Mesaje din Sirius (XXVII) Stafiile multicolore din expertizele sociologice

Propoziţia lui Paul Ghiţiu „Comunismul este în ofensivă pe plan mondial” poate produce frisoane (deşi nu asta e intenţia autorului), ea amintind de o alta, încă celebră, „O stafie umblă prin Europa – stafia comunismului”, din Manifestul… lui Marx şi Engels. Va să zică la exact 166 de ani după publicarea la Londra a cărţii de numai 23 de pagini, care va pecetlui destinul tenebros al Europei şi-apoi al lumii, ne aflăm din nou în pericol iminent, stafii de tot felul brăzdând imaginarul filosofilor istoriei. Semnele apariţiei acestor entităţi cu zurgălăi la picioare ar fi, iată, în logica lui Paul Ghiţiu, restrângerea libertăţilor, punerea cu botul pe labe a opoziţiei, tabuurile din political correctness, înghesuirea conştiinţelor libere în propria inutilitate şi multe alte restrângeri care fac din liberul arbitru o aspiraţie lipsită de nutriment. Bine, dar acesta nu-i comunismul care să-ţi îngheţe măduva sângele în vine, ci societatea pe care ne-am dorit-o cu ardoare. E societatea imperfectă pe care trebuie s-o acceptăm necondiţionat întrucât, horribile dictu, o alta mai bună nu-i posibilă. Trebuie să mă despart de demersul prietenului Paul Ghiţiu, din Ceauşescu reloaded, mai ales în aplicaţia despre reversibilitatea comunismului în România, în care argumentul irefutabil este acela că „românii (din ţară, evident) consideră, în proporţie de 45 la sută că comunismul era un lucru bun şi, în proporţie de 47,5 la sută că Ceauşescu a jucat un rol pozitiv în istoria României”. Dacă ar fi să ne întoarcem la aproape uitatul structuralism lingvistic, minoritatea de 45 la sută pare a avea, măcar în parte, dreptate, comunismul fiind bun doar ca lucru, nu şi ca fenomen. Cât despre rolul istoric aşa-zis pozitiv, acesta este atestat de caleaşca reginei Angliei, de Ford-ul neciuruit la Dallas al preşedinţilor americani, de caii cu valtrapi ai dinastiilor europene, de binecuvântarea Papei, de grămada de titluri adunate în debaraua aşa-zisului palat de la Snagov, dar mai ales de titlul de „rebel al Estului”, atribuit lui Dracula de Vestul iresponsabil în detestabilul său pragmatism.

            Probabil însă că mulţi văd încă în comunismul efectiv al Europei de Est ceea ce vedea şi domnul Ion Iliescu în timpul zaverei din 1989: „întinarea idealurilor”. Dar, în ciuda aparenţelor, istoria nu se joacă de-a v-aţi ascunselea cu propria ei memorie, întrucât celor doi groştei buhăiţi de bere care lansau celebrul Manifest al Partidului Comunist nici prin gând nu le trecea, în 1848, că stafia ar putea fi altceva decât o metaforă de sorginte sindicală într-o Europă de sălbatic progres industrial. Probabil că, atunci, ei vedeau Europa de Est doar ca pe o îndepărtată staţie de poştă la care comunismul va ajunge într-un târziu sau nu va ajunge deloc. Creuzetul în care erau încă vii fantasmele hunilor, tătarilor, mongolilor, slavilor aduşi cu biciul spre Europa dar rămaşi în misticismul ortodoxiei altoit pe practici şamanice, nu putea să încapă şi revolta sclavilor maşinismului. Probabil că, într-adevăr, ei s-ar fi desolidarizat de idealul terfelit prin Lenin, Mao, Pol Pot şi-ai lui khmeri roşii, Ceauşescu şi, de ce nu, Honecker. Bănuind, în 1923 sau 1924, cam cum stau lucrurile cu bolşevismul, Giovani Papini încearcă să ajungă la Lenin înainte ca acesta să se mute în mausoleul din centrul Moscovei. Sinceritatea muribundului e demnă de romanele de mistere: „Străinii şi imbecilii presupun că s-a creat ceva nou. Eroare de burghezi orbi. Bolşevicii n-au făcut altceva decât să adopte, dezvoltându-l, regimul instaurat de ţari şi care e singurul potrivit cu poporul rus. Nu se pot guverna o sută de milioane de brute fără băţ, fără spioni, fără poliţie secretă, fără teroare şi spânzurători, fără tribunale militare, muncă silnică şi torturi. Noi am schimbat numai clasa care îşi baza guvernarea  pe acest sistem”. Şi, în aceeaşi notă: „Bolşevismul reprezintă un război triplu: al barbarilor ştiinţei împotriva intelectualilor corupţi, al Orientului împotriva Occidentului şi al oraşului împotriva satului”. Nimeni nu poate garanta că, în memoriile sale, Giovani Papini nu inventează totul, dar personajul său e autentic, viu şi indestructibil. Acesta a fost bolşevismul desăvârşit de stalinism, modelul exportat, impus Estului după Al Doilea Război Mondial.    

            Dar să revenim la prezent. Ei bine, dacă, prin absurd, eu, Paul Ghiţiu şi încă vreo câţiva nebuni de legat ne-am decide să reînviem comunismul în România, având chiar şanse de izbândă, oare nu ne-ar veni imediat de hac (lapidare, spânzurătoare, tragere în ţeapă, glonţ în ceafă sau în frunte, după poziţia lunetistului, otravă sau, ca totul să fie fără cusur, accident de automobil sau de sanie), însuşi domnul Ion Iliescu (cel cu idealurile întinate, azi belfer şi mahăr bine hrănit), Traian Băsescu (moşier de stirpe neo fanariotă), regele Cioabă şi împăratul Iulian, Securitatea şi toată armata miliardarilor cărora pariul pe trăpaşul năbădăios al capitalismului sălbatic le-a adus în bătătură râuri de lapte şi miere?

Oare domnii Patriciu, Becali, regii bordurilor, ai asfaltului, fostul prinţ consort Cocoş şi-a sa fostă consoartă, Ovidiu Vântu, Adriean Videanu, Popovicii, Căşunenii, regii şi împăraţii ţiganilor, anonimii devalizatori ai banului public (îmi cer scuze pentru lapsusuri) ar sta cu mâinile în sân? Ar evada din puşcării, şi-ar părăsi în grabă palatele, ar imita târâişul şarpelui şi dansul săbiilor, s-ar năpusti în disperare spre Occident, sfâşiindu-şi hainele, ţipând că sunt spoliaţi de armata urât mirositoare a leneşilor, ar jura cruntă răzbunare pentru cei care atentează la… statul de drept.

            Nu trebuie deci să ne alarmăm. Desantul celor vital interesaţi să apere capitalismul de tip bizantin se arată decis, unit în interior şi dezbinat doar de ochii lumii, puternic, vigilent, deosebit de atent la detalii. Cei care ne apără de comunism sunt mai ales foştii comunişti care au preluat hăţurile capitalismului. Chiar dacă apărătorii încă temutului comunism ar reprezenta, în sondaje, 95 la sută, n-ar trebui să fim îngrijoraţi cu adevărat. Democraţia celor cinci la sută (celebra democraţie ateniană!) va triumfa. Restul nu-i decât spectacol pentru ratingul televiziunilor…

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

hehey