Mesaje din Sirius (XXX) Soljeniţîn şi Putin sau panslavismul delirant

Întors în ceea ce mai rămăsese din imperiul ideocratic din care fusese expulzat, Alexandr Soljeniţîn şi-a închipuit că revenirea sa va revigora conştiinţa naţională a ruşilor, că-i va face să viseze cu ochii deschişi la noul destin imperial al Măicuţei Rusia. De aceea, şi-a pregătit cu minuţie noul descălecat, ca pe un spectacol cu opera Boris Godunov jucat pe una din fastuoasele scene ale Petersburgului sau Moscovei. A traversat Pacificul, lăsându-şi fiii zălog democraţiei americane şi, luând la pas Arhipelagul fostelor gulaguri siberiene, s-a îndreptat fără grabă spre o Moscovă care abia îşi mai amintea de el. Din când în când era întâmpinat cu prapuri, dar foştii mujici erau preocupaţi mai mult să-şi savureze samagonul, de ovaţii fiind sătui până în gât. În aproape un secol de comunism, învăţaseră că ovaţiile nu aduc decât necazuri.

Mâhnirea marelui scriitor a fost profundă, aproape de nevindecat. Închipuindu-şi că poporul va renaşte din propria ticăloşie spre slava meritată, e nevoit să constate, la faţa locului, că totul a fost doar amăgire. Mai mult, noii ţari se dovedesc iresponsabili, trădători în faţa tribunalului conştiinţei naţionale. După august 1991, afirmă el în  Chestiunea rusă la sfârşit de secol XX, carte între blestem şi rele prevestiri, în doar câteva zile 25 de milioane de ruşi s-au trezit în afara graniţelor, apoi uitaţi acolo. „În Rusia nu există loc pentru ruşi” – scrie, nevenindu-i să creadă că asta s-a întâmplat aproape fără nici o presiune externă. Mai mult, se indignează el, „nu avem mijloace să-i primim, ba chiar îi refuzăm”. Imaginaţia sa construieşte un nou imperiu, încăpător, format din Rusia, Ucraina, Belarus şi Kazahstan, care să-i adune la altarul izbăvirii pe cei rămaşi pe dinafară.

Gândul nu-i e străin nici lui Vladimir Putin, când preşedinte când premier al Rusiei, cel care, iată, pune în operă conceptul de democraţie originală, pe care era să-l experimentăm chiar noi, dar cu alte conotaţii şi-n alte circumstanţe. Reuşeşte să-l păcălească pe unul dintre cei mai versaţi politicieni al sfârşitului de secol XX, Henry Kissinger, fost secretar de stat al administraţiei americane, care spunea că Putin nu-i altceva decât „un patriot rus umilit de experienţa anilor 90”. Să înţelegem din asta că  Henry Kissinger, ajuns la senectute, se dă în vânt după blinele, un fel de scovergi caşer, după vodka stalinskaia şi icrele de Caspica, ori că pur şi simplu îl cam lasă memoria în chestiuni de patriotism şi frăţietate? Nici pomeneală. El ştie foarte bine că, în pericol de a nu mai ţine sub control riguros spaţiul estic al imperiului, părăsit de cei deportaţi acolo dar şi de ruşii loiali până atunci proiectului imperial, repede populat apoi de milioane de „întreprinzători” chinezi, noul ţar va face tot ce-i va sta în putinţă să consolideze graniţa de Vest, fie chiar prin anexări teritoriale brutale. Cei 25 de milioane de ruşi a căror soartă o deplângea Soljeniţîn trebuiau readuşi în ţara mamă împreună cu teritoriile în care au fost uitaţi. Schimburile de populaţii cu care se amăgeau sărmanii estoni că se va rezolva problema este, în concepţia larg integratoare a lui Vladimir Putin, o glumă proastă.

Acest panslavism delirant, cum îl consideră unii analişti, pare a fi, în evenimentele care se petrec acum în Ucraina, corolarul ambiţiilor imperiale, momentul providenţial, dacă nu cumva vom asista la o nouă reîmpărţire a lumii slave, subminată de colosale contradicţii seculare, ca şi de ofensiva islamistă, tenace, poate implacabilă. Totul depinde de Occident. Dacă prin unele cancelarii se păstrează înscrisuri ca cele de la Ialta (vă amintiţi, nu?, nouăzeci la sută ruşii, cincizeci la sută ruşii şi americanii…) atunci, desigur, nu mai e nimic de făcut. Panslavismul delirant va învinge, pentru că el e congruent spiritului rus.

 

Grigore Traian Pop

 

P. S. Nu vreau să ocup abuziv spaţiul publicistic cu chestiuni colaterale, dar simt presiunea unei nedumeriri: oare cuvântul dat domnului Traian Băsescu de premierul Victor Ponta, în care preşedintele României are atâta încredere, să conţină şi clauze despre îngroparea afacerii Nana?

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

hehey