Când poți pune la punct America?

Atunci când, după ce le-ai dat tot ce vor, nu mai au ce să-ți ia.

După ce le-am dat americanilor mână liberă prin Chevron cu gazele de șist, le-am plătit jaful făcut de Bechtel, nu prea mai au ce să ne ia. Sufletul nu au cum, pentru că SUA nu dă semne că ar mai (re)cunoaște noțiunea, spre deosebire de geopoliticile mult mai insidioase ale Mitteleuropei, respectiv ale Rusiei. Dacă Viena și Budapesta au sucit mințile celor care „se simt transilvăneni” și, treacă de la ei, „abia apoi români”, alții le spun cu folos celor școliți dincolo de Tisa (unii pe la CEU) că revenirea Basarabiei ciuntite la România e o chestiune aritmetică eronată, că merele (moldovenii) nu se adună cu perele (românii) și, chiar dacă s-ar aduna, ar avea costuri, ca și când sufletul colectiv ar fi o adunătură de astfel de „fapte”.

 

Mesajul de „independență”

Dar să revenim. Iaca ce e în presă:
«Premierul Victor Ponta a criticat joi Ambasada SUA după reacția avută de aceasta la modificările aduse Codului Penal. Ponta consideră că reacția Ambasadei SUA în acest scandal a fost "total greșită", spunând că o să le comunice asta.

"Am văzut declarații de principiu. Nu cred că vreo ambasadă europeană contestă dreptul Parlamentului de a legifera, pentru că și în țara lor e la fel. Singura reacție care cred că a fost total greșită pentru că nu se referea la realitate a fost a Ambasadei SUA, care vorbea despre investițiile americane. Din câte știu eu, Chevronul investește în România sau poate să plece din România dacă nu se aplică legea și dacă nu reușim să arătăm că putem să protejăm proprietatea privată. Nu mi-a zis nimeni vreodată de la Chevron cum e cu parlamentarii. De fiecare dată mi-au spus că dacă proprietatea privată poate fi apărată – mesajul meu public și activitatea MAI le cunoașteți – și aici cred că a fost o greșeală și o să transmit acest lucru", a declarat premierul.

Ambasada SUA a criticat miercuri modificările aduse marţi Codului Penal de către deputați.
"Amendamentele la Codul Penal adoptate ieri (marţi, n.r.) în Camera Deputaţilor ar reprezenta un pas înapoi pentru România. Este foarte descurajant că aceste modificări au fost adoptate fără nicio consultare, nicio dezbatere şi nicio ocazie pentru ca reprezentanţii autorităţii judecătoreşti sau membrii societăţii civile să se pronunţe în legătură cu amendamentele propuse", se arăta într-un comunica al Ambasadei SUA la Bucureşti, citat de Mediafax.

Potrivit Ambasadei, acţiunea Parlamentului "este un semnal descurajator pentru investitori, care va afecta negativ economia României".» (Cotidianul, 12 dec. 2013)

 

Pungeștii și mutațiile statului din România

De fapt, Ponta știe prea bine ce spune. Cazul Pungești este simptomatic pentru mutația pe care a suferit-o statul din România în ordinea sistemului mondial: o țară europeană, membră a UE, își pune forțele de ordine în slujba unei companii americane, bătându-și cu cruzime cetățenii pe care ar trebui să-i protejeze, prin Constituție și jurământul militar. Ba chiar numește zona de interes pentru firma străină zonă specială de siguranță (Mediafax, 8 dec. 2013), substituind interesul național cu interesul particular străin și izolând câteva sate de restul țării, dându-le cu sila Chevron. România devine, astfel, o cvasidictatură periferială, la fel ca țările Americii Latine din anii 1950. De fapt, până azi: în august poliția argentiniană a dispersat cu forța populația care manifesta împotriva fracturării hidraulice (Gândul, 8 dec. 2013)

Pungeștii au mai reușit să compromită încă un palier al statului: dreptul acestuia de a utiliza forța pentru a restabili autoritatea. Nu doar jandarmeria a ieșit șifonată pentru mult timp, dar chiar și suveranitatea statului, care se traduce prin dreptul de ultimă instanță al acestuia de a folosi forța. 

Preocuparea puterii pentru „protejarea proprietății private” – vs. interesul național se va accentua odată cu scoaterea la reformă a României prin baronizarea lui Dragnea. Din simplul motiv că baronul – înavuțitul care nu are perspectiva României întregi, va considera tarlaua peste care va domni monetizabilă la nivelul absolut, invers proporțional cu ideea lui mititică de România. Dacă acum cetățenii care susțin interesul public local sunt exmatriculați din propriul sat pentru a face loc interesului particular din străinătate, cum o fi când baronul va deveni stăpânul „regiunii europene” respective?Pungeștii arată că cetățeanul român a dispărut din discursul politic, și aceasta este cea mai cumplită realizare a acestui guvern, după reforma prin baronizare, care arată că România ca stat național a încetat să mai existe ca practică în mentalul administrației politice, marcând reversul unei jumătăți de mileniu de istorie (mai înainte de Mihai Viteazul domnitorii au avut în vedere unificarea celor trei țări românești). Nu e de mirare că mari puteri susțin astfel de proiecte. Pentru portavocea politicii Germaniei în lume, Deutsche Welle, statul român „centralizat” (deja a fi unitar și național înseamnă „centralizat”, adică ceva nepotrivit, „nostalgic”) face parte din bagajul ideologic al… socialismului (Deutsche Welle, 21 nov. 2013)! Ăștia nu au răbdare. E adevărat, Germania are în proiect demantelarea României ca stat unitar încă din anii 1930 prin… regionalizare (vezi Golopenția aici – „Regionalizarea. Trimiterile național-socialiste”, din 19 ian. 2013). Mai aveți de așteptat, băieți, până când reforma Funeriu va șterge complet din mentalul populației ideea de Românie întreagă. Nu prea mult, dar mai aveți ceva de stat.

În final

România, anexă colonială a SUA prin Chevron, cu bâtele jandarmilor români. Este o premieră absolută. Mă uitam pe Diplomația lui Kissinger că în Asia de SE, în timpul războaielor din Coreea și Vietnam, americanii aveau ca miză construcția unei „națiuni civile”, care să facă față expansiunii comunismului. Era motivul pentru care SUA tolerau, ba chiar încurajau asasinatele și tot felul de alte practici nedemocratice. Astăzi, pragmatismul ideologiei neocolonialiste a progresat: s-a debarasat de orice interes colectiv, fie el și demagogic. Națiunea este bun de consum al capitalismului, nu aliat al său. Țăranul este iar la mâna bâtei. Ca și țara. 

 

Post Scriptum

Să nu ne supărăm prea tare. Băncile, fondurile de investiții, „traderii”,  și-au făcut de cap cu instrumentele derivate, având aceeași „materie primă”: țara și cetățenii săi. Acum e rândul „petroliștilor”. La noi încă nici nu a început. Aflăm că, în Texas, febra gazelor de șist trece mareic peste orice, prin curțile bisericilor, campusurile universităților, locuri de agrement: 
„In north Texas, where Kronvall lives, the number of new oil and gas wells has gone up by nearly 800% since 2000. It's impossible to drive for any length of time without seeing the signs, even after the rigs have moved on elsewhere: the empty squares of flattened earth, the arrays of condensate tanks, the compressor stations and pipelines, and large open pits of waste water. Virtually no site is off limits. Energy companies have fracked wells on church property, school grounds and in gated developments. Last November, an oil company put a well on the campus of the University of North Texas in nearby Denton, right next to the tennis courts and across the road from the main sports stadium and a stand of giant wind turbines. In Texas, as in much of America, property owners do not always own the "mineral rights" – the rights to underground resources – so typically have limited say over how they are developed.” (The Guardian, 14 dec. 2013)

Cucerirea Vestului sălbatic a trimis populațiile indigene (pe „indieni”) în rezervații. Noua revoluție energetică trimite în rezervație o bună parte din ce consideră omul modern a fi „civilizație”. În numele „progresului energetic” societatea se sălbăticește. 

Cotidianul, 12 decembrie 2013, „România, această colonie … Ponta critică Ambasada SUA”, http://www.cotidianul.ro/ponta-critica-ambasada-sua-228229/
Deutsche Welle, 21 nov. 2013, „România. Modernizare sau de-modernizare? Argumentele în favoarea menţinerii organizării centralizate a statului sunt scoase toate din arsenalul mai larg al socialismului. De la nostalgici la vizionari, militanţii stângii se opun descentralizării.”, de Horațiu Pepine,http://www.dw.de/modernizare-sau-de-
modernizare/a-17241712
Desmoblog.com, „Welcome to Gasland: Denton, Texas Residents Face Fracking Impacts From EagleRidge Energy”http://www.desmogblog.com/2013/12/04/welcome-gasland-denton-texas
Gândul, 8 dec. 2013, „Pungeşti, Argentina, Nigeria” http://www.gandul.info/puterea-gandului/pungesti-argentina-nigeria-11748587
The Guardian, 14 dec. 2013, „Fracking hell: what it's really like to live next to a shale gas well
Nausea, headaches and nosebleeds, invasive chemical smells, constant drilling, slumping property prices – welcome to Ponder, Texas, where fracking has overtaken the town. With the chancellor last week announcing tax breaks for drilling companies, could the UK be facing the same fate?”,http://www.theguardian.com/environment/2013/dec/14/fracking-hell-live-next-shale-gas-well-texas-us
Mediafax, 8 dec. 2013, „Poliția Vaslui a constituit „zonă specială de siguranță” în localitățile Siliștea și Pungești”, http://www.mediafax.ro/social/politia-vaslui-a-constituit-zona-speciala-de-siguranta-in-localitatile-silistea-si-pungesti-11748691
Starea Națiunii, 8 dec. 2013, „Noblețea versus restul”,  http://stareanatiunii.com/nobletea-versus-restul.html, vezi contrast cu articole gen „Republica Pungeşti. Împinge o babă şi zi-i: de ce te grăbeşti?” de Luca Popescu, în Gândul, 8 dec. 2013, http://www.gandul.info/puterea-gandului/republica-pungesti-impinge-o-baba-si-zi-i-de-ce-te-grabesti-11748519)

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

hehey