Probabil pentru a-i da o contralovitură fostului preşedinte Ion Iliescu, cel care – mister de tip medieval – după ce l-a umilit pe fostul rege Mihai, întâmpinându-l la intrarea în ţară cu scutieri, mascaţi şi motorizate, a sfârşit prin a-i reda palate şi proprietăţi la care acesta nici nu visase, dl Traian Băsescu, ajuns, la rându-i, preşedinte al României, s-a implicat într-o la fel de misterioasă cabală monarhică. Nu, nu-i vorba de parangheliile şi bairamurile regilor ţigani, la care fostul corsar ceauşist participă cu frenezie, ci de reactivarea unei ramuri Hohenzollern, lansată, după lungi şi complicate procese în străinătate, într-o campanie de împărţire a comorilor din România ale coroanei.
Dar să lăsăm istoria să-şi desluşească înţelesurile.
Totul porneşte de la romanul picaresc reprezentat de viaţa lui Carol al II-lea. În tinereţea sa frustrată, fiul regelui Ferdinand şi al reginei Maria, cunoscut – după excluderea din nomenclatorul Casei Regale şi-a renunţării, în 1925, la statutul de prinţ moştenitor şi sub numele de Carol Caraiman – pune pe jar atât tronul cât şi clasa politică românească. Ce se întâmplase până atunci? Deşi România e încă în război, pe data de 31 august 1918, prinţul, care ar fi trebuit să guste apoi roadele nesperatei victorii, fuge la Odesa unde se căsătoreşte, în secret, cu tânăra Zizi Lambrino. Fusese un adolescent-problemă, dat în grija unui institutor străin homosexual, dar şi-un tânăr-problemă, mai ales prin obsesiile sale sexuale. Pasiunea sa pentru Elena Filitti este potolită de părinţi prin exilarea acesteia. Dar cu Zizi Lambrino, de stirpe fanariotă, lucrurile se complică mult. Ajutat de ofiţerul Serdici de Gologardo, prinţul trece fraudulos graniţa, ajunge, cum spuneam, la Odesa, unde are loc o scurtă şi secretă ceremonie, despre care familia regală află întâmplător, dintr-o telegramă de presă. Este urmărit de însuşi regele Ferdinand ca-n filme, cu o garnitură a trenului regal. (De altfel, despre viaţa scandaloasă a prinţului şi-apoi a regelui, Barbara Cartland scrie o carte de mare succes, iar un studio cinematografic american intenţionează să toarne un film.) Convins să se dea prins, prinţul este încarcerat la Mănăstirea Horaiţa, din Munţii Neamţului, şi presat să divorţeze. Eliberat mai devreme, pe 11 noiembrie 1918, de Ziua Armistiţiului, poate fi văzut la Iaşi, în uniformă de paradă, în fruntea unui eroic batalion. Regina Maria speră să-l trimită spre Budapesta, comandant al unei unităţi militare, pentru înăbuşirea insurgenţei lui Bela Kun. Dar prinţul refuză, pe 10 august 1919 renunţând formal şi la tron. În iunie 1920, Ioana Lambrino îl aduce pe lume pe Carol Mircea, dar principele se împăcase cu ideea divorţului. Ca totul să fie uitat – neglijarea scandaloasă a îndatoririlor morale faţă de ţara aflată în primejdie, dezertarea, căsătoria morganatică, renunţarea la tron – lui Carol i se aranjează o destul de lungă călătorie în jurul lumii, începând cu 21 februarie 1920, însoţit de un grup care să-i ţină de urât şi să-l supravegheze discret. Are 27 de ani şi prin aventurile sale în India, Ceylon, Birmania, China, Japonia, Hawai, fostul prinţ Carol se poate considera un precursor al turismului sexual practicat în prezent de europeni.
Să ne oprim însă la Carol Mircea, întrucât venirea sa pe lume reverberează şi azi, învrăjbind din nou coroana, creând evenimente de suspans şi misterioase implicări. A trăit ca o frunză în vânt, expulzat de propriul lui tată, fiind, la rându-i tatăl lui Paul Philippe de Hohenzollern din căsnicia cu prima soţie, Helene Negavitzine. (Dintr-o alta, cu Jeanne Williams, se va naşte, în 1961, Ion Nicolas George Alexandu.) Deşi Curtea Supremă anulase, în 1919, căsătoria morganatică a prinţului Carol, ulterior Carol al II-ea, fiul lui Carol Mircea, Paul de România (nici mai mult nici mai puţin) contestă temeiul respectivei hotărâri în interminabile procese prin Portugalia şi Franţa şi Anglia, obţinând, în final, recunoaşterea, pentru tatăl său, de întâiul fiu al lui Carol al II-lea. Victoria decisivă vine însă la 14 februarie 2012 când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de la Bucureşti recunoaşte sentinţa, din 1955, de la Lisabona, atribuindu-i lui Paul calitatea de moştenitor al lui Carol al II-lea. Se căsătorise, în 1995, cu Lia Georgia Triff. Hotărârea din 2012 era însă cu totul previzibilă, aşa că moştenitorul tronului (şi-al averilor!) trebuia să aibă, la rându-i, un moştenitor. Acesta, Carol Ferdinand, vine pe lume (vai, ce lume gălăgioasă şi plină de cancanuri) la 11 ianuarie 2010, cu ceva timp înainte ca Înalta Curte să-i ateste calitatea de Prinţ. Prinţ moştenitor?! Desigur, el n-avea cum să ştie, dar probabil va afla, că a fost dorit cam în grabă, tatăl, un bătrânel încă verde, şi mama, la chip mai degrabă bunicuţă, apelând la minunile geneticii, concepându-l in vitro, adică în eprubetă. N-avea cum să ştie, dar va afla, cu siguranţă, că a fost botezat în legea strămoşească (ortodoxă, nu lutherană), năşit care va să zică de Preşedintele României, Traian Băsescu, şi de Maria, soţia acestuia.
În tot acest timp, la reşedinţa regală a lui Mihai I-ul e forfotă de avocaţi care promit că vor aduce lucrurile pe făgaşul normal. Doar unul e mai sceptic, şoptind că hotărârea Înaltei Curţi a fost dictată de Naşul Traian Băsescu, momit cu daruri regeşti.
