Primii creștini nu au fost persecutați de Imperiul roman pentru că s-ar fi împotrivit „căsătoriilor homosexuale” (o idee absurdă spre ridicolă pentru orice civilizație clasică, inclusiv cea păgână epicuristo-stoică), ci din motive politice, pentru că biserica (ekklesia) a fost, de la bun început, un concept socialist-comunitar incompatibil cu civismul pre-burghez al lumii latine precreștine. Este aberant, chiar caraghios, să ni-i imaginăm pe nepoții lui Cicero, care aveau mii de zei și nu „credeau” (în sens creștin modern) în nici unul, persecutând creștinismul primitiv din motive „teologice”. Creștinii erau și sunt dușmanii Imperiului (ai oricărui imperiu) pentru că nu puteau accepta zeificarea lui Cezar (o noțiune care, exprimată în limba de lemn actuală, ar suna aproximativ ca: un strong comitment către valorile euro-atlantice, sau către „lumea liberă”), și pentru că se opuneau sclavagismului, care era baza economică a Imperiului, așa cum salariatul alienat din capitalismul postmodern rămâne baza economică a imperiilor de azi – printre care, într-adevăr, se numără probabil și noul imperiu rusesc, dar imperiul care, de 25 de ani, nimicește poporul român și baza lui existențială pe plan ecologic, economic și cultural nu este cel rusesc, ci cel occidental.
Prin urmare, felul de „creștinism” pietist-apolitic, ba chiar „de dreapta”, auto-considerându-se compatibil cu exploatarea omului de către om, pe care unii șmecheri (printre care găsim, din păcate, și fețe bisericești, și monahi) îl propovăduiesc de o vreme în România, nu este altceva decât o flegmă în chipul dumnezeiesc al lui Hristos, și în obrazul sfinților martiri. După 150 de ani de uzurpare filetistă a crezului în slujba agendei naționalist-masonice, și mai ales după 25 de ani în care partidele „de dreapta” au renunțat și la simularea creștinismului când vine vorba de a-i ocroti pe cei umili și săraci de lăcomia și de violența celor avuți, să te trezești mare creștin politic pe Facebook și Aavaz pentru a proteja căsătoria civilă (care nu reprezintă, n-a reprezentat niciodată, și nici nu are cum să reprezinte o taină a Bisericii) de primejdia artificială a „căsătoriilor gay”, este, în cel mai bun caz, o dovadă de superficialitate teologică absolută, de amatorism păcătos în cele sfinte – în cel mai rău caz: o nouă uzurpare a numelui lui Hristos.
Eu, unul, rămân uimit și șocat de reacțiile – clar majoritare – celor care consideră drept „contradictorie” declarația lui L. Dragnea împotriva agendei LGBT din România. Lăsăm deoparte problema sincerității, în legătură cu care la politicieni, întrebarea este oricum de multe ori mai ridicolă decât orice răspuns i se poate aduce. Ideea că ar exista vreo contradicție între un program socialist pe planul socio-economic și un program tradiționalist pe planul moral-cultural arată doar idioțenia celor care o expun, și dominația totală a discursului neo-bolșevic troțchist („de stânga” și „de dreapta”: prin dealerul G.M. Tamás pentru unii, prin colegul lui șoroșist V. Tismăneanu pentru ceilalți) în dezbaterea publică românească. Fiindcă tradiția este comunitară, și comunitatea adevărată nu poate fi altceva decât tradițională. Din aceleași motive, nu există nici o contradicție – chiar dimpotrivă – în atitudinea proconsulului fanariot Iohannis, ultimul dintr-o lungă serie de călăi privatizatori, adulator al „pieței libere” (adică a „împărăției lumii” – despre care orice creștin știe foarte bine cui aparține), când susține și formele morale și sexuale ale individualismului/liberalismului extrem. Prin ultimele sale declarații – indiferent dacă ele arată vreo convingere „profundă” sau doar o ipostază penibilă a oportunismului electoral de ultimă oră – L. Dragnea, dimpotrivă, ne-a arătat icoana Sfântului Gheorghe: arhetipul unui Basileos creștin, în război constant și total împotriva oricărei forme de liberalism – fiindcă doar cei orbi și surzi pot da credință conceptului sofistic după care ar exista două feluri de liberalism, adică două feluri de satanism: „mâna invizibilă” a diavolului-piață în cele economice, și „libera alegere” individuală în cele morale). Ce fel de creștini sunteți, care ironizați și înjurați în fața icoanei, sub pretextul că vă este arătată de un (presupus) păcătos?
În România în care NATO își plimbă nestingherit rachetele nucleare, în care vreun nebun în perfectă simbioză cu discursul „tehnocrat”neo-hitlerist despre „suboamenii puturoși care nu merită să trăiască” dă foc ființelor umane, născute după chipul lui Dumnezeu, un „antropolog” – atât de „dușmănit” cu mafia post-decembristă, încât, nu demult, mafia respectivă a vrut să-l treacă pe listele ei la o alegere municipală – ne oferă ultima diversiune din lungul șir de șmenozeli cu luatul înapoi de țară (evitând însă grijuliu orice declarație despre loialitatea sa față de cei care, efectiv, o fură, și anume: UE și NATO). În absența vreunui program adevărat de recucerire a suveranității populare călcate în picioare de Imperiul Occidental, acest „revoluționar decembrist”, repetând tocmai erorile lui Ceaușescu, extrage capital politic din anatemizarea minorităților: activând, deocamdată, simbolic de ieftin, împotriva pseudo-minorității „LGBT” (care, în România, există mai ales în creierul drogat al câtorva bursieri CEU activând la Critic Atac pe bani „europeni”), mâine, probabil, cu consecințe cu mult mai funeste, împotriva minorităților naționale și a vecinilor maghiari și sârbi, care nu par a avea multă tandrețe pentru „căsătoria gay”, dar au restanțe importante la fidelitatea geostrategică față de păpușarii care abia au scos pe piață noile lor produse de opoziție cooptată: Partidul România Unită (unită pentru NATO, unită împotriva poporului, împotriva lui Hristos) și Alianța Noastră (a se înțelege: alianța LOR, a celor uniți de 25 de ani pentru a vă fraieri).
Doamne miluiește!
„… căsătoria civilă (care nu reprezintă, n-a reprezentat niciodată, și nici nu are cum să reprezinte o taină a Bisericii) de primejdia artificială a „căsătoriilor gay”, este, în cel mai bun caz, o dovadă de superficialitate teologică absolută, de amatorism păcătos în cele sfinte – în cel mai rău caz: o nouă uzurpare a numelui lui Hristos ”
Fie exprimarea lasă de dorit și nu te-ai făcut înțeles, fie nu prea înțelegi unele fenomene în perspectivă. Dacă vor fi căsătorii civile (poate chiar și numai parteneriate civile) LGBT, este ușor de înțeles că următoarea chestiune pe care o vor forța vor fi adopțiile de copii. Aici se vede vreo problemă sau este tot o „primejdie artificială”?