După ce domnul Ion Iliescu a văzut, cu ochii minţii, în decembrie 1989, legionari escaladând faţadele blocurilor de locuinţe şi ale instituţiilor publice, trăgând din orice poziţie, asumându-şi, în acest fel, rolul de terorişti, a venit rândul premierului Victor Ponta să zărească, prin ceaţa din ce în ce mai densă a postdecembrismului, fascişti, neonazişti şi duşmani neîmpăcaţi ai naţiei. Amândoi fac aceeaşi eroare intenţionată, dând dovadă însă de un identic primitivism politic. Eroarea îi uneşte, pe când primitivismul îi „individualizează”. Dumnealor ştiu că, în politică, imprecaţia e foarte productivă, că „demascarea”, indiferent dacă are temei sau nu, poate fi asimilată cu tăria de caracter şi curajul. Bineînţeles că nu orice alegaţie are ecou în mintea bulversată a românilor. Pentru a ne explica însă de ce amândoi şi-au ales drept ţintă în orb fascismul şi legionarismul e bine să ne reamintim că timp de o jumătate de secol, cea mai teribilă acuză era în România comunistă nu paricidul, nu violul, nu animalitatea exprimată în relaţiile dintre oameni, ci aceea de „legionar” şi „fascist”. Adevăraţii intelectuali erau consideraţi, de-a valma, legionari (deşi nu chiar toţi aderaseră la Mişcare), iar adversarii politici, reali sau doar bănuiţi, erau acuzaţi de fascism. („Faccism”, în pronunţia liderilor comunişti semianalfabeţi.) Această jalnică strategie rezolva însă aproape totul, oferind dictaturii comuniste motive publice de a distruge vieţi şi a ucide.
Nu vreau să aduc acuzaţii politice umorale, întrucât şi dinspre cei care se consideră acum de dreapta exagerările sunt de aceeaşi natură – criptocomunism şi dictatură – ambele atitudini încheind acolada undeva în zona „mlăştinoasă” de duşman al valorilor civilizaţiei europene, pe de o parte, ale naţiei şi intereselor vitale ale poporului, pe de alta.
Ceea ce-i desparte pe domnii Ion Iliescu şi Victor Ponta este, la prima vedere, vârsta, dar şi importante trăsături caracterologice. Domnul Ion Iliescu, de pildă, ştia că legionarii erau, în decembrie 89’, cai verzi pe pereţi, că octogenarii şi nonagenarii Legiunii Arhanghelului Mihail, puţini, extrem de puţini încă în viaţă, n-aveau abilităţi de luptători ninja, că ei nu puteau nicidecum pune în pericol ceea ce domnia sa credea, atunci, că ar reprezenta democraţia originală. Ca atare, nu-l putem acuza decât de adâncă ipocrizie, de necinste sufletească. În ceea ce-l priveşte pe tânărul premier, acesta dă dovadă, în primul rând, de ignoranţă. Calificându-i pe câţiva din gruparea lui Horia Roman Patapievici de la Institutul Cultural Român (pe care preşedintele Traian Băsescu s-a trezit să-i decoreze doar pentru a crea mişcare în Partidul Mişcarea Populară) „fascişti” şi „neonazişti”, realizează un regretabil delict de logică, întrucât antiromânismul care le este atribuit nu poate fi nicidecum asimilat cu ethosul naţionalist al legionarilor Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica ş. a. (Coincidenţa face ca şi preşedintele rus Vladimir Putin să vadă peste tot, în Ucraina care i se împotriveşte, doar fascişti şi neo-nazişti. Să sperăm însă că-i doar o coincidenţă…)
Nu sunt, în nici o circumstanţă, admirator al dlui Patapievici, scriitor mediocru, imitator de duzină al moralismului şi amoralismului cioranian, depozitar de jenante complexe culturale, iar pe dl Mircea Mihăieş, eseist, critic literar cât de cât stimabil, dar puternic tras în jos de „opurile” semnate împreună cu Vladimir Tismăneanu, abia calificativul de „fascist bătrân”, din stirpea neo-naziştilor, îl aduce în atenţia generală.
Că domnul Ion Iliescu a văzut octogenari în combinezoane militare de luptă, încercând să oprească mersul istoriei domniei sale, are totuşi o noimă, legionarii fiind singurii consecvenţi anticomunişti şi antisovietici, naţionalişti, în varianta patriotismului asumat cu sinceritate, creştini şi monarhişti, în ciuda faptului că regele Carol al II-lea a decis exterminarea lor, după ce i-a fost refuzată şefia Legiunii. Aplicând însă un reducţionism certat şi cu logica aristotelică şi cu o cumplit de contorsionată logică a istoriei, antifasciştii mai vechi şi mai noi, adică domnii Ion Iliescu şi Victor Ponta, pun semnul egalităţii când între fascismul italian („defectiv” de antisemitism) şi mişcarea legionară (nu scriu cu majuscule întrucât niciodată ea nu s-a numit oficial mişcare ci Legiune), când între aceasta şi nazismul hitlerist. Iar asimetria generează erori în lanţ. Legiunea, condusă succesiv de Corneliu Zelea Codreanu şi Horia Sima, a fost, în istoria Europei prima mişcare politică creştină, după afirmaţia avizată a lui Julius Evola. Dar acest adevăr e greu de admis, fapt ce conduce la o perpetuare a unor regretabile poncife care se rostogolesc în spaţiul politic actual. În lipsa unor argumente, se apelează la neavenite etichetări menite să producă frisoane. Dar efectul nu e cel dorit. Pentru că, iată, posibila gestionare frauduloasă a banului public la Institutul Cultural Român sub direcţia lui Horia Roman Patapievici, asociată cu acuzaţia politică deloc înţeleaptă a primului ministru, devine simplă „calomnie”. Vrând să-i învinovăţească politic, domnul Victor Ponta îi izbăveşte financiar…
