Arhiva autorului: Paul Ghiţiu

Un nou partid (IV): Modelul

Am alergat cale de trei episoade pentru a vorbi despre nişte lucruri pe care, de altfel, le ştim cu toţii şi le-au scris alţii cu mult mai multe informaţii, cu mult mai mult talent şi cu mult mai multă inteligenţă. Şi atunci de ce am mai făcut-o? Pentru a găsi un răspuns la nişte întrebări pe care mulţi şi le pun: Ce e de făcut? Ce mai poate fi făcut? Cum? După care model? Cu cine?

Un nou partid (I)

Sunt implicat în construcţia unui nou partid, dar nu despre el vreau să vorbesc acum. Textul, pe care vi-l voi supune atenţiei, cale de mai multe episoade, nu are nimic a face cu activitatea organizatorică şi nu reprezintă documentele programatice ale acestuia, fiind anterior acestora şi independent de ele.

Este, în primul rând, un punct de vedere asupra lumii în care ne mişcăm, începând cu România.

Dispariţia PDL, un act de dreptate politică şi o şansă pentru viitor

În 23 martie va avea loc Convenţia naţională Extraordinară a PDL. Care, aproape sigur, va fi ultima în actuala componenţă. Adică, va marca sfârşitul acestui partid, o construcţie mincinoasă, modelată şi amplasată într-un fals (adică, prefabricat) peisaj politic care se presupune că oferă alegătorului, conform ştiinţei politice (inventată la rândul ei pentru a ne îndepărta de firesc şi a ne împuia capul cu artificial) întreaga gamă de oferte doctrinare moderne: stânga, centru, dreapta.

România, ţiganilor; Transilvania, ungurilor, Moldova, rușilor, Siberia, românilor

Ţiganii, ungurii, LGBT-ul, ruşii, dictatul de la Bruxelles, Eurasia etc.

Cum internetul poartă multe, el îmi aduce – şi nu numai mie – tot felul de analize- apeluri-previziuni-dezvăluiri-secrete, destinate să ne informeze, conştientizeze, deruteze şi manipuleze, să ne îndemne să acţionăm pentru ceva sau împotriva a ceva. Ce e adevărat şi ce nu e, ce se susţine şi ce nu?

hehey