multe detalii despre contribuţia României la salvarea evreilor a se vedea şi articolul „Istorie netrucată – Falsificatorii istoriei româneşti” de Mihai Sultana Vicol în “Flacăra lui Păunescu”, nr.14 (792) din 28 aprilie –  4 mai 2017.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

hehey